„Eu cand vreau sa fluier, fluier” se afla in continuare pe locul intai la Berlin in clasamentul alcatuit de juriul de critici alesi de revista „Screen Daily” (urmat strans de filmul lui Roman Polanski). In 14 februarie, romanii de la Berlinala au intins hora mare pe muzica Tarafului din Clejani („Dedicatie pentru fratii Mitulescuuuu”!, striga Caliu), iar in 15 februarie a avut loc proiectia de presa a coproductiei maghiaro-germane „Bibliotheque Pascal”, realizata mai ales cu actori romani.

Cand am plecat azi-noapte de la petrecerea romaneasca, dupa ora 2, inca mai erau oameni la usa asteptand sa se mai elibereze ca sa poata intra. Cheful nu se terminase. A fost arhiplin. Romanii au incins hora – mai ales cei din echipa filmului „Eu cand vreau sa fluier, fluier” (producatorul si scenaristul Catalin Mitulescu a fost si sufletul horei) -, strainii au stat pe margine si au topait in felul lor. Cinci membri ai Tarafului din Clejani au incins spiritele, cantand totusi cu pauze, iar unul dintre muzicanti a si circulat la un moment dat cu palaria prin public.

Am inteles ca cel care a dat tonul bancnotelor a fost Vlad Paunescu, directorul Castel Film, pentru ca pana la el nu se aruncau decat monede, ca la toaleta. Pe scena au urcat rand pe rand toti cei care au participat la realizarea celor patru filme romanesti de la Berlinala. Ce au spus de la microfon nu s-a auzit si nici nu cred ca mai interesa pe cineva. Oamenii venisera sa se distreze.

Actorii George Pistereanu, Ada Condeescu si Clara Voda erau imbracati la patru ace, dar tot au dansat (primii doi) ca la nunta, in mijlocul horei (partea cu „Perinita”). Papan Chilibar, fost detinut si interpret in filmul lui Florin Serban, era si el prezent la petrecere. Directorul de imagine Liviu Marghidan a venit cu sotia si baietelul, pe care-l tinea pe umeri. Au venit la petrecere si Iulia Rugina si Ana Agopian, care participa la programul Scripteast cu scenariul lungmetrajului pe care il scriu si care il vor regiza impreuna cu Oana Rasuceanu.

Programul Scripteast (castigat anul trecut de un roman, Ioan Antoci) le ofera unor tineri cineasti din Europa Centrala si de Est posibilitatea asistentei pentru scrierea primului scenariu de lungmetraj. Pe langa cei anuntati in corespondentele trecute, la Berlin a venit si Ruxandra Cernat, studenta la UNATC, invitata de Co-production Market impreuna cu doi studenti din Slovacia si Ungaria.

Da, filmul lui Florin Serban se afla azi in continuare in fruntea cotatiilor acordate de cei sapte critici straini si de revista care gazduieste topul, „Screen Daily”. Are 2,9 puncte si e urmat de „The Ghost Writer” de Roman Polanski, cu 2,8 puncte, si de filmul care a deschis festivalul, „Apart Together”, de Wang Quanan - care are 2.4 puncte. Asta dupa proiectia primelor sapte filme din Competitia Oficiala. Mai urmeaza inca 13 filme.

Desi la conferinta de presa a filmului lui Florin Serban majoritatea intrebarilor au tintit componenta sociala, criticii care au apreciat filmul n-au facut-o pentru acroseul lui social. Anna Franklin, directoarea publicatiei online „Film New Europe” mi-a spus ca „Eu cand vreau sa fluier, fluier” i s-a parut cu totul remarcabil si ca e de departe cel mai bun film pe care l-a vazut pana acum in festival.

Florin Serban pentru HotNews.ro

La petrecerea romaneasca am facut un scurt interviu cu Florin Serban in cel mai linistit loc pe care-l puteam gasi in clubul Roter Salon, adica pe scarile care urcau la baie si la garderoba. „Cadreaza cu asta!”, mi-a spus regizorul aratand spre o foaie de hartie lipita pe un perete si pe care era scris „WC”, fiind desenata si o sageata. Iata ce mi-a spus Florin Serban:

• Am fost foarte emotionat ieri cand am avut prima proiectie. A fost prima proiectie cu public pe care am avut-o vreodata. Timp de o ora si jumatate m-am uitat la public. Pot spune ca ultima parte a filmului, ultima jumatate de ora n-au miscat, ceea ce cred ca e foarte bine.

• La conferinta de presa mi-am dat seama ca majoritatea jurnalistilor a vibrat o data cu filmul. Intrebarile au fost mai ales din zona sociala, pornind de la o realitate care se intampla in acest moment in Romania, dar au fost si intrebari legate de cum am lucrat cu baietii din penitenciar.

• Am fost primiti foarte bine de organizatorii festivalului, dar pe mine ma intereseaza prea putin unde stam si ce mancam cat faptul ca suntem la un festival foarte important unde ne batem cu cineasti ca Roman Polanski sau Thomas Vinterberg. Nu, nu m-am intalnit cu ei. Sunt si petreceri organizate de festival, dar pana acum programul nostru a fost foarte strans. Azi (n.red.- 14 februarie) am dat 13 interviuri. Nu-i mai stiu pe toti: Associated Press, televiziunea nationala chineza, televiziunea nationala rusa, British Al Jazeera, francezi, spanioli, cehi etc etc.

Prostitutia est-europeana intr-un film realist magic

„Bibliothèque Pascal” pleaca tot de la o realitate sociala, retelele de prostitutie din estul Europei si tinerele se duc de saracie sa se vanda in Vest, pe care o coafeaza cu zulufii unui realism magic plus meshe de plastic ramase parca de la „Portocala mecanica” a lui Stanley Kubrick.

Filmul, care a fost desemnat recent cel mai bun film maghiar al anului, e semnat de regizorul ungar Szabolcs Hajdu si are in distributire mai mult actori romani (fiind vorbit in romana, engleza si maghiara): Oana Pellea, Andi Vasluianu, Ion Sapdaru, Razvan Vasilescu, Florin Piersic Jr., Marius Bodochi, Mihai Constantin, Alexandru Bindea, Marius Manole, Dorel Visan, Mihai Calin. Rolul principal e interpretat de o actrita romana de limba maghiara, Orsolya Török-Illyés, care e sotia regizorului si locuieste acum in Ungaria. Filmul a avut azi proiectia de presa, in cadrul sectiunii Forum, urmand ca premiera sa aiba loc in 17 februarie.

„Bibliothèque Pascal” are plusuri si minusuri. Cred ca subiectul functioneaza in defavoarea lui pentru ca despre femeile est-europene care sunt racolate de retele de prostitutie si duse in Occident s-au facut deja destule filme.

Dar stilul flamboaiant al acestui film, care te scoate din zona sociala si te trimite intr-un realism magic din Balcani ce vireaza brusc spre „Portocala mecanica” atunci cand eroina ajunge la Liverpool, isi are rostul lui o data ce ti se sugereaza ca stilul flamboaiant si scenografia de bordel literar hardcore (de aceea se numeste „Bibliothèque Pascal”) pot fi rodul imaginatiei.

Mai grav e ca ar putea fi imaginatia fetitei eroinei, care e lasata in tara in grija matusii interpretate de Oana Pellea si care are capacitatea (cinematografica) de a-si proiecta aievea visele. Scenaristul a riscat aici sa-si prinda urechile in propriile volute.

Filmul nu e in niciun caz unul social. Atmosfera de targ de tara cu artificii si papusari, si nelocalizarea geografica evidenta se combina cu dialoguri uneori foarte bine scrise (care suna mai bine in romana decat in subtitrarea in engleza) si cu o viziune regizorala fara legatura cu Romania.

Ceea ce nu e un lucru rau. (Exista o secventa superba in care o viziune prinde viata sub ochii nostri, cu ajutorul imaginatiei). Dintre actorii romani se detaseaza Oana Pellea si Andi Vasluianu, care sunt altfel de cum ii stim de pana acum. Partea in care apare Andi Vasluianu e cea mai luminoasa din tot filmul, si nu pentru ca apare gol-golut timp de cateva secunde! Cat despre Oana Pellea, rolul de aici nu ne face decat sa ne intrebam cand o sa i se dea un rol principal intr-un film romanesc.

Daca partea cu bordelul din Liverpool mi se pare cea mai putin solida si originala, trebuie sa recunosc ca scenaristul si regizorul reusesc sa combine ingredientele astfel incat pana la urma sa le iasa un film superb filmat, in general bine scris, bogat dar logic si cu o viziune proprie asupra unei realitati sociale pana acum tratate doar in filme de actualitate.