Filmul "Autoportretul unei fete cuminti", in regia Anei Lungu a fost selectat la Rotterdam IFF 2015

de D.S.     HotNews.ro
Joi, 8 ianuarie 2015, 15:38


"Autoportretul unei fete cuminti"
Foto: Afis
Debutul în lungmetraj al regizoarei Ana Lungu, "Autoportretul unei fete cuminți", va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam (21 Ianuarie- 1 Februarie 2015), secțiunea "What the F?!". Acest nou program va fi lansat în acest an ca parte a selecției oficiale a celebrului festival din Olanda și va propune publicului o serie de producții care au ca numitor comun reinterpretarea feminității contemporane.

"Autoportretul unei fete cuminți" spune povestea Cristianei, o femeie de 30 de ani, crescută într-o "familie bună". Personajul, intrepretat de actrița de teatru Elena Popa, își petrece timpul între doctoratul în inginerie seismică, discuțiile cu cei doi prieteni apropiați, Alex (Andrei Enache) și Michelle (Iris Spiridon), și întâlnirile – rare, dar mult așteptate - cu un bărbat căsătorit (Emilian Oprea), cu care are o relație amoroasă. După mutarea părinților, Cristiana rămâne să locuiască singură într-un apartament din București și se hotărăște să-și ia un câine - dorința ei din copilărie. 

"Autoportretul unei fete cuminți"/”Self-portrait of a Dutiful Daughter” va avea premiera mondialã, în prezența regizoarei Ana Lungu și a actriței Elena Popa, pe 25 Ianuarie, ora localã 18:30 la cinematograful Pathe 6 din Rotterdam. Urmãtoarele douã proiecții in cadrul IFFR sint programate pe 26 Ianuarie, de la ora 14:15 la Cinerama 5 și pe 28 Ianuarie de la ora 14:00 la Cinerama 6.

Din distribuție fac parte actorii Elena Popa, Emilian Oprea, Radu Iacoban, Istvan Teglas, regizorul de film Andrei Enache, regizorii de teatru Iris Spiridon, Alexandru Lustig, Eugen Gyemant, părinții regizoarei, Dan & Magdalena Lungu și producătoarea Anca Puiu.

Scenariul filmului este semnat de Ana Lungu, imaginea Silviu Stavilă, sunetul Vlad Voinescu și Filip Mureșan, iar montajul a fost realizat de Dana Bunescu.

Producătorii lungmetrajului sunt Anca Puiu – casa de producție Mandragora - și Ana Lungu.

Ana Lungu este cunoscută publicului din România pentru pelicula "Burta Balenei", producție selectată în 2010 la Festivalului Internațional de Film de la Locarno în cadrul secțiunii Cineasti del presente/Filmmakers of the Present. "Burta Balenei" a fost scris și regizat împreună cu Ana Szel.

"Autoportretul unei fete cuminți" este un proiect de film românesc 100%  independent realizat de casa de producție Mandragora cu participarea Papillon Film, Castel Film și Cinelabs România.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2646 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by