La jumatatea lunii decembrie, Making Waves: New Romanian Cinema, si-a concentrat selectia de filme romanesti si evenimente speciale in cea de-a noua editie de festival. Salile de cinema de la Film Society of Lincoln Center si Jacob Burns Film Center, doua nuclee importante in viata culturala a New Yorkului, au primit peste 2.300 de spectatori care au primit cu interes si discutii aprinse doza de cinema conceputa de Romanian Film Initiative. Mihai Chirilov este directorul artistic al festivalului care, de noua ani, asigura un loc din ce in ce mai confortabil cinematografiei romanesti in spatiul nord-american. In 2002, alaturi de Tudor Giurgiu, Chirilov a pus bazele Transilvania International Film Festival (TIFF), unul din cele mai importante festivaluri de film din Europa de Est, de a carui directie artistica se ocupa in continuare. De asemenea, este invitat constant in juriile unora din cele mai relevante festivaluri internationale de film, iar numele lui are in spate o lunga traditie in critica cinematografica. Mihai Chirilov, care alaturi de Corina Suteu si Oana Radu, a fondat Romanian Film Initiative, vorbeste despre evolutia Making Waves si a filmului romanesc din ultimul deceniu.
Cum ai descrie editia a 9-a a festivalului Making Waves si care ar fi cateva dintre momentele care ti s-au parut cele mai interesante in acest an?
A fost o editie cu amplitudine redusa fata de editiile anterioare, dat fiind numarul mai mic de filme produse anul trecut - organizarea defectuoasa a sesiunilor de finantare de acum doi ani de catre CNC si-a spus, iata, cuvantul. A fost insa o editie omogena, mult mai lesne navigabila de catre publicul new-yorkez, iar rimele dintre filme si felul in care acestea s-au completat reciproc au generat o experienta compacta pentru spectatori. Iar asta poate si pentru ca au lipsit filmele cineastilor de varf ai Noului Val, care, desi pot innobila o selectie, o pot si destabiliza, polarizand diferit interesul publicului. In acest context, evenimentele conexe (panelul dedicat artistei avangardiste Hedda Sterne sau oferta de filme rusesti cu tematica LGBT din cadrul programului special Creative Freedom Through Cinema) s-au integrat binevenit de organic in festival. Cele mai interesante aspecte in acest an mi s-au parut primirea extrem de entuziasta a filmului Morometii, aratat pentru prima oara la Lincoln Center in prezenta regizorului Stere Gulea, interventiile impecabil articulate ale scriitorului Andrew Solomon de la panelul LGBT dedicat relatiei dintre Arta si Politica, si recomandarile elogioase la adresa festivalului si programarii din The Wall Street Journal si The New York Times - acesta din urma invitandu-l chiar pe Tudor Cristian Jurgiu pentru un interviu, ca parte a campaniei pentru Oscarul strain. Cainele japonez nu a intrat insa pe lista scurta de nominalizati, recent publicata.
Care a fost "pulsul" discutiilor si intalnirilor dintre regizorii si actorii romani invitati de Making Waves si publicul festivalului?
Ca intotdeauna, foarte animat. Cainele japonez a avut parte de o primire foarte entuziasta, atat la Lincoln Center, cat si la Jacob Burns Film Center, unde festivalul s-a desfasurat in paralel - zeci de intrebari despre forma si continut, la care tanarul Jurgiu a raspuns cu brio. Cum era de asteptat, documentarul Bucuresti, unde esti? a inflamat spiritele, generand reactii patimase atat din partea publicului de origine romana (politica, bat-o vina!), cat si a celui american - pentru care protestele filmate de Vlad Petri in Piata Universitatii au rezonat foarte acut, data fiind actualitatea fierbinte a protestelor de strada din America in cazul Ferguson. Din comentariile - pertinente si emotionale - ale publicului, mi s-a parut ca aici filmul lui Stere Gulea Sunt o baba comunista a fost mult mai bine inteles decat in Romania, unde regizorul a fost acuzat, aiuritor, de nostalgie comunista.
Cum a evoluat in acest an festivalul, fata de cele trei editii precedente de la Lincoln Center?
Parteneriatul dintre Romanian Film Initiative si Lincoln Center (si, mai nou, Jacob Burns Film Center) este unul solid si eficace, gratie profesionalismului echipelor implicate si reputatiei festivalului. Aceasta din urma e intarita de un articol aparut la inceputul acestui an in The New York Times, care numea festivalul de film romanesc Making Waves "o bijuterie de programare" in peisajul evenimentelor culturale anuale din New York. Festivalul se bucura de prezenta si validarea unor personalitati cheie din industria americana (directori de festivaluri, distribuitori, oameni de film etc) si are din ce in ce mai mult succes la public, numarul de spectatori si incasarile crescand fata de editia precedenta - altfel spus, e un eveniment care "produce". Baza lui de sustinatori care cred in el creste constant (la ea se adauga, in premiera in acest an, asociatiile profesioniste de cinema din Romania, Uniunea Cineastilor si CNC) - lucru esential, de vreme ce e un eveniment costisitor, realizat preponderent din contributii generoase ale multor donatori privati.
Cum s-a schimbat pozitionarea si receptarea filmului romanesc la New York, de la prima editie a festivalului si pana acum?
Modele vin si trec, ceea ce mi se pare remarcabil e interesul constant al publicului american pentru filmul romanesc, care continua sa se mentina pe val, chiar si atunci cand ii lipsesc zdranganelele lucioase date de premiile in festivaluri mari ￢ el nu mai e de mult o curiozitate exotica, ci garantia unui import cultural de calitate. Dovada si interesul regulat al distribuitorilor americani de film de arta, care achizitioneaza regulat filme romanesti - de pilda, Metabolismul lui Porumboiu si Closer to the Moon al lui Caranfil vor avea premiera aici la inceputul lui 2015. Ar mai fi, si nu e deloc de neglijat, faptul ca toata aceasta renastere a filmului romanesc a privilegiat incursiuni in trecut si (re)descoperirea unor filme de arhiva si cineasti clasici.
Chiar daca generalizarile nu fac prea multa dreptate, care crezi ca sunt principalele trasaturi ale cinema-ului romanesc care starnesc cel mai mult interes din partea publicului american si de ce?
Printre altele: franchetea demersului si viziunii regizorale; refuzul oricarei forme de manipulare cinematografica sau inregimentarii in retete clasice, hollywoodiene; provocarea intelectuala; si, nu in ultimul rand, ceea ce cronicarul A.O. Scott de la New York Times numea "calitatea exceptionala a actorilor romani".
In cei noua ani de cand te ocupi de selectia de filme de la Making Waves, care ar fi cateva transformari majore pe care le-ai observat in cinematografia romaneasca?
In toti acesti ani, am asistat la lansarea unei estetici radicale si la incursiuni repetate, dar salutare in trecutul recent al Romaniei - chiar si in acele povesti plasate in contemporanul imediat. Am fost martorii unor viraje spectaculoase (Cristian Mungiu, Radu Muntean), rafinari stilistice si narative extreme (Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu, Radu Jude), tentative de internationalizare (Nae Caranfil) sau recastigare a publicului autohton (Tudor Giurgiu), dar si nasterii unei noi generatii de cineasti, mai relaxata si dornica sa exploreze si alte directii in cinema (Iulia Rugina, Adina Pintilie, Andrei Cretulescu, Nae Tanase etc). Cred ca, in momentul de fata, cinematografia romaneasca a intrat - cel putin calitativ vorbind - in viteza de croaziera.
Care sunt cele mai importante criterii de care tii cont in alcatuirea programului de festival, in fiecare an?
Pe langa acela de la sine inteles, si anume ca filmele sa fie bune, e la fel de importanta impachetarea lor intr-un tot cat se poate de organic, cu eticheta cat mai la vedere - cu atat mai mult cu cat in ultimii ani e tot mai evidenta diversificarea ofertei. Esential este si potentialul de marketing al acestor titluri - cu cat le calibrezi mai tintit, gasind acel carlig universal care vinde o croiala (prea) locala, cu atat mai bine, pentru ca initial am avut, recunosc, temeri apropo de receptarea unor filme ca Al doilea joc sau Bucuresti, unde esti? Conceptul selectiei din fiecare an e insa o munca in echipa pe care o fac alaturi de Corina Suteu, care cunoaste mult mai bine contextul american si parametrii ideali de promovare, colaborand strans cu selectioneri de festivaluri si distribuitori din America, inclusiv in anterioarele campanii de Oscar pentru film strain, in perioada in care a condus ICR New York.
Care ar fi, dupa parerea ta, cea mai mare realizare de pana acum a festivalului?
Ar fi trei: sustinerea neconditionata pe care o ofera festivalului Richard Pena, profesor la Columbia University si ex-director al New York Film Festival, cel mai reputat cunoscator american de film romanesc si cel caruia Making Waves ii datoreaza parteneriatul cu Lincoln Center. Apoi: intrarea festivalului sub radarul publicatiei The New York Times, care il recomanda an de an - mai mare si mai eficienta expunere nici ca exista. Si, nu in ultimul rand, rejuvenarea filmografiei unor cineasti romani esentiali (Pintilie, Tatos, Ciulei) prin retrospective organizate in America in copii restaurate special pentru aceste prezentari.
Dincolo de succesul critic pe care filmul romanesc l-a castigat pana acum in SUA, s-ar putea vorbi de o patrundere mai solida a filmului romanesc pe piata americana (in termeni de producatori, distribuitori s.a.m.d.)?
Din pacate, piata traditionala de desfacere pentru filmul de arta a scazut considerabil in ultimii ani, si nu doar in America - majoritatea filmelor cu potential comercial scazut se implinesc nu din exploatarea in cinematografe in distributie curenta, ci in regim home video si circuland prin festivaluri. Faptul ca exista insa in continuare distribuitori aventurosi care cred cu pasiune in filmele achizitionate, inclusiv in America, unde sint, totusi, distribuite anual circa 2-3 titluri romanesti, e un semn bun. Impactul pe care l-a avut la aceasta editie prezentarea Morometilor lui Stere Gulea si aprecierile elogioase ale lui Mike Maggiore, programatorul de la Film Forum, si Ed Lachman, prestigiosul operator al unor filme ca Far From Heaven, The Virgin Suicides sau Erin Brockovich sunt un prim pas in campania Making Waves, speram de succes, de achizitionare a acestei capodopere de catre Criterion Collection si lansarea ei pe DVD in America.
Care crezi ca e cea mai mare provocare pentru viitorul Making Waves?
Pe termen lung, mentinerea lui in atentia presei si publicului, si gasirea, in fiecare an, a resurselor financiare care sa il faca posibil, la fel ca si pana acum. Un prim pas a fost facut in acest an, cind am renuntat la campaniile de Kickstarter, initiind clubul festivalului si cercul de donatori privati, care prind radacini tot mai trainice. Ar mai fi, desigur, extinderea festivalului si in alte orase care isi doresc franchiza Making Waves si cimentarea unor parteneriate care sa faca posibila distributia alternativa in America a filmelor romanesti fara agent de vanzare sau distribuitor local. Pe termen scurt, conceperea unui program atractiv, ambitios, multistratificat si retrospectiv pentru aniversarea de zece ani din 2015.
