2006 ramane in istorie ca anul cu trei filme despre Revolutia din decembrie 89, toate realizate de tineri cineasti. Procesul de decantare luase sfarsit. Porumboiu, Mitulescu si Muntean ofereau trei chei personale asupra sfarsitului unei epoci. Pentru filmul romanesc, 2006 era miezul unei epoci fierbinti. Cititi in acest episod si despre "Legaturi bolnavicioase", "Marilena de la P7", ","Visul lui Liviu", "Lampa cu caciula" si "Canton".
In acel an, Romania a plecat la Cannes cu trei filme. "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii" de Catalin Mitulescu era in "Un Certain Regard", "A fost sau n-a fost?" de Corneliu Porumboiu in "Quinzaine des Realisateurs" si mediumetrajul "Marilena de la P7" in "Semaine de la Critique".
Cristian Nemescu era stresat ca trebuia sa intre in filmari cu primul lungmetraj, "California Dreamin'" - deci nu prea se bucura de Cannes. Catalin Mitulescu a facut cinste la toti romanii de pe Croazeta dupa ce Dorotheea Petre a luat Premiul de interpretare (inventat special pentru ea de juriul de la "Un Certain Regard"). O zi mai tarziu, Corneliu Porumboiu lua premiile "Camera d'Or" si Label Europa Cinema, filmul lui placandu-le in mod special fratilor Dardenne.
- Cum se face istoria in teritoriu
Toate filmele mele au un prim nivel care e mai usor de inteles. Acest nivel este atragator pentru ca e mai burlesc."
Inspirandu-se dintr-o emisiune autentica de televiziune din 1999 care isi propunea sa demonstreze „o data pentru totdeauna" daca a fost sau nu revolutie la Vaslui, lungmetrajul de debut al lui Corneliu Porumboiu vorbeste in cheie comica despre cum se face istoria in teritoriu.
Filmul ironizeaza provincialismul, demonstrand cu verva ca unii oameni cresc la marginea Istoriei, nereusind s-o influenteze in vreun fel, stradaniile lor de a se racorda centrului facandu-i si mai ridicoli.
Istoria cu majuscula se face numai la centru. Pana la periferie, lucrurile noi isi pierd din putere si pot ramane amestecate cu cele vechi, intr-un prezent etern incert.
Corneliu Porumboiu: "Atunci cand am scris replicile, am scris din ce mi-am adus aminte. Emisiunea de televiziune din care m-am inspirat a avut loc in 1999, iar au am scris scenariul in 2005 complet din memorie, pentru ca emisiunea nu se pastrase.
Subiectul asta a lucrat singur in capsorul meu. Nu m-am stresat cu el. Am avut un singur draft, dar am modificat foarte mult la filmare si, mai ales, la repetitii. Acest lucru s-a intamplat cu precadere in partea a doua, cea cu emisiunea de televiziune. De pilda, atunci cand Piscoci povesteste cum s-a sculat de dimineata si s-a barbierit, momentul acela fost adaugat in repetitii.
Repetitiile sunt foarte importante pentru mine. Nu repet tot, ci doar unde sunt pasaje lungi - cu totul, cam trei saptamani. Nu mi se pare ca faci regie daca te duci si tragi direct.
Trebuie repetat oleaca, mai ales pe scene lungi, chiar daca ai scris in scenariu ca personajul se duce si ia un pahar cu apa. Cand scriu, vad anumite parti, dar totul capata alta forma cand gandesti stilistic.
Cele mai usoare zile de filmare au fost cele cu emisiunea. Am repetat doua saptamani si am tras in sase zile, cate trei duble pe zi. Dimineata repetam, trageam si pe la ora 13 terminam.
Cele mai grele au fost secventele de zapada. Luasem un aparat prost de facut zapada, dar aceasta zbura si nu se vedea. Pana am chemat o echipa de efecte speciale, foarte profi, de la Bucuresti."
Daca credeti ca regizorul isi asuma azi filmul cu totul, va inselati:
"Cand vad azi filmul, ceea ce nu se intampla des, nu mai suport cadrele din prima parte, filmata in apartamente, adica focalele sub 35. In schimb, cea mai mare satisfactie a mea e faptul ca a placut si ca a fost distribuit in foarte multe tari - cred ca in vreo 30. Si mi-am recuperat si banii. (Ca sa-i bag pe urma in „Politist, adjectiv" si sa nu-i mai recuperez!)"
"A fost sau n-a fost?"
Regie - Corneliu Porumboiu
Scenariu - Corneliu Porumboiu
Cu: Teodor Corban, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Luminita Gheorghiu
Premiul Caméra d'Or si Premiul Label Europa Cinéma - Cannes, 2006
- Catalin Mitulescu: "N-a iesit extraordinar"
Catalin Mitulescu si-a „ars" experienta comunista intr-o tragi-comedie nostalgica si cu nuante absurde. Eroina din "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii" (www.sfarsitullumii.ro), Eva, cunoaste la 17 ani nu doar dragostea, dar si consecintele ei politice.
Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii
Foto:
Dupa ce sparge din greseala - dar impreuna cu iubitul ei - bustul lui Ceausescu din liceu, doar ea e mutata la o scoala profesionala, pentru ca nu vrea sa isi faca autocritica (iubitul fiind de alta conditie sociala.). Prin urmare, decide sa fuga din tara.
Referintele la momentul decembrie 89 sunt furnizate „telles quelles" pe ecranul televizorului, impletindu-se cu imagini onirice, cum e cea a vaporului de la final, omagiu adus lui Federico Fellini - unul dintre cineastii preferati ai lui Mitulescu, si filmului acestuia, „Amarcord".
"<
"N-a fost pe val. Adica a fost un tip de cinema apreciat dar, situandu-se intre un cinema de public si unul foarte de autor, a avut cronici bune, dar nu foarte bune, iar distribuitorii au incercat sa-l vanda ca pe un film pentru public.
Senzatia mea a fost ca filmul n-a iesit extraordinar. La Cannes sunt doua lucruri pe care le simti cu adevarat: cand iese extraordinar de bine si cand esti distrus.
Eu n-am fost distrus pentru ca toti erau mulţumiti de cum a iesit, dar nici extraordinar n-a iesit. Daca ma gandesc azi, nu l-as fi facut altfel. Acum am niste experiente în plus.
Sigur ca l-as fi facut mai puternic, dar acestea au fost senzatiile mele atunci. Eram plin de epoca aia de dinainte de 89 si aceea era emotia mea."
„Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii"
Regie - Catalin Mitulescu
Scenariu - Andreea Valean, Catalin Mitulescu
Cu: Dorotheea Petre, Timotei Duma, Jean Constantin, Mircea Diaconu
Premiul de interpretare feminina - Dorotheea Petre, sectiunea „Un Certain Regard" - Cannes, 2006
- "Marilena de la P7" - un film cu curve si pesti, dar de o candoare infinita
„Marilena de la P7", care a facut trecerea lui Cristian Nemescu de la scurt la lungmetraj, vorbeste despre inocenta primei iubiri intr-un mediu ostil. Eroul filmului (Gabriel Huian - descoperirea lui Nemescu) se indragosteste de o prostituata mai mare ca el (Madalina Ghitescu) si pentru a-i cuceri inima e in stare pana si sa fure un troleibuz. Din nefericire, prostituata se sinucide din dragoste pentru un client indiferent.
Exotismul locului (s-a filmat in neprietenoasa Rahova) scoate si mai mult in relief candoarea eroilor, amestecul bine dozat al registrelor fiind o specialitate a regretatului regizor care se pregatea astfel pentru structura compozita a primului lungmetraj, „California Dreamin'".
"<
"Tin minte ca aveam in scoala de film baieti trecuti prin tot felul de experiente. Unul statuse prin Germania in lagar, traise si prin Suedia, iar la 40 de ani facea filmulete cu broscute care sufera.
Nemescu, tinut de parinti sa nu zic in puf, dar care nu avusese prea mare contact cu lumea asta, facea filme cu curve si pesti. Ii placea sa vorbeasca despre lucruri pe care nu stiu cat de bine le cunostea.
In anul III, la UNATC, operatorii fac un film si pentru acest film eu am inceput sa scriu cu Catalin Mitulescu o poveste despre niste pusti care stau intr-un subsol si se uita la niste curve. Mitulescu o tinea cu copiii care fura un troilebuz, mie mi s-a parut ca nu e vizual. Pana la urma, am renuntat la idee pentru ca era scump si am facut un alt film cu Catalin.
Lui Nemescu i-a ramas mintea la acel film si l-a rescris integral impreuna cu Tudor Voican intr-o poveste pe sufletul meu de baietas de cartier.
Asa s-a nascut „Marilena de la P7". Ca sa putem filma in Rahova, zona unde toti se ocupa de droguri, ne-am intalnit cu un fel de bulibasa a zonei care ne-a explicat ca fiecare bloc are alt sef. In timp ce ne explica, mie mi-au furat portofelul."
Marilena de la P7
Foto:
Amintirile picante sunt mult mai multe. Liviu Marghidan mai dezvaluie doua:
"In film, curvele erau toate actrite. La un moment dat apare unul cu trening alb si lant gros, vine la mine si zice: "Cat e ma, aia?", si o arata pe Andreea Samson." "E actrita, nu e curva." "Bine, dar cat e?" "Ele se fac, nu sunt curve", zic eu. "Bine, bine, dar cat e?!" Nu intelegea.
Dar cea mai misto faza a fost urmatoarea: Am mers in cartierul asta, spunand ca facem un film de arta, iar ei ne-au inteles cumva. Cand, la un moment dat, fetele sunt aratate in split-screen la lucru, ne-am gandit ca noi, baietii de la imagine, sa le fim clientii. "Da, ce sa zic", ne-au spus tiganii dupa ce am filmat. "Faceti voi filme de arta..". Statusera la geam si se uitasera.
Pe Cristian Nemescu l-a deranjat cand pe scena de la Espace Miramar, unde a fost prezentat filmul, s-a spus ca "Marilena de la P7" e un film social. Intre "film de arta" si "film social", mediumetrajul lui Nemescu pastreaza o candoare pe care disparitia prematura a regizorului o accentueaza.
„Marilena de la P7"
Regie - Cristian Nemescu
Scenariu - Cristian Nemescu
Cu: Gabriel Huian, Madalina Ghitescu, Andi Vasluianu, Gabriel Spahiu
Prezentat in sectiunea „Semaine de la Critique" - Cannes, 2006
- Hartia e tot mai albastra
Inspirat si din propriile amintiri din timpul Revolutiei traite ca soldat in termen la Timisoara, „Hartia va fi albastra" de Radu Muntean capteaza nediferentiat toate umorile care i-au incercat pe romani in decembrie 1989: curaj, solidaritate, euforie, inocenta, neincredere, ura, intoleranta, pierderea simtului realitatii.
Povestea petrecuta intr-o singura noapte (22/23 decembrie 1989) contureaza in spatele imediatului imaginea placilor tectonice ale istoriei care danseaza pentru ca e prea devreme sa se aseze.
Onest si temeinic in fiecare detaliu sau replica, filmul are calitatea de a pastra in timp acuitatea proprie unui documentar si sa fie o marturie a epocii, desi e un film de fictiune. Fiecare an ii adauga o nuanta noua.
Hartia va fi albastra
Foto:
In mod ciudat - Revolutia fiind in continuare blurata -, filmul lui Radu Muntean devine de la an la an tot mai aproape de realitate. (La fel se intampla cu documentarul lui Andrei Ujica, "Videograme despre o revolutie" - distantarea in timp clarifica perspectiva.).
"Hartia va fi albastra" n-a avut ecoul meritat. N-a avut bafta unui Cannes, un premiu, vanzari bune in afara sau cronici in marile publicatii. Si totusi, e unul dintre cele mai reusite filme romanesti. El i-a lansat in cinema pe Paul Ipate, Alex Potocean si Adi Carauleanu.
Iata ce crede azi Radu Muntean despre filmul sau, a carui premiera a avut loc la Festivalul de la Locarno: "<
Sigur ca acum l-as face altfel, dar m-am obisnuit sa cad intr-un fel la pace cu filmele pe care le-am facut, sa le bag intr-un sertar ca sa ma pot gandi mai departe la filmele pe care imi doresc sa le fac in continuare.
Cand zic ca l-as face altfel, ma refer in principal la chestiuni legate de ritm si mizanscena. Sentimentele mele vizavi de '89 raman in mare aceleasi. In schimb, imi place si acum trailerul filmului, asa cum l-am facut la momentul respectiv. Pe el nu l-as schimba.
Daca cineva m-ar pune sa strang tot filmul intr-o replica, as alege momentul cand soldatul Panghe ii intreaba pe cei doi presupusi teroristi pe care ii pazeste: "Voi de cand sunteti in Romania?"
„Hartia va fi albastra"
Regie - Radu Muntean
Scenariu - Razvan Radulescu, Alexandru Baciu, Radu Muntean
Cu: Dragos Bucur, Paul Ipate, Andi Vasluianu, Alex Potocean, Adi Carauleanu
Competitia Oficiala - Locarno, 2006
- Tudor Giurgiu: "Am stat prea mult pe bara"
Adaptand romanul Ceciliei Stefanescu,"Legaturi bolnavicioase", Tudor Giurgiu urmareste in lungmetrajul sau de debut - pentru prima oara intr-un film romanesc - legatura sentimentala dintre doua tinere femei. Provocator (mai ales pentru cineva care era la acea data presedintele TVR), filmul pune pe tapet si o iubire incestuoasa, deschizand astfel drumul unei investigari personale, pastelate, a sentimentului iubirii.
Pe langa curajul asumarii unui subiect insolit (semn de maturizare a cinematografiei romane, dupa cum scria „The Guardian"), „Legaturi bolnavicioase" (www.legaturibolnavicioase.ro) lansa trei tineri actori de film - Maria Popistasu, Ioana Barbu si Tudor Chirila, remarcandu-se de asemenea prin atmosfera sa urbana si prin bine conduse secvente de grup.
Legaturi bolnavicioase
Foto:
Filmul a fost prezentat in sectiunea Panorama a Festivalului de la Berlin. La o distanta de cinci ani si niciun lungmetraj pana in aceasta vara ("Despre oameni si melci" - titlu de lucru), Tudor Giurgiu isi aminteste:
"Singurul gand care ma incearca e acela ca am stat parca prea mult "pe bara", ocupandu-ma de productie de film, festivaluri, etc. Mi-am dorit foarte tare sa revin pe platou si sa lucrez un al doilea film si acest lucru s-a intamplat.
Privind in urma, nu stiu daca as face filmul altfel, probabil ca nu. In orice caz, aş dedica mai mult timp lucrului la poveste, la scenariu. Orice debut e greu si nici acesta n-a fost mai diferit.
Lucrul cu trei actori fara prea mare experienta in film a fost un proces laborios, dar foarte special. Toti ne doream sa iasa filmul cum trebuie, fara sa devina prea fortat sau patetic."
„Legături bolnăvicioase"
Regie - Tudor Giurgiu
Scenariu - Tudor Giurgiu, Cecilia Stefanescu
Cu: Maria Popistasu, Ioana Barbu, Tudor Chirila, Catalina Murgea
Prezentat in sectiunea „Panorama" - Berlin, 2006
- "Visul lui Liviu"
In acelasi an 2006 era prezentat la Berlin, in sectiunea Forum, si mediumetrajul lui Corneliu Porumboiu, "Visul lui Liviu", la pachet cu scurtmetrajul lui Lucian Pintilie, "Tertium non datur" (si la solicitarea lui Lucian Pintilie).
"Visul lui Liviu" e, de fapt, un film din 2004 pe care Corneliu Porumboiu l-ar fi dorit sa fie filmul sau de diploma (a terminat UNATC in 2003.). In 40 de minute, el infatiseaza viata unui tanar (Dragos Bucur) dintr-un oras de provincie, o viata absolut banala (printre altele, se culca cu iubita prietenului plecat din tara) dar spaima lui Liviu e sa nu repete greselile tatalui si sa ajunga ca al.
Si "Visul lui Liviu" se raporteaza la trecut, dar atrage atentia asupra modului in care fantoma istoriei se poate intoarce. Daca eroii din "A fost sau n-a fost?" isi incalzesc mediocritatea la focul mic (sa nu consume) al amintirii, apatia tanarului din "Visul lui Liviu" pare efectul unei predispozitii genetice.
"Visul lui Liviu"
Regie - Corneliu Porumboiu
Scenariu - Corneliu Porumboiu
Cu: Dragos Bucur, Constantin Dita, Luiza Cocora, Cerasela Iosifescu
Prezentat la Festivalul de la Berlin, sectiunea Forum, 2006
- Radu Jude: Exista filme mult mai bune ca "Lampa cu caciula"
Reprezentant de varf al neorealismului romanesc, cel mai premiat scurtmetraj romanesc din toate timpurile este povestea unui tata care pleaca insotit de fiul sau din satul unde locuiesc spre orasul cel mai apropiat, carand televizorul stricat intr-o patura.
Lampa cu caciula
Foto:
"Am un fel de jena mirata fata de faptul ca acesta e scurtmetrajul romanesc cel mai premiat din toate timpurile", spune azi Radu Jude.
"Exista, cu siguranta, filme mult mai bune care n-au luat atatea premii. Motivele pentru care a avut atat succes imi scapa. Poate ca povestea scrisa de Florin Lazarescu sa fi placut, sau poate actorii."
"Lampa cu caciula" surprinde concentrat cu onestitate si lipsa de emfaza relatia tata-fiu, observand iubirea atenta a parintelui care incearca sa repare vechea hardughie numai pentru ca fiul sau sa-l poata vedea pe „Bruzli". Nu doar povestea conteaza, ci umanitatea cu care e spusa.
Cu un simt al derizoriului care l-a facut deja celebru, Radu Jude conchide: "Din punct de vedere regizoral, filmul e cat se poate de banal. Nu are nici un fel de sclipiri." Nu va lamuriti dintr-un trailer, dar incercati:
„Lampa cu căciula"
Regie - Radu Jude
Scenariu - Florin Lazarescu
Cu: Gabriel Spahiu, Marian Bratu, Alexandru Georgescu, Natalia Calin
Short Filmmaking Award - Sundance, 2006
- Constantin Popescu: E poate filmul care imi place cel mai mult
Filmat in vecinatatea marii si beneficiind de spatii largi, „Canton" e o poveste atemporala si aforistica despre tentatie si pacat.
In viziunea lui Constantin Popescu si optiunea vizuala a directorului de imagine Mihai Malaimare Jr., povestea imaginata de Cristian Mungiu, in care doi angajati ai unui canton primesc vizita unui strain misterios, introduce discret ideea raului care se transmite.
Peisajul cuprins de o lumina coapta e ros pe dinauntru de un vierme. Intotdeauna ii ranim pe cei pe care ii iubim. Scurtmetrajul a obtinut mai multe premii, printre care Marele Premiu, Festivalul „Circuito Off" , la Veneţia.
Azi, Constantin Popescu isi aminteste:
Canton
Foto:
"Scenariul mi-a placut de cum l-am citit. Nu am niciodata probleme legate de povesti care nu sunt ale mele, atat timp cat imi plac si ma regasesc in ele. La "Canton" mi-au placut linistea, simplitatea povestii, incremenirea catatonica a locului si faptul ca aveam sa lucrez mult la sunet - lucru care imi place foarte mult, deoarece conceptia sound designer-ului Mihai Bogos e uluitoare. Mihai are multa rabdare si e foarte meticulos.
Si montajul Corinei Stavila, cu ajutorul careia am dat filmului exact ritmul pe care mi-l doream. Si imaginea fotografica pentru care am optat impreuna cu Mihai Malaimare. Si faptul ca actiunea se desfasura intr-un spatiu deschis, nesfarsit, lucru care ma atrage ca un magnet. Mi-a dat sentimentul unei libertati creative nemasurate.
Si apropierea marii. E poate filmul care imi place cel mai mult de pana acum."
„Canton"
Regie - Constantin Popescu
Scenariu - Cristian Mungiu
Cu: Nicodim Ungureanu, Petre Nicolae, Mihai Constantin
Marele Premiu, Festivalul „Circuito Off" - Veneţia, 2006
- In acest serial am retinut doar cel mai important premiu care a recompensat fiecare film. Lista tuturor premiilor ar fi ocupat mult prea mult spatiu.
