Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Ministerul Educatiei pune la dispozitia profesorilor, in premiera, planificari calendaristice

de Alina Neagu     HotNews.ro
Vineri, 2 septembrie 2011, 11:34 Actualitate | Esenţial

Ministerul Educatiei pune la dipozitia tuturor cadrelor didactice din Romania, pentru prima data, planificarile calendaristice. Acestea sunt disponibile pe site-ul edu.ro, la sectiunea invatamant preuniversitar, incepand cu data de 1 septembrie 2011. Planificarile sunt avizate de comisiile nationale de specialitate pe discipline si reprezinta munca a peste 2.500 de cadre didactice, direct de la catedra, precum si a aproximativ 120 de inspectori de specialitate din Ministerul Educatiei si inspectoratele scolare.

„Corelarea acestor instrumente ale muncii didactice cu particularităţile individuale, de grup şi de vârstă ale beneficiarilor direcţi ai educaţiei va aparţine fiecărui dascăl în parte. Substanţa acestei măsuri constă, dincolo de orice analiză, în pasul spre debirocratizarea muncii didactice. În acest fel, economisim timp şi energie în favoarea muncii directe cu elevii noştri, ceea ce reprezintă esenţa muncii oricărui dascăl", a explicat secretarul de stat Oana Badea.





















Material sustinut de Banca Transilvania

Intreb BT: Credite pentru companii, sustinute cu garantii si fonduri ale grupului Bancii Europene de Investitii. Doi specialisti raspund intrebarilor antreprenorilor joi, de la ora 11:00

Care sunt conditiile de finantare pentru creditele sustinute cu garantii ale grupului Bancii Europene de Investitii? Care sunt programele de finantare, cu surse si garantii ale grupului Bancii Europene de Investitii, pe care le deruleaza in prezent Banca Transilvania? Care sunt avantajele si dezavantajele unor astfel de credite? Doi specialisti din cadrul BT Adrian Popa, analist business, si Nicolae Barbu, coordonator Birou Gestiune Programe Externe de Finantare raspund intrebarilor antreprenorilor pe tema creditelor sustinute cu garantii ale grupului Bancii Europene de Investitii, joi, 22 februarie 2018, incepand cu ora 11:00.

4228 vizualizari




Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version