La nivelul ANAF ar exista "filiere" care s-ar ocupa cu protectia unor persoane, stopand astfel unele anchete, a declarat, marti, procurorul DNA prezent la sedinta in care ICCJ judeca recursul avocatului Marius Stancescu si a consilierului superior ANAF Adrian Gavrila, impotriva deciziei de arestare preventiva de saptamana trecuta, pentru trafic de influenta, potrivit Mediafax.

"Exista la nivelul ANAF mai multe filiere care ofera protectie si lucreaza in vederea sporirii lipsei de tragere la raspundere stopand astfel activitatile de urmarire penala", a afirmat procurorul de sedinta.

Cu privire la solicitarea de eliberare din arest a avocatului Marius Stancescu, avocatul sau a sustinut ca decizia Curtii de Apel Bucuresti contine o eroare, in sensul ca desi motivarea arestarii s-a facut in baza articolului care se refera la pericolul pentru ordinea publica, pe mandatul de arestare se prezinta un alt motiv, respectiv ca inculpatul ar fi vrut sa fuga.

"Judecatorul fondului a luat decizia prin prisma art. 148 lit. f, iar in motivare se vorbeste de art. 148 lit. a, care vorbeste de pericolul de fuga al inculpatului. Niciun moment judecatorul fondului nu a vorbit despre o asemenea situatie aceea ca Stancescu ar vrea sa fuga, iar in acest sens nu exista nicio proba", a aratat avocatul Ion Cazacu.

Cu privire la acest aspect, aparatorul lui Stancescu a precizat ca in dosar nu exista nicio proba care sa ateste ca, odata pus liber, Stancescu va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului.

Totodata, Cazacu a precizat ca in niciuna dintre interceptari clientul sau nu pronunta nume de persoane, de situatii sau de fapte de coruptie, toate acestea fiind pomenite de denuntatorul Antonello Celestini. Potrivit avocatului, denuntatorul Celestini ar fi adus la DNA o suma considerabila de bani care ar fi fost inseriata de procurori pentru a fi urmarita dupa ce urma sa fie data mita, dar la dosar nu exista un proces verbal referitor la acesti bani.

Un alt aparator al lui Stancescu le-a spus magistratilor instantei supreme ca nu este posibil ca cei doi sa fie arestati doar in baza denuntului facut de Antonello Celestini care "este cel care practic a falimentat afacerea Tutunului Romanesc si care are cinci dosare penale de evaziune fiscala, prejudiciul estimat fiind de 350 de milioane de euro".

Avocatul Doru Giugula le-a cerut judecatorilor sa aiba in vedere lipsa de credibilitate a denuntatorului folosit de DNA in acest caz. Avocatul lui Stancescu si-a sustinut cererea de eliberare din arest a clientului sau enumerand si o serie de fapte caritabile si de donatii facute de acesta de-a lungul timpului.

Consilierul superior ANAF Adrian Gavrila si avocatul Marius Stancescu, acuzati de trafic de influenta, au fost arestati preventiv pentru 29 de zile, in urma unei decizii de miercuri a Curtii de Apel Bucuresti. Gavrila si Stancescu au contestat decizia Curtii de Apel Bucuresti, o decizie prinvind eliberarea sau ramanerea lor in arest fiind asteptata marti. Cei doi sunt acuzati de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie de trei infractiuni de trafic de influenta in forma continuata.