Parisul a blocat vineri, la Bruxelles, adoptarea unui raport tehnic, privind aderarea Romaniei la Schengen. Potrivit RFI, Franta a cerut sa reexamineze un raport tehnic privind implementarea in Romania a interfatei umane a sistemului informatic SIS / SIRENE, in baza caruia opereaza Spatiul Schengen.

Raportul realizat de experti europeni si prezentat in cadrul unui grup de lucru de evaluare Schengen la Bruxelles arata ca Romania este gata si din acest punct de vedere, pentru a se integra in spatiul liberei circulatii.

Alte rapoarte de evaluare a frontierelor terestre si aeriene au fost deja aprobate la Bruxelles in 2010.

Acum, toate statele membre au acceptat raportul, cu exceptia Frantei, care a blocat practic procesul de adoptare formala a documentului, au explicat surse europene.

Subiectul va fi probabil inscris pe agenda viitoarei reuniuni a grupului de evaluare Schengen, in 28 ianuarie, cand se va constata daca Franta ridica sau nu vreo obiectie elementelor textului.

Tot acum au fost discutate si doua rapoarte privind Bulgaria (sistemul informatic SIS / SIRENE) si rezultatele reevaluarii frontierei terestre intre Bulgaria si Turcia. Aceasta a primit un aviz negativ din partea expertilor UE, prin urmare Franta, Germania si Finlanda au cerut o a doua reevaluare.

Evaluarea privind sistemul informatic, ultima inainte de termenul stabilit pentru aderarea Romaniei la Schengen, a avut loc in perioada 6-10 decembrie si a vizat indeplinirea standardelor in domeniul SIS/SIRENE de catre structurile cu competente in domeniu.

Expertii Schengen au facut vizite la Centrul National SIS, Biroul SIRENE, Sectia 1 Politie Bucuresti, Aeroportul International "Henri Coanda" Otopeni, Inspectoratul Judetean de Politie Arges, Inspectoratul Judetean de Politie Iasi si Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni.

Seful Departamentului Schengen din MAI, Marian Tutilescu, declara, la finalul vizitei, ca exista semnale ca rezultatele sunt pozitive.

In decembrie, Franta si Germania au cerut Uniunii Europene sa amane aderarea Romaniei si Bulgariei la Spatiul Schengen, spunand ca intrarea celor doua tari intr-un spatiu de circulatie fara vize este prematura. Cele doua state vor garantii ca aceste tari "vor pune capat coruptiei si criminalitatii organizate si ca frontierele lor vor fi pazite".