Madalina Manole, inmormantata la Ploiesti in prezenta a 5.000 de persoane

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 16 iulie 2010, 20:36 Actualitate | Esenţial


Madalina Manole a fost inmormantata vineri
Foto: Agerpres
Madalina Manole a fost inmormantata, vineri seara, in jurul orei 19.15, la Cimitirul Bolovani din Ploiesti, cortegiul funerar fiind asteptat de aproximativ 5.000 de persoane, transmite Mediafax.

Pe parcursul traseului de la Biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena, unde a avut loc slujba de inmormantare, spre Cimitirul Bolovani, traficul rutier a fost dirijat de politisti.

Admiratorii Madalinei Manole au inceput sa aplaude la aparitia masinii mortuare si au continuat pana cand autoturismul a ajuns la mormantul aflat pe aleea centrala a Cimitirului Bolovani, aproape de locul in care este inmormantat jurnalistul ploiestean Gabi Dobre, care a murit de cancer in urma cu cinci ani, la varsta de 33 de ani.

In jurul gropii in care a fost introdus sicriul, jandarmii au amplasat garduri de protectie, iar in imediata apropiere a mormantului a fost permis doar accesul familiei, al prietenilor, al colegilor de breasla ai Madalinei Manole prezenti la inmormantare si al jurnalistilor.

Preotul care a tinut o slujba de cateva minute in fata Casei de Cultura a Sindicatelor, dupa ce sicriul cu trupul neinsufletit al artistei a fost scos pentru a fi dus la biserica, a tinut un scurt serviciu funerar si la cimitir, dupa care sicriul a fost coborat in groapa, fiind apoi acoperit cu miile de flori de la admiratori.

Slujba de inmormantare a Madalinei Manole, oficiata de doi preoti pe scarile din fata Bisericii Sfintii Imparati Constantin si Elena, din Ploiesti, s-a incheiat in jurul orei 18.15, dupa aproximativ o jumatate de ora, la slujba participand, alaturi de membrii familiei, sute de fani ai artistei.

La finalul slujbei, unul dintre preoti a afirmat ca muzica este darul pe care Dumnezeu i l-a dat Madalinei Manole si ca opera artistei va ramane in urma ei chiar daca ea a plecat dintre noi.

Pe tot parcursul slujbei, doua echipaje ale ambulantei au stat in zona pregatite sa intervina in caz de nevoie.

De asemenea, un echipaj al Ambulantei apatinand unei clinici private din Ploiesti a fost prezent la Casa de Cultura a Sindicatelor, cadrele medicale acordand la un moment dat asistenta medicala mamei artistei. Acesteia nu i s-a facut rau, insa surse medicale au spus ca i-a fost administrata o perfuzie pentru a preveni un lesin.

Cortegiul funerar a plecat vineri, in jurul orei 17.00, de la Casa de Cultura a Sindicatelor din Ploiesti spre Biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena, in aplauzele a mii de fani care au tinut sa-si ia ramas bun de la ea.

La iesirea din Casa de Cultura a Sindicatelor din Ploiesti, in fata cladirii, un preot a tinut un scurt serviciu religios, in prezenta a aproximativ doua mii de oameni care au asteptat aplaudand iesirea sicriului cu trupul neinsufletit al Madalinei Manole.

Timp de aproape sapte ore, mii de oameni au asteptat la rand zeci de minute, in soare, pentru a aduce un ultim omagiu la catafalcul amenajat in holul Casei de Cultura a Sindicatelor din Ploiesti.

Printre cei veniti la catafalcul de la Casa de Cultura a Sindicatelor s-au numarat Nico, Ovidiu Comornic, Maria Dragomiroiu, George Nicolescu, dar si oameni simpli care au venit sa aprinda o lumanare si sa duca o floare, unii dintre ei sositi din alte judete.

Cortegiul funerar a ajuns, vineri, in jurul orei 10.30, la Casa de Cultura a Sindicatelor din Ploiesti, unde s-au aflat mii de fani care au tinut sa-i aduca un ultim omagiu artistei.

Trupul neinsufletit al Madalinei Manole a fost depus, vineri dimineata, in jurul orei 4.00, la capela Bisericii "Sfanta Treime" din Ploiesti.

Cantareata Madalina Manole a fost gasita moarta de catre sotul ei, miercuri dimineata, in locuinta lor din localitatea Otopeni, artista luandu-si viata in ziua in care implinea 43 de ani, ea fiind casatorita si avand un baietel de un an si o luna.

In luna mai a acestui an, Madalina Manole a lansat cel de-al noualea album al sau - "09 Madalina Manole", la MediaPro Music. Printre cele mai importante albume din cariera sa se numara "Ei, si ce?" (1993), "Traiesc pentru tine" (1996), "Canta cu mine" (1998), "Dulce de tot" (2000).


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















23412 vizualizari

  • -1 (25 voturi)    
    Slujba?! (Vineri, 16 iulie 2010, 20:45)

    eu [anonim]

    Pai daca s-a sinucis ce slujba i s-a facut?
    Sinucigasii sunt ingropati la marginea cimitirului sau cumva in afara lui. Vai de sufletul ei, s-a blestemat saraca..
    • -4 (16 voturi)    
      da (Vineri, 16 iulie 2010, 21:35)

      s [anonim] i-a raspuns lui eu

      vai de sufletul tau
    • +4 (16 voturi)    
      cum de ce (Vineri, 16 iulie 2010, 21:44)

      Traian_S [utilizator] i-a raspuns lui eu

      a facut popa o derogare, doar nu era sa lase atatia bani de izbeliste...
      • +1 (7 voturi)    
        -- (Vineri, 16 iulie 2010, 23:08)

        asylum leftovers [utilizator] i-a raspuns lui Traian_S

        excelent
    • +5 (11 voturi)    
      Ca sa intelegi (Vineri, 16 iulie 2010, 22:31)

      intelegere [anonim] i-a raspuns lui eu

      Asa spun toti ,asa inteleg romanii ca a fi in depresie inseamna a fii nebuni.
      Doar cei ce au trecut prin ce a trecut ea sau a fost apropiati un asemenea caz pot intelege.Toti "prieteni" si "bune cunostiinte" sau gasit acum la toate televiziunile sa-si de-a cu parerea.O BOALA mai marsava si mai grea ca o depresie majora si grava nu exista.In alte boli iei calmante sa te alini dar in depresie nu mai esti raspunzator de tine,nu asculti de alti,vezi totul deformat si nu mai ai capacitatea de-a vedea binele.Voiinta proprie iti este infranta si spui mereu...nu mai pot.Familia si prieteni pot sa-ti fie aproape dar nu prea au cum sa te ajute...pt ca tu mereu spui NU.Chiar si doctorii uneori nu te ajuta fie din incompetenta fie din acel NU ...

      Dumnezeu o va ierta pt ca o intelege.

      Rusine bisericii romane pt hotararea luata.Se va dovedii acea boala a ei dar va fi prea tarziu.
      • -3 (9 voturi)    
        mai taci (Sâmbătă, 17 iulie 2010, 0:23)

        mihi= [anonim] i-a raspuns lui intelegere

        Te vad cam depresiv si pe tine, stii ce ai de facut?.
      • +4 (4 voturi)    
        nu e asa (Sâmbătă, 17 iulie 2010, 0:54)

        hm [anonim] i-a raspuns lui intelegere

        sunt si eu o persoana depresiva, stiu ce inseamna depresia, desi probabil nu am ajuns cel mai jos posibil.
        dar nu pot sa fiu de acord cu dvs.
        depresia nu este cancer sau alta boala fizica amenintatoare - prietenii te pot ajuta sa iesi din ea. depresia nu este schizofrenie, nu e boala psihica, nu iti afecteaza radical psihicul, cu putin noroc si putere iti lasa posibilitatea revenirii la existenta normala. sa ne bucuram ca e depresie si nu altceva. si ca viata noastra a ramas, inca, neatinsa.
        cat despre biserica - am mai spus deja: rolul ei la nivelul comunitatii nu i-a permis sa adopte atitudini favorabile fata de acte ce ar putea submina auto-conservarea comunitatii. iar atitudinea bisericii in asemenea problema este, in orice caz, mult mai blanda, decat a fost cea a decedatilor fata de ei insisi. asa ca nu e cazul sa descoperim false probleme.
      • -1 (1 vot)    
        rusine ,,,, (Sâmbătă, 17 iulie 2010, 19:55)

        Ana [anonim] i-a raspuns lui intelegere

        Da , sa le fie rusine popilor din tara si clericului inhibat cu toate bunatatile si plini de bani , ei care dupa ce primesc prescurile de la slujbe , le duc acasa si le ,,ofera ' la porci ....nerusinsti ...Dumnezeu sa- pedepseseasca ..
    • +3 (3 voturi)    
      a fost o slujba (Sâmbătă, 17 iulie 2010, 1:32)

      fvb [anonim] i-a raspuns lui eu

      poate nu ai observat dar scrie ca a fost o scurta slujba de cateva minute, iar slujba nu a fost la biserica. nu se face o slujba obisnuita. obiceiul cu inmormantat la gard este la evrei din cate stiu.
    • -2 (6 voturi)    
      Dumnezeu s-o ierte ! Odihneascase-n pace ! (Sâmbătă, 17 iulie 2010, 2:21)

      Colegul lui Dorel din reclama la coniac Unirea [anonim] i-a raspuns lui eu

      S-a sinucis, asta nu poate fi tagaduit ! 2) Orice om, oricat de puternic si de oriunde de pe planeta, poate fi impins relativ usor catre sinucidere prin santa (cu atat mai usor cu cat santajatul e mai rational, iar de obicei santajul e provocat de oameni mai putin rationali - la extrem, chiar artisti - ratati sau impostori dupa opinia proprie, compozitori de slagare triste, cu par de gorila ) ! 3) A se investiga cinemateca de acasa a fostului sot si telefoanele din ultimele 3-4 luni (primite si date) !
      Intradevar, vizavi de fostul sot, simplul fapt ca ai 38 de ani, nu te-ai casatorit inca, si atunci cand vine clipa, decizi sa furi puritatea unei copile, spune multe despre calitatea morala a individului (nu mai vb. de trecut, pe care doar cei apropiati il stiu). Nu e vb. de ea, care a decis sa accepte, ca din pozitia ei, poate fi perceput si ca generozitate, dar cat de egoist si inchistat in propriile nevoi poti fi sa te gandesti doar la tine si sa te dai la o copila ? Poti fi oare si in stare de santaj, daca continui pe directia asta ?
      Cu vocea ei ar fi putut fi avut un mult mai mare succes, inclusiv in afara tarii. Ghinionul ei a fost ca a lansat-o impostorul de Georgescu, compozitor de "slagare" triste, pe care le-a impus prin relatiile sale. 90% din cei cara au ascultat primul album, n-au mai ascultat nimic cu Madalina Manole desi avea melodii f. bune compuse chiar de ea. Asa se-ntampla cu cei care n-asculta de parinti (mai ales in relatiile personale), si vorbesc din experienta proprie, de fiu neascultator...
  • +5 (7 voturi)    
    Se "da" la Televizor, se "da" la televizor ! (Vineri, 16 iulie 2010, 21:12)

    Mesterul manole [anonim]

    Au innebunit bietii romani, i-au tampit televiziunile !

    Pe vremea lui Ceausescu se uitau la Televizor sa vada Cascaval, acum se uita ca sa fie vedete
  • +5 (5 voturi)    
    oameni simpli? (Vineri, 16 iulie 2010, 21:20)

    Victor [anonim]

    Deci cei care nu suntem vedete suntem considerati "oameni simpli"? Asta inseamna ca vedetele sunt "oameni complicati"?
    • +1 (3 voturi)    
      Madalina Manole nu a fost niciodata o vedeta (Vineri, 16 iulie 2010, 22:37)

      cet23 [anonim] i-a raspuns lui Victor

      Madalina Manole nu a fost niciodata o vedeta! Ea a fost doar..... "o fata draga"!
  • -2 (6 voturi)    
    Madalina e simbolul! (Vineri, 16 iulie 2010, 21:43)

    Ovidiutzu [anonim]

    Sacrificiul Madalinei nu trebuie sa treaca fara rezultate! Madalina e ingerul care ar trebui sa ne calauzeasca in afara logicii "timpite"in care traim cu manele despre bani, prieteni si dusmani spre o la lume pe care am avut-o dar am pierdut-o cu bucurii, iubire si frumos fara presedinti hahalere care ne reprezinta ci cu oameni de calitate in toate domeniile! Fara doar si poate suntem de vine de moartea ei prin butonul telecomenzii, prin CD-ul pe care l-am cumparat etc. Primul pas e sa mergem in fata oglinzii si sa recunoastem ... daca nu suntem pierduti!
    • -2 (4 voturi)    
      corect (Vineri, 16 iulie 2010, 23:38)

      Traian_S [utilizator] i-a raspuns lui Ovidiutzu

      o sinucidere de o semnificatie epocala

      aproape ca o moarte
    • +2 (2 voturi)    
      Ce a "sacrificat"? (Sâmbătă, 17 iulie 2010, 8:19)

      fraierul [anonim] i-a raspuns lui Ovidiutzu

      "Sacrificiul" Madalinei a lasat in urma un copil ramas sa isi puna mii de intrebari in viata, intrebari carora le va raspunde doar cel care ii va coordona de acum inainte consilierea psihologica. In schimb, ultimul album refuzat de radiouri si case de discuri va aduce bani grei celui care il va lansa post mortem. Viata e darul suprem dat de Dumnezeu. Renuntand la ea voluntar, intoarcem spatele Divinitatii. Este motivul pt care nu putem spune decat "Fie-i tarana usoara" nicidecum "Dumnezeu s-o ierte".
  • +3 (5 voturi)    
    DE CE? - nr. 1 (Vineri, 16 iulie 2010, 22:13)

    cet23 [anonim]

    De cand a murit Madalina Manola, ma framanta o intrebare: de ce????? De ce a facut asta????
    Iertati-mi aroganta, poate nu e momentul potrivit acum, dar... in seara asta, pentru prima data ceva se leaga in mintea mea legat de moartea ei!
    Niste date pe scurt, pentru cine nu stie. Madalina a mai fost o data casatorita. A divortat, fostul ei sot ulterior s-a recasatorit si pe urma a murit! Madalina a fost - se pare foarte marcata de divort si ulterior de moartea fostului sot. Cititi mai multe aici: http://www.evz.ro/detalii/stiri/madalina-manole-cronica-unei-sinucideri-anuntate-900771.html
    Stiti ca recent a lansat un nou album: "09 Madalina Manole", in care 09 = "o noua". Inca n-am ascultat nici o melodie din acest nou album, pana acum seara! Melodia "Suflet gol".
    Eu in adolescenta mea am trait cu muzica ei! Ii stiu si acum, dupa atatia ani. melodiile pe de rost, muzica, tonalitatile.... Si in seara asta am ascultat "Suflet gol", melodie foarte recenta de-a ei! Dragii mei, aceasta melodie... e divina! Dar.. NU e Madalina Manole ce-o stiam eu! Da, ea canta, dar e cu totul altel decat o stiam eu!!! Nu e ea! Canta divin, dar este o voce... moarta! Si repet, sunt un foarte bun cunoscator al muzicii ei! Mi-e in suflet de mult!
    Doua lucruri va rog, inainte de a ma condidera nebun. Cautati pe youtube melodiile "Si vei pleca" o melodie foarte trista, dar veche, de-a ei si melodia "Suflet gol" si o sa remarcati tonalitatile vocii compet diferite! Si inca ceva: la melodia "suflet gol" ascultati foarte atenti versurile! Incredibil! Melodia asta este un "bilet de adio" in carte explica pe deplin de ce s-a sinucis!
    Ea a suferit o trauma cand a divortat de primul sot, iar cand acesta a murit, atunci nu a mai durat mult pana a hotarat sa se sinucida! Ea s-a sinucis din DRAGOSTE! S-a dus la marea ei iubire, fostul sot!
    Si si-a planificat in amanunt sinuciderea! Melodia asta sta ca dovada! Ascultati versurile, ascultati tonalitatea!
    • 0 (0 voturi)    
      foarte trist (Duminică, 18 iulie 2010, 6:27)

      roxana [anonim] i-a raspuns lui cet23

      sotul ei a murit in urma infarctului nu? asta daca ne luam dupa cum se zice el ar fi ajuns in rai. ea daca s-a sinucis, iar daca ne luam dupa cum se zice ar fi ajuns in iad. cum se vor intalni cei doi?

      nu cred ca ea s-a sinucis.nici vorba!
      Sa-i fie tarana usoara.
  • +2 (4 voturi)    
    Cuvantul cheie: depresie (Vineri, 16 iulie 2010, 22:14)

    Violeta [anonim]

    Nu pot sa cred ca lumea vorbeste de vedete, de televiziuni, de vnazari de discuri. Sunt destui artisti care trec prin asta si nu se sinucid.
    Adevarul este ca doar un parinte intelege ce responsabilitati si cata dragoste iti aduce un copil. Si ca daca renunti in mod deliberat la asta, nu exista alta explicatie decat boala. O femeie frumoasa, talentata, tanara cu un copil mic isi ia viata si foarte putini denunta depresia post-natala ca si cauza probabila. Sper ca aceasta tragedie sa aduca subiectul in lumina reflectoarelor, dar din cate vad, lumea ea prea ocupata cu denuntarea lipsei de valori a vedetelor actuale.
    • 0 (0 voturi)    
      Madalina, d-zeu s-o odihneasca! (Sâmbătă, 17 iulie 2010, 11:23)

      andreea [anonim] i-a raspuns lui Violeta

      Oamenii talentati din toate domeniile, devin depresivi in fata invaziei de nonvaloare, superficialitate. Societaea noastra stramba si tv-urile care promoveaza toate scursurile, aduc multi oameni normal si dotati intr-o stare de depresie cumplita.


      Eu lucrez in domeniul stiintei si ma deprima profund superficialitatea tinerilor "non-scientisti", ramasi acasa, pt ca majoritatea celor buni, care vor sa faca stiinta pleaca in tarile unde acest domeniu este bine finantat si nu neglijat total ca la noi. Non-scientisti ramasi aici fug doar dupa o glorie usoara fara suport solid.

      Asta i s-a intamplat si Madalinei: a trecut cu greu peste perioada cumplita in care tv-urile au promovat doar fete cu fustite scurte si talent muzical yok. Pe linga depresia cauzata de divort, moartea sotului s-a suprapus depresia postnatala si faptul ca obisnuita fiind in centrul atentie, acum era doar o casnica, care de un an avea ca singura preocupare ingrijirea copilului. In Ro medicii nu te sfafuiesc la iesirea din maternitae sa contactezi un psiholog, pt eventuale discutii in cazuri de depresie. Sau ar trebui sa consilieze familia si sa sa ajute tanara mama. Din pacate la noi, nimic nu merge !
  • +2 (4 voturi)    
    DE CE - nr. 2 (Vineri, 16 iulie 2010, 22:26)

    cet23 [anonim]

    Intrucat un mesaj are un numar maxim de caractere permis, ma vad nevoit sa mai scriu un mesaj aici, ca sa-mi termin ideea,
    Eu asa am senzatia! Madalina Manole s-a sinucis din dragoste! Din dragoste pentru primul ei sot, care a murit. Ea a fost mereu un suflet mai pur (ascultati-i muzica!) si ce este incredibil, eu cred ca ea si-a planificat aceasta sinucidere de mai demult! Iar melodia "Suflet gol" este parte din plan! Este explicatia ei! Ascultati-o cu atentie!
    Fata asta a fost mereu o romantica extrordinara si a parasit aceasta lume tot in acest mod! E tulburator!
    Va rog sa ma credeti ca in tot ce am scris aici n-am vrut nici macar un milimetru sa-i intinez memoria sau s-o judeca in vreun fel: extrem de departe gandul asta de mine! Si iertati-ma daca am parut fara suflet sau arogant! Regret enorm ce s-a intamplat!
    Unii o sa spuneti ca probabil am exagerat cu teoria asta a mea, dar pentru mine, pentru prima data de cand a murit, aceasta teoria e singura care are vreo sansa sa raspunda la intrebarea "de ce"?
    Dar - si poate ma insel - dar mie imi face impresia ca toata viata Madalinea Manole a fost ceva de domeniul marilor opere literare ale umanitatii! Modul cum a sfarsit, faptul ca totul a planificat... muzic cu mesaj.... sinucidere din dragoste... rar intalnesti astfel de oameni in istorie! Nu ma intelegeti gresit, nu admir si nu incurajez sinuciderea, mai ales ca-s crestin practicant, dar in cazul Madaline Manole a fost ceva mult mai mult decat atat, decat o simpla sinucidere intr-un moment de depresie! Muult mai mult!
    DUMNEZEU S-O IERTE SI S-O ODIHNEASCA! Si nu o judecati pentru gestul ei, ca nu aveti nici puterea si nici putinta sa o judecati! Si sa fim fericiti ca nu suntem noi cei chemati sa ii judecam pe ceilalti: ar fi o sarcina infiorator de grea pentru oameni sa ne judecam semenii si de altfel sortita esecului!
    • +1 (3 voturi)    
      de acord (Vineri, 16 iulie 2010, 23:01)

      o anonima [anonim] i-a raspuns lui cet23

      Sunt de acord, cantecul Suflet gol spune multe, la fel si Si vei pleca. Dar probabil ca citim prea multe printre versuri, acum privind situatia prin prisma sinuciderii ei.
    • +4 (4 voturi)    
      Si pe copilul ce vina are? (Sâmbătă, 17 iulie 2010, 0:30)

      Adrian C. [utilizator] i-a raspuns lui cet23

      Mda, ai dreptate. Insa oricat de mult l-a iubit pe fostul sot, trebuia sa-si iubeasca copilul si mai mult. Nici eu nu vreau sa spun lucruri urate despre ea, dar copilul ala nu o sa stie cine a fost mama lui ... Sunt sigur ca tacsu o sa aibe grija de el cum trebuie, dar mama nu mai are.
    • +3 (3 voturi)    
      Dumnezeu s-o ierte ! Sa se odihneasca-n pace ! (Sâmbătă, 17 iulie 2010, 3:28)

      Procuroru' - zis si Parai [anonim] i-a raspuns lui cet23

      S-a sinucis, asta nu poate fi tagaduit ! 2) Orice om, oricat de puternic si de oriunde de pe planeta, poate fi impins relativ usor catre sinucidere prin santaj... (cu atat mai usor cu cat santajatul e mai rational, iar de obicei santajul e provocat de oameni mai putin rationali - la extrem, chiar artisti - ratati sau impostori ! 3) A se investiga telefoanele din ultimele 3-4 luni (primite si date) !
      Cu vocea ei ar fi putut fi avut un mult mai mare succes, inclusiv in afara tarii. Ghinionul ei a fost ca a lansat-o impostorul de Georgescu, compozitor de "slagare" triste, pe care le-a impus prin relatiile sale. 90% din cei cara au ascultat primul album, n-au mai ascultat nimic cu Madalina Manole desi avea melodii f. bune compuse chiar de ea.
      Am vazut-o acum cativa ani la metrou lasandu-se mult prea usor aburita de Bebe sexologu'... sunt mai multi impostori care ne-au starnit voma in direct, la tv. si care ar putea fi investigati...
  • +1 (3 voturi)    
    scursoarea televiziunilor (Vineri, 16 iulie 2010, 22:41)

    penibilul otv [anonim]

    Cand de mizerabili pot sa fie.
    S-au strans iar o sleahta de NO NAME care "gandesc" si stiu adevarul absolut...
    Habar nu au ce e depresie dar acum creaza o nou crima.
    RUSINE
  • +1 (3 voturi)    
    condoleante familiei indurerate (Vineri, 16 iulie 2010, 23:00)

    nick [anonim]

    Dumnezeu sa o ierte ,cei care nu intelegeti asa ceva renuntati la comentarii asa ceva nu te poate ajuta nimeni pe lumea asta ce a avut ea nu poate sti nimeni asa ca lasatio sa se odihneasca in pace si sa ne rugam pentru ia sa o ierte Dumnezeu si sa ne dea domnul o alta madalina manole ca viata asta e foarte seaca fara oameni cum a fost ea ,Dumnezeu sa o ierte si so odihneasca acolo unde sfinti si drepti se odihnesc Domnul fie alaturi de familia ei .
  • +2 (4 voturi)    
    CHIAR E MOMENTUL? (Vineri, 16 iulie 2010, 23:02)

    cet23 [anonim]

    Eu personal scriu deseori pe forumul asta si de multe ori scriu la bascalie, ii jignesc pe altii, iau in deradere evenimente importante, deci CLAR, nu sunt eu in masura sa va fac voua morala!
    Dar... aceasta este o stire despre inmormantarea Madalinea Manole! Nu stiu... n-am putea, macar la stirea asta, pe forum sa nu mai scumam prin mocirla, sa nu ne mai jignim unii pe altii, sa nu ne mai judecam si nici sa n-o judecam pe Madalina Manole pentru gestul ei?
    Fiecare avem o parere si e cat se poate de firesc s-o exprimam: asta e de altfel si scopul forumului! Dar n-am putea sa ne exrpimam parerile si doar atat? N-am putea sa ne contrazicem intr-un mod civilizat si respectuos? Sa stiti, chiar se poate! Si ideile nu-si pierd deloc din substanta astfel! Dimpotriva!
    Cat despre Madalina Manole si cei o ponegresc... ea acum e undeva in Cer si - impresia mea strict personala - nu e singura acolo... eu cred ca este cu iubirea vietii ei, primul ei sot, decedat si el. Strict parerea mea!
    Si acum o sa sa fac un gest de un curaj sau, nu stiu, de o nebunie foarte mare! Pentru asta pot intr-adevar sa fiu acuzat, pe buna dreptate! Dar imi asum riscul! O sa imi permit sa raspund in locul ei tututor celor care acum o ponegresc! Si cum altfel as putea face asta, decat citand versurile dintr-una din melodiile ei?

    Ei si ce, daca oamenii vorbesc?
    Ca tu tii la mine, ca eu tin la tine,
    Ei si ce, daca ne mai si barfesc?
    E liber oricine sa spuna orice!
    Dorul nu-i la-ndemana oricui,
    E firesc, unii cam gelozesc,
    Dar un dor curat, trainic si-adevarat,
    E un cantec maiastru!
    Vorbe-n vant, multe sunt pe pamant,
    Trec si mor, ca si frunzele-n zbor,
    Insa oricat ar fi, ele nu pot umbri,
    Cerul nostru albastru!"

    Dragii mei, eu zic - macar acum - sa nu incercam sa umbrim cerul ei albastru! S-o ierte Dumnezeu iar voi sa fiti iubiti!
    • 0 (0 voturi)    
      Ultimul Salut! (Joi, 7 octombrie 2010, 1:28)

      geta [anonim] i-a raspuns lui cet23

      Dumnezeu sa o ierte!Madalina ne-a alungat tristetea si amaraciunea din suflet de mii de ori,cu muzica ei.A fost o frumoasa si extraordinara cantareata,si daca,nenorocita de boala,n-o ducea 3 metri sub pamant,azi noi nu am plange moartea ei....TE IUBIM MADALINA---ESTI VIE IN SUFLETELE NOASTRE!!!
  • 0 (8 voturi)    
    slujba, biserica si clerul (Vineri, 16 iulie 2010, 23:23)

    Tsunami [anonim]

    lipsa de respect pe care o am fata de biserica e justificata si se adanceste cu fiecare eveniment in care preotii si clerul sunt prezenti.
    sa va fie rusine
  • -1 (5 voturi)    
    suicide type (Vineri, 16 iulie 2010, 23:54)

    ispy [anonim]

    Un om cu probleme psihice s-a sinucis. Doar ca de asta data e vorba de cineva cunoscut, Nu mai fabulati, e ceva frecvent, se mai intampla.
    • 0 (0 voturi)    
      da (Sâmbătă, 17 iulie 2010, 17:56)

      ispy [utilizator] i-a raspuns lui ispy

      am dreptate!!!!
  • +1 (3 voturi)    
    .... (Vineri, 16 iulie 2010, 23:58)

    Anonim. [anonim]

    Nu cred ca este adevarat ce-a ce a zis "DE CE" ...nu cred ca Madalina ar fi fost in stare sa faca un copil cu un om care nul iubeste...desi isi dorea foarte mult..si nimeni nu are de unde sa stie ce durere sau ce "negru" a cuprins-o pe ea incat a fost in stare sa-si ia viata...Si as ruga lumea sa nu mai comenteze aiurea si sa nu mai deschide subiectul de fostul ei sot,decedat.Pentru ca actualul ei sot o iubea si o iubeste enorm...
    Odihneasca-se-n pace!
  • 0 (4 voturi)    
    Gandurile mele (Sâmbătă, 17 iulie 2010, 0:07)

    Madalina [anonim]

    O persoana publica, o artista aparent realizata din punct de vedere profesional si familial s-a sinucis...
    Biserica a luat o pozitie corecta, in privinta slujbei religioase, intrucat suicidul este condamnat de Biserica si este un pacat grav.

    Interpretarea pe care o dau gestului regretabil al Madalinei.
    In sufletele noatre ale tuturor exista un gol pe care incercam in viata sa il umplem cu ceva: unii cu cariera, altii cu dragostea pentru o alta persoana, pentru familie, copii, altii cu posesiuni materiale, bani, succes sau cu un amalgan al acestora... Insa golul din sufletele noastre nu poate fi satisfacut decat de Dumnezeu... Pentru ca asa am fost creati. Pascal afirma ca exista un gol in sufletele noastre care are forma lui Dumnezeu. Degeaba incercam sa stamparam aceasta sete interioara cu altceva. Acele piese de puzzle simplu, nu se potrivesc. Piesa care se potriveste are forma divinitatii si ea este singura care ne aduce Implinirea Ultima, Reala si Eterna. Pacat ca Madalina nu a gasit aceasta piesa care sa ii umple golul din suflet. Si aici invinovatesc Biserica. Ar trebui sa ne pese tuturor mai mult de cei de langa noi care cauta un sens si un scop al existentei iar atunci cand pare sa il fi gasit ne socheaza cu decizia de a parasi scena vietii pe usa din dos. Ce i-a lipsit? De ce a recurs la acest gest ne intrebam noi? Raspuns: Nu a fost nimeni in preajma acelei persoane pentru a o ajuta sa gaseasca singura piesa de puzzle care ar fi putut sa o implineasca.

    Ma gandesc la cei pe care Madalina i-a lasat in urma cu sufletele sfasiate de durere. Nu imi gasesc cuvintele potrivite pentru a-i mangaia... Nu pot decat sa inalt o ruga catre Dumnezeu si sa ii cer ca El sa le aline suferinta, sa le vindece ranile din suflet. Dumnezeu sa ii poarte de grija copilasului Petru. Fie ca atunci cand va deosebi lucrurile in viata, el sa aleaga piesa de puzzle potrivita care sa ii aduce implinire in viata de aici si de dincolo.
    • -1 (1 vot)    
      care e roulul bisericii? (Sâmbătă, 17 iulie 2010, 6:54)

      tsunami [utilizator] i-a raspuns lui Madalina

      nu-ti dau dreptate.
      si daca se afla peste catva timp ca madalina nu s-a sinucis?
      biserica e pusa acolo sa aline suferintele.
      inca o palma data de mizerabila biserica unor oameni deja oropsiti, parintii si apropiatii madalinei. unui criminal nu i se interzice slujba in biserica, unui pedofil care a atras copii prin biserica, de asememena, informatorilor securatii care au nenorocit multa lume e alt exemplu.
      noi putem ierta, putem incerca sa iertam, nu avem dreptul sa judecam pe altul, nu avem dreptul sa jignim mai mult o familie indurerata.

      "biserica condamna!"
      nu cred c-ar fi bucurie mai mare pentru mine ca biserica sa fie taiata de pe lista bugetului. cei care sunt "credinciosi" sa se autosponsorizeze, sa vedem unde va sta biserica atunci.
      suntem credinciosi dar ne injuram in biserica pentru o sarma la vreo sarbatoare.
      halala natie, halal cult religios.
  • +4 (8 voturi)    
    Sa se termine cu circul asta ieftin! (Sâmbătă, 17 iulie 2010, 0:40)

    Normalitatea [anonim]

    Ar trebui sa se termine cu mascarada asta, cu asa-zisele acuzatii. de tip: s-a sinucis, pacatoasa! Ce sa spun, se gasira virtuosii pamantului... Femeia a fost o artista, ar trebui ca moartea ei sa fie deplansa si omagiata, nu hulita. S-ar cadea sa se organizeze, in memoria ei, concerte cu melodiile care au consacrat-o si sa fie cinstita memoria acestei fete, nefericite si bolnave, care nu a gasit alta calle de scapare decat moartea. Asa cum au facut americanii cu Michael Jackson si cu Elvis Presley, cu Jimi Hendrix si Morrison, ar trebui si noi sa procedam cu artistii nostri importanti. Sa terminam cu snobismul, cu valorile de imprumut, sa ne stimam si sa ne pretuim talentele! Trezeste-te, romane, ca prost nu esti, doar te-ai cam dilit...
  • +1 (5 voturi)    
    Jeg , mediocritate, lingai (Sâmbătă, 17 iulie 2010, 2:07)

    antivantuluifelix [anonim]

    Cel mai mare jeg din partea unor asa zisi ziaristi , jurnalisti s-a intins pe televiziuni si in presa scrisa
    Cei mai mediocri si lingai ai presei au dezbatut cazul Madalina Manole .
    Lingaii din presa au prezentat tragedia doar pentru rating
    Niste nenorociti !
    Banii i-au incantat sa profite de aceasta tragedie si sa-si etaleze mediocritatea parerilor lor si a lingailor
    MADALINAAAAAAAAA bine ca ai scapat de lumea aceasta
    Sa-ti fie tarana usoara
    http://antivantuluifelix.wordpress.com/2010/07/17/madalina-manooe/
  • 0 (2 voturi)    
    Guiness book !! - ai un nou record !! (Sâmbătă, 17 iulie 2010, 9:28)

    Gabriel [anonim]

    .. Este cea mai STUPIDA moarte din cate mi-a fost dat sa aud !!!
    NIHIL SINE DEO.. domonstratie FULL............
    " Ia-Ti Doamne inapoi darul vietii", impodobit cu: talent, frumusete, sanatate, un copilas, (ramas orfan... ei, si ? ), sot, si toata familia...
    "Suflet gol" - da... gol de energia specifica suletului: Harul lui D U M N E Z E U ..
    Doamneeee ! si cati nu sunt astfel !!!!- orbi spiritual..
  • 0 (0 voturi)    
    Am ajuns in varful Turnului Babilonului (Sâmbătă, 17 iulie 2010, 9:42)

    Gabriel [anonim]

    Iata infundatura unde am ajuns , oamani, caci prea multi sunt cei care au pierdut valorile perene.. si si-au construit false valori.. La suflet, viul vietii, nehranit, uitat, ignorat t o t a l ... cine se mai gandeste ?? ( dati minusuri.. casapiti adevarul care supara si deranjeaza.. )
    Madalina Manole graieste VOUA. astfel, suflete goale, prin asemenea demonstratie macabra..............
  • 0 (0 voturi)    
    Mesajul Madalinei Manole (Sâmbătă, 17 iulie 2010, 9:45)

    Gheorghe Dima [anonim]

    Presedintele Basescu putea macar sa o decoreze cu Meritul Cutural Clasa Ia ! Madalina merita cu prisosinta acest lucru ! Este unul dintre simbolurile valorilor culturale autentice din Romania.
    Si pentru a recunoaste la cel mai inalt nivel aceste merite, presedintele ar trebui sa confere astfel de inalte distinctii nationale unor cantareti care au adus si aduc contributii importante la cultura romaneasca si inca in timpul vietii acestora, avand in vedere dificultatile cu care acestia se confrunta in anumite perioade ale vietii lor. Ar fi un semn de inalta pretuire pentru munca lor in slujba culturii romanesti si pentru ei acesta ar fi cel mai important lucru, mai important decat banii. Avem inca atatia cantareti de valoare. Ma gandesc la un Tudor Gheorge, spre ex, un alt monument al cantecului autentic romanesc si al valorii acestuia si ca el mai sunt si altii. Ei sunt bine cunoscuti, dar autoritatile statului, pana la cele mai inalte trebuie sa le arate pretuirea pentru ceea ce ei fac pentru cultura romaneasca si aceasta nu neaparat prin bani, desi si acestia sunt importanti.
    Este un mesaj pe care il transmite disparitia tragica a Madalinei Manole.
  • 0 (0 voturi)    
    Treceti peste..reveniti-va! (Sâmbătă, 17 iulie 2010, 11:16)

    Dakota [utilizator]

    mama cat se bate apa in piua pe chestia cu moartea MM.
    Nu ma interesa nici daca traia nici ca e moarta....si nu cred ca sunt singurul.
  • 0 (0 voturi)    
    Ce spun expertii despre Furadan (Sâmbătă, 17 iulie 2010, 13:39)

    Eufrosin [anonim]

    Nu vi se pare suspecta graba cu care a fost declarata sinuciderea, in tara in care totul se face fara graba?
    http://wp.me/pAmVJ-12q
  • 0 (0 voturi)    
    Fani? (Sâmbătă, 17 iulie 2010, 14:57)

    Andreea [anonim]

    "la slujba participand, alaturi de membrii familiei, sute de fani ai artistei".....mai degraba curiosi care se imbulzeau care mai de care....eu innebunesc cand vad toate imaginile cu familia langa sicriu si cu toate camerele si microfoanele deasupra lor, ca nu puteau oamenii aia nici sa se miste...mi se pare rusinos...
  • 0 (0 voturi)    
    PACAT (Sâmbătă, 17 iulie 2010, 17:41)

    Mircea Mioara [anonim]

    a fost in primul rand o femeie foarte frumoasa si o cantareata cu calitati vocale deosebite pe care lumea pur si simplu ,,a uitat-o "!
    mare pacat ,ca ne aducem aminte de ea ,atunci cand nu mai este !!!
    eu pur si simplu am indragit-o atat pe ea cat si cantecele sale !
    as fi vrut sa o mai ascult dar.......... pe posturi
    se dau tot felul de tampenii si prostii (manele )! iar vocile mari .......se uita !!!!!!
  • 0 (0 voturi)    
    N-a putut accepta (Sâmbătă, 17 iulie 2010, 22:07)

    Ca nu (mai) e o VEDETA,doar o cintareata [anonim]

    Madalina n-a murit de "dragoste" pt primul sot.
    Pt simplu motiv ca daca il iubea cu adevarat n-ar fi divortat de el niciodata !
    I-ar fi iertat orice, totul !
    Eu asa vad o iubire mare....
    Ori ea a fost cea care a cerut divortul.

    De zile intregi urmaresc presa si am citit multe articole pe marginea acestui caz.

    Initial am fost tentata sa cred ca tragedia se datoreaza exclusiv unei depresii (post partum) netratate.
    La fel, am condamnat gestul Bisericii de a nu-i face o slujba crestineasca la inmormintare.

    Parerea mea (acum) este ca Madalina n-a murit din cauza depresiei (nu asta a determinat-o la suicid).

    De ce? Pt ca de ani buni, de cind intrase intr-un oarecare con de umbra (cu sau fara divortul de Serban ,melodiile , stilul ei,erau "depasite") a suportat foarte greu acest lucru.

    In momentul in care a realizat ca Serban nu-i mai poate compune slagare care s-o propulseze in linia intii , a renuntat la el.Asta era in 2002-2003.Ea era deja de citiva ani marginalizata.
    dar nimeni nu era vinovat pt asta.

    Vedete precum Mirabela Dauer, Corina,Angela Similea, Laura Stoica,Cotabita,Dorobantu,etc ,de clasa superioara Madalinei, au suportat faptul ca a trebuit sa imparta gloria cu noii veniti/venite,chiar daca multi dintre acestia aveau calitati vocale indoielnice.

    Nici unul n-a clacat, au succesul pe care il au, lumea ii admira si respecta,sint invitati (nu toata ziua,ce-i drept) la televiziuni,au acceptat statutul lor in lumea artistica de dupa 1989.

    Pt Madalina nimic n-a contat decit succesul artistic.
    N-au contat parintii, noul sot, nici macar copilasul !
    Si cind era gravida tinea diete,ca sa nu cumva sa-si deterioreze corpul ireversibil !

    Dupa nastere, la citeva luni, avea un corp ca la 20 de ani, in urma unor eforturi uriase.
    Totul pt a obtine succesul mult dorit, de a reveni la statusul de STAR ,la care minta ei se "blocase".

    Depresia ei debutase cu mult inainte sa ramina gravida si se accentuase de-a lungul timpului.
  • 0 (0 voturi)    
    Madalina Manole - Atentie Oameni ! (Joi, 22 iulie 2010, 9:04)

    Viata [anonim]

    Ca artist, Madalina Manole era, este si va fi de exceptie prin pecetea personala a sentimentalismului si romantismul ei, ceea ce se vede in toate cantecele ei, cantece ce vor ramane in eternitate, ea si-a cantat viata, a pus-o in versuri .... . Ca om, Magda era deosebit de orgolioasa si vanitoasa ... , lucru ce i-a atras de-a lungul timpului aparitia unor depresii, psihoze periodice si din ce in ce mai dese si CRED ca pe fondul sentimentalismului si simtirilor profunde si accentuate ale omului-artist, eventual si a unor labilitati psihice patologice ... ? Depresii carora nu li s-a dat atentia cuvenita, nu au fost tratate la timp si profesionist, care au produs acumulari si tensiuni interioare ce s-au finalizat ..... . Acum in perioada asta, am citit mult si multe despre aceste probleme pe internet, vezi exemplu: http://tulburarebipolara.efair.ro/ si am invatat multe, motiv pentru care, voi avea in timp mare atentie asupra tuturor membrilor familiei, pentru ca in contextul celor prezente vietii noastre contemporane, oricand poate apare, decompensa o asemenea BOALA, la oricine. Acum va rog nu mai dati atentie tuturor stiutorilor, clarvazatorilor etc. ... (care, cred ca insasi ei au probleme psihice) si nu mai intinati existenta trecuta, prezenta si viitoare a artistului Madalina Manole ..... . Cu lacrimi in ochi va multumesc pentru intelegere !


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by