Meteorologii au extins, joi, pentru aproape toata tara atentionarea de cod galben de precipitatii si vijelii emisa miercuri doar pentru judetele din jumatatea de vest. Potrivit ANM, in intervalul 11 iunie, ora 15 - 12 iunie, ora 18, temporar, instabilitatea atmosferica va fi accentuata in Maramures, Transilvania, cea mai mare parte a Olteniei, a Munteniei si a Moldovei si in zonele montane din intreaga tara.

Instabilitatea atmosferica se va manifesta prin intensificari de scurta durata ale vantului, izolat chiar vijelii, frecvente descarcari electrice, averse si pe suprafete restranse caderi de grindina.

Ploile vor avea si caracter torential si, mai ales in nord si centru, cantitatile de apa vor depasi local 25 ... 30 l/mp, iar la munte izolat 40 ... 50 l/mp.