Ministrul de Interne Dan Nica a declarat, la finalul sedintei de Guvern, ca a fost adoptata o Ordonanta de Urgenta pe baza careia vor putea fi retrase permisele auto, daca exista "indicii temeinice" ca acestea au fost obtinute ca urmare a unor fapte de coruptie.

"Ca urmare a cazului Pitesti, permisele care au fost obtinute in urma savarsirii actelor de coruptie, am spus ca vor fi retrase. Am adoptat in Guvern o ordonanta de urgenta care prevede retragerea permiselor de conducere de catre autoritatea emitenta, in cazul in care exista o sesizare adresata instantei de judecata care, pe baza unor indicii temeinice, prevede ca acestea au fost obtinute ca urmare a unor fapte de coruptie", a spus Dan Nica.

Ministrul a explicat ca "indicii temeinice" inseamna "acte sau fapte prin care procurorii au dispus trimiterea in judecata a titularului permisului si/sau a unor persoane din cadrul institutiilor emitente".

"In acest fel, celor 3.500 de persoane, care acum sunt identificate in aceasta situatie in cazul Pitesti, le vom retrage permisul de conducere si in acest fel vom stopa acest carnagiu care exista pe sosele ca urmare a unor accidente comise de persoane care au obtinut permisele in acest fel", a adaugat Dan Nica.