O femeie a fost găsită moartă, sâmbătă, într-o locuinţă din Sectorul 4 din Bucureşti, iar poliţiştii şi procurorii fac cercetări pentru a stabili în ce condiţii s-a produs decesul.

Mașină de polițieFoto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com

„La data de 3 iunie 2023, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la faptul că într-o locuinţă, din Sectorul 4, se află o persoană decedată. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, precum şi un echipaj medical care a constat decesul persoanei”, a transmis Poliţia Capitalei, citată de News.ro.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri, pentru a fi stabilite cauze şi condiţiilor în care s-a produs decesul femeii.

Trupul neînsufleţit al acesteia a fost transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.

(Foto articol: Vlad Ispas | Dreamstime.com)