Fostul adjunct al șefului Parchetului Curții de Apel Ploiești Aurelian Mihăilă a fost propus de procurorul general șef al unui serviciu din Parchetul instanței supreme. Mihăilă a fost cercetat de DNA în dosarul în care au fost vizați Sebastian Ghiţă, fugar în Serbia, și foști șefi din poliție și parchete din Prahova, fiind achitați. S-a ajuns la soluția definitivă de achitare după ce controversata Secție specială a retras apelul care fusese formulat de DNA la decizia de achitare pronunțată de instanța de fond.

HotNews.roFoto: Hotnews

Propunerea de delegare a procurorului Aurealian Mihăilă în funcţia de procuror-şef al Serviciului de documentare şi statistică judiciară din Parchetul Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie se află pe ordinea de zi a ședinței de marți a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Aurelian Mihăilă este procuror la Parchetul Curții de Apel Ploieşti.

Parchetul General: După soluția de achitare, domnul procuror a reintrat în total drepturilor profesionale

La solicitarea HotNews.ro, reprezentanții Parchetului General au transmis că propunerea a fost făcută de procurorul general Gabriela Scutea "ținând cont exclusiv de abilitățile profesionale dovedite de domnul procuror pe parcursul întregii sale cariere":

  • "Domul procuror are o vechime de 22 de ani și deține gradul corespunzător Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție din 2009.
  • Are o solidă experiență profesională în funcții de conducere și de execuție. A reprezentat Ministerul Public în delegațiile României în diferite conferințe internaționale, a colaborat cu INM, în calitate de tutore de practică pentru formarea profesională si a partizipat la multiple seminarii de îmbunătățire a pregătirii profesionale".
  • La formularea propunerii au fost avute în vedere aptitudinile managerile și de comunicare demonstrate, capacitatea de a lucra în echipă și perceptia pozitivă a acestuia în cadrul colectivului.
  • Propunerea a fost făcută ținând cont exclusiv de abilitățile profesionale dovedite de domnul procuror pe parcursul întregii sale cariere".

Parchetul General a mai precizat că funcția de procuror-şef al Serviciului de documentare şi statistică judiciară din Parchetul Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie este vacantă de la începutul anului 2020, fiind ocupată, tot prin delegare, de către procurorul Remus Jurj, care s-a pensionat recent.

Întrebați despre procesul în care a fost judecat și despre modalitatea în care s-a ajuns la decizia definitivă de achitare, reprezentanții Parchetului General au transmis că, "urmare a achitării, ddomnul procuror a reintrat în totalitatea drepturilor profesionale".

Cum a ajuns instanța să dea achitări în acest dosar de corupție în care au fost judecați Ghiță și șefi din Poliția și Parchetul Prahova

În martie 2016, Aurealian Mihăilă a fost arestat preventiv, apoi plasat sub control judiciar de către DNA în dosarul în care Sebastian Ghiță a fost judecat alături de foști șefi din poliție și parchete din Prahova.

Aurelian Mihăilă, la acea dată procuror general adjunct al Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, a fost trimis în judecată de DNA pentru două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi de cercetare abuzivă.

În vara anului 2013, Aurelian Mihăilă, în calitate de procuror general adjunct al Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, ar fi permis ofiţerului de poliţie Constantin Ispas accesul la informaţii ce nu erau destinate publicităţii, în scopul obţinerii unui folos necuvenit pentru Ispas care, intrând în posesia informaţiilor printr-un demers nelegal al procurorului general adjunct, a folosit, de asemenea, în afara cadrului legal, datele obţinute, urmărind accederea în funcţii de conducere în cadrul MAI, arăta DNA.

În 28 iunie 2019, Sebastian Ghiță și foștii șefi din poliție și parchete din Prahova au fost achitați de către instanța supremă în acest dosar de corupție, după ce controversata Secție specială a retras apelul care fusese formulat de DNA la decizia de achitare. Astfel, decizia de achitare dată în faza de fond a procesului pentru fostul parlamentar și pentru ceilalți acuzați din dosar a rămas definitivă.

Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție a decis la jumătatea lunii iunie 2019 să retragă apelul în acest proces, apreciind că "hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, fiind în mod judicios motivată, având un puternic suport probator”.

Ulterior, Gheorghe Stan, fostul șef al Secției pentru anchetarea magistraților și actual judecător CCR, a susținut, într-un interviu pentru agenția Mediafax, că retragerea apelurilor din dosarele lui Viorel Hrebenciuc și Sebastian Ghiță a avut la bază corespondența cu șeful DNA, care ar fi împărtășit opinia. El a fost însă contrazis imediat de DNA, care a precizat că în cazul retragerii apelului în dosarul lui Viorel Hrebenciuc nu a existat nicio corespondență cu Secția de anchetare a magistraților, DNA aflând din presă despre acest demers al secției, iar în dosarul lui Sebastian Ghiță secția a notificat DNA în ziua în care a retras apelul.