Actualul șef al FMI ar fi făcut presiuni asupra angajaților pentru a ”ajuta” China să urce în clasamentul Doing Business / Banca Mondială a anulat publicarea raportului pe 2021

de DP     HotNews.ro
Vineri, 17 septembrie 2021, 6:17 Actualitate | Esenţial


Kristalina Georgieva
Foto: Eric BARADAT / AFP / Profimedia
Foști directori ai Băncii Mondiale, inclusiv fostul director executiv Kristalina Georgieva, ar fi aplicat „presiuni nejustificate” asupra personalului pentru a ”ajuta” China să urce în clasamentul alcătuit de raportul „Doing Business 2018” al băncii, potrivit unei anchete independente publicate joi și citate de Nikkei Asia. Ancheta, realizată de firma de avocatură WilmerHale la cererea comitetului de etică al Băncii Mondiale, ridică îngrijorări cu privire la influența Chinei asupra Băncii Mondiale dar și asupra conduitei Kristalinei Georgieva (în prezent director general al Fondului Monetar Internațional) și a președintelui de atunci al Băncii Mondiale Jim Yong Kim. Georgieva a declarat că nu este de acord „cu constatările și interpretările” raportului și a informat boardul FMI.

Banca Mondială a anulat joi publicarea raportului „Doing Business” privind climatul din mediul de afaceri , spunând că auditurile interne și ancheta WilmerHale au ridicat „probleme etice, inclusiv legate de conduita foștilor oficiali ai boardului, precum și a personalului actual și/sau fost al Băncii. "

Departamentul Trezoreriei SUA, care administrează participațiile ale SUA în FMI și Banca Mondială, a declarat că în prezent analizează „constatările serioase ale anchetei”. „Responsabilitatea noastră principală este să menținem integritatea instituțiilor financiare internaționale”, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al Trezoreriei, Alexandra LaManna.

Raportul WilmerHale a citat „presiunea directă și indirectă” din partea personalului superior pentru a schimba metodologia raportului cu intenția de a crește scorul Chinei.

Potrivit raportului, Georgieva și un consilier cheie, Simeon Djankov, au făcut presiuni asupra personalului pentru „a face modificări specifice” care să urce China în clasament, într-un moment în care banca solicita sprijinul Chinei pentru o majorare de capital.

Kim nu a răspuns unei solicitări de a face comentarii, iar Djankov nu a putut fi contactat imediat.

În raportul „Doing Business 2018”, publicat în octombrie 2017, China a urcat cu șapte locuri, pe poziția 78 după ce s-au făcut o serie de modificări ale metodologiei de calcul.

Raportul WilmerHale a citat, de asemenea, presiuni legate de datele utilizate pentru calculul scoringului Arabiei Saudite, Emiratele Arabe Unite și Azerbaidjan în raportul „Doing Business 2020” publicat în 2019, dar nu a găsit nicio dovadă că vreun membru al boardului Băncii Mondiale ar fi fost implicați în aceste schimbări.

Arabia Saudită a urcat 30 de locuri până pe locul 62 în raportul „Doing Business 2020”.

"În viitor, vom lucra la o nouă abordare pentru evaluarea climatului de afaceri și de investiții", a spus Banca Mondială.

WilmerHale a declarat că a fost angajată de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în ianuarie pentru a revizui circumstanțele interne care au condus la neregulile privind datele. Raportul spunea că efortul de a spori locul în clasament al Chinei a venit într-un moment în care conducerea băncii era „complicată în negocieri sensibile” cu privire la o majorare majoră de capital, reprezentanții Chinei fiind ”dezamăgiți” de locul slab al țării în clasament .

Georgieva le-a spus anchetatorilor WilmerHale că „multilateralismul era în joc, iar Banca avea„ probleme foarte mari ”dacă campania nu își atingea obiectivele”, se arată în raport.

Banca Mondială a anunțat în 2018 o majorare de capital de 13 miliarde de dolari, care a sporit participația Chinei la 6,01% de la 4,68%.

WilmerHale a declarat că Georgieva a vizitat casa unui manager responsabil de raportul „Doing Business” pentru a recupera o copie a raportului final care reflecta modificările care au dus la urcarea în clasament a Chinei și i-a mulțumit angajatului că a ajutat la „rezolvarea problemei”.

Raportul vorbește de o „cultură toxică” și „teama de represalii” din partea angajaților care au realizat raportul Doing Business și arată cum membrii echipei „simt că nu pot comenta un ordin din partea președintelui sau a CEO-ului băncii fără a-și risca slujbele”.

Fostul economist șef al Băncii Mondiale, Paul Romer, și-a exprimat pentru prima dată îngrijorările cu privire la integritatea raportului „Doing Business” în 2018, spunând că clasamentul din Chile ar fi putut fi influențat . Romer a părăsit banca la scurt timp după declarațiile sale.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4654 vizualizari

  • +10 (10 voturi)    
    asa se va intampla ad infinitum (Vineri, 17 septembrie 2021, 8:35)

    alexdrq [utilizator]

    cat timp comunistii vor fi tratati "ca orice alta tara". Comunismul, marxismul, sunt numai si numai minciuna concentrata, neadevar in stare pura. Pt comunist conteaza doar aparenta, niciodata rezultatul real (aminti-va recoltele de pe vremea lui ceasca , de mii de tone la hectar).
    Comunistul nu are jena, nu are scrupule, nu are suflet (prin definitie, comunistul e ateu, deci nu nici o exagerare sau jignire in a spune ca nu are suflet, cat el insusi crede cu convingere in asta).
    A-i considera "parteneri egali" este greseala ce va condamna vestul la decadere economica, daca nu a facut-o deja


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by