Un incendiu a izbucnit, luni, în Munţii Căpăţânii, în judeţul Vâlcea, primele estimări ale pădurarilor arătând că patru hectare de teren pe care creşteau puieţi de brad şi copaci tineri au fost cuprinse de flăcări.

incendiu in Muntii CapatâniiFoto: ISU Valcea

Conform datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, focul a pornit pe un fond forestier în Munţii Căpăţânii, în zona vârfului Folea, scrie News.ro. Din primele evaluări ale personalului silvic, incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 4 hectare, arzând o pepinieră de brad şi pădure tânără, la graniţa dintre localităţile Malaia şi Băile Olăneşti.

La fața locului intervin autospeciale de la ISU Vâlcea, pompieri voluntari, dar şi membri ai obştii private din zonă. La ora transmiterii acestei ştiri, echipele de intervenţie lucrează pentru localizarea incendiului în limitele existente. Pentru stingerea incendiului se acţionează cu mijloace de primă intervenţie (bătătoare, lopeţi, mături), întrucât cele două autospeciale de stingere nu au acces până la incendiu.