Două firme, între care furnizorul de agent termic din Ploieşti, trimise în judecată la mai bine de 8 ani de la un accident de muncă în care un angajat a murit ars cu abur

de Redactia     HotNews.ro
Vineri, 11 iunie 2021, 13:43 Actualitate | Esenţial


Sala judecata
Foto: Kitsdesign / Sciencephoto / Profimedia
Firmele Veolia Energie Prahova S.R.L. - fostă DalkiaTermo Prahova S.R.L. - şi Fireproof Team S.R.L au fost trimise în judecată pentru ucidere din culpă la mai bine de 8 ani de la un accident de muncă în care un muncitor şi-a pierdut viaţa după ce a fost ars cu abur. La acel moment, compania care furnizează agent termic în Ploiești susţinea într-un comunicat că vieţile a doi tehnicieni surprinşi de jetul de abur nu sunt în pericol şi că firma luase, "ca de obicei, toate masurile de securitate". Procurorii spun că firmele inculpate nu au oprit conducta cu defecţiuni, au folosit echipe, metode şi echipamente neautorizate ISCIR, iar echipamentul individual de protecţie era necorespunzător pentru instalaţiile termoenergetice.

Parchetul General a anunțat vineri că procurorii au încheiat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată pentru ucidere din culpă a S.C. Veolia Energie Prahova S.R.L. - fostă S.C. DalkiaTermo Prahova S.R.L. - şi S.C. Fireproof Team S.R.L.

Cele două firme au fost trimise în judecată în cazul unui accident de muncă produs în 23 februarie 2013 în incinta S.C. DalkiaTermo Prahova S.R.L. (actuală S.C. Veolia Energie Prahova S.R.L.), la punctul de lucru din comuna Brazi, judeţul Prahova. Acolo aveau loc reparaţii la o conductă la unitatea de exploatare/producţie, secţia exploatare turbine. În timpul lucrărilor, conducta s-a fisurat, ceea ce a dus la evaporarea masivă a condensului şi transformarea acestuia în abur, abur ce a inundat spaţiul de lucru. În urma accidentului, au fost răniți doi muncitori de la S.C. Fireproof Team S.R.L. Cei doi au fost duși la Spitalul de Urgenţă, iar unul dintre ei a murit în 12 martie 2013.

Potrivit procurorilor, accidentul de muncă s-ar fi produs ca urmare a unui şir de erori, iar principalele cauze ar fi fost:
  • neînregistrarea la Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR),
  • neefectuarea de verificări tehnice periodice la conducta în cauză,
  • neoprirea de îndată din funcţiune a conductei cu defecţiuni,
  • utilizarea de către o echipă neautorizată ISCIR a procedurii de lucru Furmanite, incompletă, neadaptabilă condiţiilor de lucru şi neautorizată ISCIR,
  • utilizarea de către victime a unei platforme de lucru neadecvate condiţiilor din teren şi a unui echipament individual de protecţie necorespunzător în instalaţiile termoenergetice.
Procurorii spun că firma Veolia Energie Prahova S.R.L. ar fi încălcat măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă prin faptul că a omis să facă verificări la conducta cu defecțiuni, nu a oprit acea conductă și a admis utilizarea echipei, metodei Furmanite şi echipamentelor, toate neautorizate ISCIR.

În ceea ce priveşte a doua firmă inculpată în acest dosar, S.C. Fireproof Team S.R.L., procurorii afirmă că ar fi încălcat măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă, întrucât a dispus utilizarea de către o echipă neautorizată ISCIR a procedurii de lucru Furmanite, incompletă, neadaptabilă condiţiilor de lucru şi, de asemenea, neautorizată ISCIR și a dispus utilizarea, de către echipa de intervenţie, a unui echipament individual de protecţie necorespunzător în instalaţiile termoenergetice.
  • "Toate aceste fapte ar fi condus la crearea unui pericol grav şi iminent la locul de muncă, ce s-a materializat în producerea accidentului de muncă soldat cu fisurarea conductei şi decesul unei persoane”, mai spun procurorii de la Parchetul General.
Dosarul va fi trimis Judecătoriei Ploieşti.

În ziua producerii accidentului de muncă, Dalkia Termo Prahova susţinea, într-un comunicat de presă, că cei doi tehnicieni surprinşi de jetul de abur sunt în afara oricărui pericol. "Din informaţiile confirmate de cadrele medicale, viaţa lor nu este in pericol. Cele 2 persoane sunt in prezent examinate şi tratate la Spitalul Clinic de Urgenta de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti. Una din persoane s-a rănit uşor la un picior si urmează să părăsească unitatea medicala in cursul zilei de astăzi; cealaltă persoană (ce prezintă arsuri de gradul 1 şi 2) este supusa in prezent unei intervenţii de specialitate”, transmitea, în după amiaza zilei de 23 februarie 2013, Dalkia Termo Prahova, conform News.ro.

Oficialii companiei susţineau, de asemenea, că "la fata locului fuseseră luate, ca de obicei, toate măsurile de securitate” şi dădeau asigurări că "în niciun caz nu se pune problema unei întreruperi a alimentării cu energie termică (apă caldă şi căldură) a Municipiului Ploieşti”.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1155 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    N-are treaba astia cu...este timp... (Vineri, 11 iunie 2021, 15:13)

    persuasiv [utilizator]

    ia treci tu,simplu cetatean pe rosu la trecerea de pietoni...aferim,nene..sa vezi anchete
  • -1 (1 vot)    
    Numai pentru redactorii hotnews (Vineri, 11 iunie 2021, 16:07)

    Ibit [utilizator]

    Sa fie clar , opariti cu abur , nu inseamna arsi cu abur .
    Mai cititi.....


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by