Fosta şefă a Tribunalului Olt Carmen Eugenia Marinescu, condamnată la opt ani de închisoare pentru corupţie, a obţinut în instanţă eliberarea condiţionată, soluţia fiind pronunţată marţi de Tribunalul Dolj, potrivit informaţiilor postate pe portalul instanţei.

Carmen MarinescuFoto: Eveniment de Olt

Tribunalul Dolj a admis, printr-o soluţie definitivă, contestaţia formulată de Carmen Marinescu împotriva unei sentinţe a Judecătoriei Craiova din 23 februarie prin care i-a fost respinsă cererea de eliberare condiţionată, informează Agerpres.

„Admite propunerea de liberare condiţionată formulată de comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Craiova privind liberarea condiţionată a condamnatei Marinescu Eugenia-Carmen. Dispune liberarea condiţionată a condamnatei Marinescu Eugenia-Carmen de sub puterea mandatului nr. 265/2017 emis de Curtea de Apel Craiova în baza sentinţei penale numărul 184/2016. În temeiul art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”, se arată în soluţia pe scurt postată pe portalul instanţei.

În iunie 2017, Carmen Marinescu a fost condamnată la închisoare printr-o soluţie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În luna mai 2015, judecătoarea Carmen Marinescu a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru mai multe fapte de corupţie după ce a primit 200.000 de euro mită pentru a-l elibera din arest în 2011 pe interlopul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Ea este acuzată de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani în formă continuată (cinci acte materiale) şi fals în declaraţii în formă continuată (patru acte materiale).

Potrivit DNA, în perioada august 2011 - septembrie 2011, Carmen Marinescu a pretins şi a primit prin intermediul avocatului Cismaru, de la o persoană denunţătoare, 200.000 de euro pentru a dispune cercetarea în stare de libertate a lui Bercea Mondial şi pentru a pronunţa o soluţie pe fond favorabilă acestuia, adică de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar şi pentru a interveni, în acelaşi scop, pe lângă ceilalţi judecători care urmau să judece dosarul.

Citește și: