Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, care a avertizat în mai multe rânduri că problema migranţilor care vin din alte centre de refugiaţi din ţară la Timişoara a devenit una naţională şi nu trebuie lăsată doar pe umerii autorităţilor locale, a declarat, marți, după o întâlnire cu ministrul de Interne, Lucian Bode, că este nevoie de umanitate, dar și de fermitate și de legalitate pentru a combate acest fenomen.

Migranti Timisoara 3Foto: LOGS - Grup de Inițiative Sociale

Deși au locuri de cazare în alte județe din țară, migranții revin în Timișoara, unde ocupă clădiri abandonate și devin, practic, persoane fără adăpost. În doar două săptămâni, peste o mie de migranţi au fost carantinaţi la Timişoara, atrăgea atenția primarul Dominic Fritz, care s-a întâlnit marți cu ministrul de Interne, pentru a discuta o strategie de combatere a acestui fenomen.

"Vin solicitanți de azil care au în teorie un loc de cazare undeva în țară, vin înapoi în Timișoara, unde sunt persoane fără adăpost mai mult sau mai puțin, unde stau în clădiri abandonate. (...) Eu cred că este nevoie de umanitate, dar și de fermitate și legalitate în tratarea acestui fenomen”, a spus primarul Timișoarei.

Ministrul de Interne spune că s-a găsit o variantă prin care migranţii să fie transportaţi, sub supraveghere, din Timişoara către centrele din ţară, în condițiile în care la Timișoara capacitatea de cazare a ajuns la peste 128%.

Potrivit ministrului, două dintre soluțiile pentru combaterea acestui fenomen sunt dotarea structurilor din MAI cu mijloace moderne - drone, camere cu termoviziune, cu senzori de mişcare - și destructurarea reţelelor de călăuze, pentru că "este limpede" că foarte puţini ajung în Timişoara cu scopul de a rămâne acolo.

"Am văzut un fenomen - chiar dacă sunt repartizaţi în alte centre din Galaţi, Maramureş sau în alte centre din România, majoritatea se întorc în Timişoara. Noi îi transferăm la centrul unde au fost înregistraţi şi iar se întorc în Timişoara. Am găsit o variantă prin care să îi transportăm, evident sub supraveghere, la centrele de bază şi să găsim o formulă în legislaţie să sancţionăm astfel de situaţii, pentru că nu poţi tu, ca stat, să faci această cheltuială în fiecare săptămână”, a declarat ministrul de Interne, Lucian Bode.

Întrebat cum poate fi limitat dreptul de liberă circulație al migranților, drept conferit prin lege, Bode a spus că trebuie găsită o formulă legislativă prin care migranții să fie determinați să rămână în centrele lor de cazare.

"Noi nu ne-am propus să îi oprim să ajungă la Timișoara pentru că nu avem cadru legal. Noi ne-am propus să îi identificăm pe cei care vin și revin în Timișoara o dată, de două ori, de trei ori și să găsim o formulă legislativă pentru a-i sancționa și a-i determina să rămână în centrele în care sunt repartizați nu doar pentru că ei vor să ajungă în proximitatea frontierei de Vest – e un lucru foarte clar, dar noi ne confruntăm cu o lipsă de locuri de cazare”, a adăugat Bode.

Primarul Timişoarei s-a declarat nemulţumit în mai multe rânduri că Guvernul nu se implică în problema migranţilor care sunt în număr tot mai mare în vestul ţării. El spunea că, în doar două săptămâni, peste o mie de migranţi au fost carantinaţi la Timişoara. El atrăgea atenția că există o problemă de legislaţie pentru că o bună parte din migranţi sunt înregistraţi la IGI, primesc documente de solicitanţi de azil şi cu asta au drept de şedere de un an în România. Sunt duşi în centre de solicitanţi de azil, dar nu pot fi ţinuti acolo și vin înapoi în Timişoara, în speranţa că de acolo vor găsi o cale spre occident.