​Sociologul Barbu Mateescu explică într-un interviu pentru Hotnews care sunt lucrurile care trebuie reținute din alegerile locale din 2020 și ce spun rezultatele votului în perspectiva alegerilor parlamentare din acest an.

Alegeri locale 2020Foto: Grosescu Alberto Mihai / Shutterstock Editorial / Profimedia

Alegerile locale din 2020 au marcat câteva surprize notabile, dar în același timp au confirmat faptul că în multe orașe și județe din România, cu o administrație deloc performantă sau cu primari și candidați cu mari probleme de integritate, schimbările nu se produc atât de ușor. Sociologul Barbu Mateescu explică, pe scurt, ce anume s-a întâmplat la aceste alegeri.

Una dintre marile întrebări înainte de alegeri era dacă pandemia va influența în vreun fel prezența la vot și, în final, rezultatele alegerilor. Să le luăm pe rând: prezența la vot nu diferă foarte mult de cea din 2016. Mai putem vorbi aici despre o influență a pandemiei? Dar în ceea ce privește rezultatele votului?

Barbu Mateescu: Nu și nu. În alte țări (excepția notabilă a fost Macedonia de Nord), pandemia a stimulat chiar creșterea prezenței la scrutine. Pe datele din București scăderea numărului votanților vârstnici față de 2016 a fost insignifiantă. Despre alte orașe sau nivel național nu mă pronunț.

Au fost multe orașe/ județe unde s-au înregistrat surprize (București, Timișoara, Brașov, Vrancea-Oprișan etc) dar și locuri unde de 30 de ani nu se schimbă nimic. De exemplu, în Galați, un oraș care a rămas fără apă caldă cu mult înainte de București, a câștigat din nou, detașat, PSD. De ce în unele locuri, bazinul electoral al PSD se subțiază considerabil, în altele nu se schimbă nimic? Putem să luăm, ca exemple, cele două județe vecine: Vrancea și Galați.

În Galați a câștigat Iohannis în 2014, nu este chiar un oraș roșu :) depinde foarte mult de campanie, de forța campaniei, de strategia ei. N-a fost chiar o mișcare de masă, un val a la 2012 care să miște pe baza siglei. Candidații USR PLUS la Timișoara și Brașov au câștigat, la Iași și la Cluj-Napoca au pierdut. Dar performanța, atractivitatea și forța brand-ului nu sunt foarte diferite între cele patru orașe.

Să vorbim despre București. Spuneai, înainte de alegeri, că acestea vor fi decise de mobilizarea la vot a celor cu vârsta până în 59 de ani? Au decis aceștia victoria lui Nicușor Dan și a candidaților dreptei din sectoare?

Da. Prezența lor a fost mai mare decât în 2016. Nu cu mult, dar decisiv.

De ce crezi că a câștigat Piedone la sectorul 5, în ciuda problemelor sale penale? Cine l-a votat pe Piedone?

Sunt mai multe variabile aici, de la calitatea campaniilor (am văzut un clip electoral al lui Piedone, mi s-a părut foarte bine gândit și realizat), prezența pe străzi, targetare, etc. A fost un scrutin extrem de competitiv în sectorul 5, să nu uităm - s-a decis pe muchie.

Există și alte surprize neplăcute la aceste alegeri, ca să zic așa: primarul din Sângeorz-Băi care și-a abuzat fiica a câștigat iar oamenii l-au sărbătorit în stradă. Un primar care a violat în primărie două minore (la Mogoșești-Siret) a câștigat alegerile. Ce concluzie putem trage de aici?

Credibilitatea lor în comunitate era extrem de înaltă. Oamenii au negat disjuncția dintre informația venită la ei și portretul omului pe care-l știau de zeci de ani (și pe ai cărui părinți sau bunici îi știau de asemenea).

Partide mici dar cu lideri foarte cunoscuți, ALDE sau Pro România, au obținut rezultate mai mult decât modeste. Crezi că se cristalizează în România două curente majore, stânga-PSD și dreapta PNL- USR PLUS și că se va vota de acum înainte mai pragmatic, stânga versus dreapta?

În 2024 da, în bună măsură. Scena politică va fi mereu câș, greu de descris într-o imagine pentru că avem vot pe listă (europarlamentare, locale și parlamentare), vot uninominal într-un singur tur (primarii) și în două (prezidențiale). Sistemele proporționale produc scene politice diferite de cele uninominale. Deci iese o mică harababură. La parlamentarele imediat în fața noastră probabil că nu. Să ne amintim că la locale a existat o presiune în sensul votului util, adică orientării spre candidați puternici.

Ce ne spun rezultatele de acum despre alegerile parlamentare?

Situația va fi mai echilibrată decât pare la prima vedere. Va exista un bonus pentru câștigători (PNL și USR PLUS) dar e posibil ca PSD să nu plătească foarte mult din asta, adică de pierdut să aibă partidele foarte mici.

Care ar fi, în opinia ta, principala schimbare la aceste alegeri față de alegerile locale din 2016?

O nouă generație de politicieni. În 2016 a fost PNL vs PSD. USR nu exista decât în București.

Care ar fi principala surpriză a alegerilor locale 2020?

Victoriile USR PLUS la Timișoara și mai ales Brașov, precum și ce s-a întâmplat în Constanța. O mențiune onorabilă pentru scorul slab al Olguței Vasilescu la Craiova. Orașe adormite se trezesc.