Autorităţile din Prahova au transmis că este pericol de explozie pe DN 1A - Centura de Est a Ploieştiului - , unde a avut loc un accident rutier în care a fost implicată o cisternă încărcată cu 32 de tone de kerosen, populaţia fiind alertată prin sistemul RO-ALERT.

Ambulanta SMURDFoto: Hotnews

Potrivit mesajului, accidentul s-a petrecut între localităţile Berceni şi Corlăteşti, iar populaţia este informată asupra pericolului de explozie, fiind îndrumată să evite zona şi să elibereze drumurile pentru a facilita accesul echipajelor de intervenţie, scrie Agerpres.

Pompierii acţionează cu spumă pentru a evita aprinderea produsului, la acest moment nefiind luată în calcul ipoteza transvazării acestuia.

Accidentul în care au fost implicate o cisternă cu 32 de tone de kerosen şi un autoturism a avut loc în apropierea Ploieştiului, în zona Corlăteşti. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, capul tractor al cisternei este răsturnat peste o maşină, în autoturism fiind o persoană încarcerată care, din primele date, este decedată.

La faţa locului au fost mobilizate doua echipaje de stingere, unul de descarcerare şi unul de prim-ajutor. Cisterna are fisuri, iar traficul este blocat, a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.