Câștigătorul alegerilor din București, Nicușor Dan, a mers duminică seara la sediul PNL pentru a-i mulțumi ”prietenului Ludovic Orban” pentru campania pe care au dus-o împreună, afirmând că va colabora cu guvernul pentru punerea în practică a proiectelor, de la metroul de suprafață, la autostrada centurii.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Am venit să le mulțumesc partenerilor din PNL pentru campania pe care am dus o împreună, am venit să-i mulțumesc prietenului meu Ludovic Orban pentru campania pe care am dus-o împreună. O să înceapă, peste 10 zile, o altă administrație a Bucureștiului care să folosească energiile deosebite ale acestui oraș. Vom colabora cu guvernul (...) E o seară foarte frumoasă”, a declarat Dan, alături de liderul PNL.

Întrebat dacă ia în calcul intrarea în PNL, Nicușor Dan a evitat un răspuns tranșant: ”Gestionarea problemelor Primăriei Capitalei este extrem de serioasă. Energia mea în perioada următoare se va dedica rezolvării acestor probleme”.

PNL și USR-PLUS au ascultat voința bucureștenilor și au făcut această alianță, chiar dacă a fost greu, a mai comentat el.

Întrebat ce mesaj are pentru fostul edil Gabriela Firea, câștigătorul alegerilor a replicat: ”Mesajele mele sunt pentru bucureșteni”.

Orban a admis că fără alianța în jurul candidatului independent Nicușor Dan, înfrângerea PSD în Capitală ar fi fost foarte dificilă.

”Mărturisesc cu un sentiment de bucurie că deși nu mi-a fost ușor am luat decizia să-l susțin pe Nicușor Dan. Azi se vede că altfel ar fi fost foarte dificil să dăm la o parte caracatița pesedistă și să eliberăm Bucureștiul. Au contat enorm onestitatea lui, devotamentul față de bucureșteni și atunci când nu a avut putere. Tot ce am spus în campanie rămâne în picioare. Guvernul are acum un partener solid la Primăria Capitalei”, a afirmat și Ludovic Orban.