Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu participă, miercuri, la Alexandria, la deschiderea oficială a singurei librării din oraş, dotată la standarde moderne, transmite Agerpres.

Bogdan GheorghiuFoto: Agerpres

"Librăria nu va fi doar un spaţiu de vânzare, ci şi un spaţiu cultural, elegant, dedicat literaturii şi altor arte moderne, un spaţiu deschis evenimentelor culturale şi artistice", precizează Ministerul Culturii.

În urmă cu patru ani, informația că în Alexandria, municipiul de reședință al județului Teleorman, nu are nicio librărie, a fost dezbătută și criticată intens pe rețelele de socializare, stârnind revolta fostului lider PSD, Liviu Dragnea, care a susținut că există 200 de locuri unde se vând cărți în oraș și că unii au vrut să ”arunce cu noroi”.