Congresul din Peru a demarat procedura de punere sub acuzare a președintelui Martín Vizcarra care este suspectat de obstrucționarea justiției prin blocarea unei anchete de corupție, transmite BBC News.

Lima, PeruFoto: Mariana Bazo / Zuma Press / Profimedia Images

Decizia de a demara procedura de punere sub acuzare a fost aprobată cu 65 de voturi la 36, parlamentarii urmând să dezbată săptămâna viitoare dacă președintele va fi demis pentru ”incapacitate morală”.

Ales în 2018, acesta este acuzat de folosirea ilegală a unor fonduri publice, după care ar fi încercat să mușamalizeze întreaga afacere. Vizcarra, în vârstă de 57 de ani, neagă acuzațiile și susține că Parlamentul vrea să dea o lovitură de stat prin demiterea sa.

Totul a pornit de la o înregistrare audio care a ajuns în posesia președintelui congresului, acesta convocând forul legislativ în sesiune.

Înregistrarea ar surprinde o conversație între președintele republicii și consilieri guvernamentali.

Președintele este auzit vorbind despre angajarea unui cântăreț mai puțin cunoscut cu scopul de a promova mesaje pro-guvernamentale. Acesta ar fi fost plătit cu 49.500 de dolari.

Opoziția îl acuză de risipirea banilor publici, în timp ce oamenii se confruntă cu mari dificultăți economice pe fondul pandemiei de coronavirus.

Peste 30.000 de oameni și-au pierdut viața din cauza Covid-19, Peru având una dintre cele mai mari rate de mortalitate din lume.