Un sfert dintre mamele sub 18 ani din Uniunea Europeana trăiesc în România - ​Salvați Copiii

de Alina Neagu     HotNews.ro
Marţi, 7 iulie 2020, 14:31 Actualitate | Esenţial


Mame minore
Foto: Pixabay.com
​Aproape un sfert (23%) dintre mamele sub 18 ani din Uniunea Europeană trăiesc în România. Țara noastră ocupă primul loc la acest capitol, în randul statelor membre. 8.621 de fete au devenit mame înainte de vârsta majoratului (10-17 ani) în anul 2018, iar 725 dintre ele s-au aflat în această situație înainte de a împlini 15 ani, arată datele Eurostat. Situația este cu atât mai critică, cu cât mai puțin de două procente dintre acestea spun că au interacționat cu serviciile publice de asistență socială, potrivit unei anchete sociologice realizate de Salvați Copiii România.

Rezultatele analizei privind condițiile de viață, locuire și stare de sănătate a gravidelor, copiilor și mamelor cu copii sub 5 ani din mediul rural au fost prezentate astăzi, în cadrul unei dezbateri organizate de Salvați Copiii România și Administrația Prezidențială.


Principalele concluzii ale analizei realizate de Salvați Copiii:
  • Sub 2 procente dintre mamele minore spun că au interacţionat cu serviciile publice de asistenţă socială.
  • 83% dintre mamele minore nu mai frecventau şcoala la momentul completării chestionarului.
  • Dintre acestea, 64% abandonaseră şcoala înainte de sarcină.
  • Aproximativ 20% dintre gravidele şi mamele minore afirmă că locuiesc în gospodăria de provenienţă a partenerului, însă sub 2 procente dintre acestea sunt căsătorite legal.
  • Aproape 70% dintre respondenţi afirmă că locuiesc într-o casă cu cel mult două camere.
  • La nivelul întregului eșantion, doar 1/3 dintre respondenți afirmă că au grup sanitar în locuință, procentul fiind semnificativ mai scăzut în cazul gospodăriilor cu mame minore.
  • Vârsta tatălului, la naşterea copilului, în cazul mamelor minore este în medie cu apoximativ 5 ani mai ridicată, de 20.6 ani, cu valori cuprinse între 14 şi 39 de ani. În valori procentuale, tatăl este el însuşi minor în doar aproximativ 10% din cazuri.

"Fenomenul mamelor minore s-a cronicizat în România de-a lungul anilor, cu consecințe care privesc atât siguranța și bunăstarea celor doi copii – mama adolescentă și nou-născutul, cât și societatea în ansamblul ei. Statutul social vulnerabil al acestor mame este moștenit de copiii lor și suntem în fața unui cerc vicios pe care nu îl putem depăși fără politici publice focusate și cât mai concrete", afirmă Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Organizației Salvați Copiii România.

Rezultatele discuțiilor din cadrul mesei rotunde organizate astăzi de Salvați Copiii România și Administrația Prezidențială ar urma să fundamenteze un set de măsuri pentru îmbunătățirea sănătății gravidelor, mamelor și copiilor la nivelul zonelor rurale defavorizate, precum și îmbunătățirea sistemului de sănătate destinat îngrijirii nou-născuților prematuri.

"Prevenirea maternității timpurii și a consecințelor asociate implică atât acces la informare, inclusiv prin intermediul disciplinei Educație pentru Sănătate, cât și îmbunătățirea accesului la servicii medicale, cu precădere în zonele rurale. Avem nevoie de sinergia tuturor actorilor cu responsabilitate, de politici coerente, sustenabile și fundamentate pe dovezi pentru reducerea decalajelor înregistrate de țara noastră, pentru îmbunătățirea vieții copilelor condamnate la o maturizare bruscă și schimbarea destinului nou-născuților", a declarat Diana Loreta Păun, consilier prezidențial la Departamentul Sănătate Publică.

Organizația Salvaţi Copiii România, susţinută de specialişti locali (medici de familie, asistenți sociali, mediatori sanitari) lucrează pentru îmbunătățirea stării de sănătate a mamelor şi copiilor cu vârsta sub 5 ani, din 59 de comunităţi rurale dezavantajate din țară.

Astfel, prin dezvoltarea unui model integrat de intervenție comunitară, 46.595 de gravide, mame tinere și copii au beneficiat de susținerea Salvați Copiii. Anual, organizația oferă sprijin pentru 7.500 de beneficiari din 42 de comunități defavorizate, dintre care 2.500 copii 0-5 ani, 2.000 mame tinere (133 sub 18 ani), 500 de gravide (90 sub 18 ani) și 2.500 de adolescenți și părinți.


Una din zece românce care a devenit mamă în 2019 este minoră


Salvați Copiii reamintește că, potrivit datelor semidefinitive publicate de Institutul Național de Statistică (INS), pentru anul 2019, aproape 10% (9,44%) din totalul nașterilor a provenit din rândul adolescentelor. În cifre absolute, este vorba despre 700 de nașteri la minore sub 15 ani și de 16.831 de nașteri la adolescentele cu vârste între 15-19 ani.

Prin comparație, state ca Danemarca, Slovenia și Luxemburg înregistrează sub 50 de nașteri anual la mame sub 18 ani. Există și trei țări europene - Finlanda, Danemarca și Olanda - în care nicio fată sub 15 ani nu a devenit mamă în anul 2018.

Dincolo de vulnerabilitățile sociale, problema mamelor minore are consecințe pe termen lung atât asupra mamei, cât și asupra copilului, de la cele medicale – prematuritatea și problemele asociate – până la cele psiho-sociale.

În România, rata mortalității infantile a fost de 6,2 la mia de născuți vii în 2019 (date temporare, INS), aproape dublă față de media Uniunii Europene (3,5 la mie).

Potrivit datelor provizorii INS pentru anul 2019, cele mai mari rate ale mortalității infantile (la mia de copii născuți vii) s-au înregistrat în județele: Tulcea - 15.6‰; Mehedinți – 11.7‰; Constanța – 9.5‰; Vrancea – 9.3‰ și Mureș – 9‰.

O treime dintre decesele copiilor sub un an pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe suport pentru mame și copii și prin dotarea maternităților și secțiilor de nou-născuți cu echipamente medicale performante.

În 9 ani de campanie, Salvați Copiii a dotat 96 de maternități, în 41 de județe ale țării, cu 630 de echipamente medicale, pentru salvarea a 72.000 de prematuri.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1560 vizualizari

  • +4 (14 voturi)    
    Știm bine de ce. (Marţi, 7 iulie 2020, 14:41)

    anton_carpati [utilizator]

    Copiii ăștia trebuie să afle mai multe despre Iisus Hristos și de ce amorul protejat îl supără foarte tare.
    Maica Domnului avea de asemenea sub 18 ani și nici măcar nu mergea la școală. S-a lăsat (?) însămânțată de Dumnezeu și uite ce departe a ajuns.
    • +1 (7 voturi)    
      Gradina Maicii Domnului (Marţi, 7 iulie 2020, 17:22)

      Coresponedntu [utilizator] i-a raspuns lui anton_carpati

      Adevarata ! Condusa de popi indirect prin oamenii politci care le saruta madularele pentru voturi ! In schimb cea mai credincioasa tara din UE, cu cel mai mare numar de popi platiti de la bugetul de stat si cele mai multe biserici . Ce parca nu se stie ca cele mai inapoiate tari sunt si cele mai religioase ? E dovedit statistic, ce stiu societatile atee inapoiate Suedia, Finlanda, Olanda, Niorvegia, Elvetia? Furnizorul de cersetori , hoti si prostituate al Europei nu are nevoie de educatie sexuala pentru copii , pentru ca puradeii tarii se inspira din morala crestina .
      • +3 (3 voturi)    
        În numele Tatălui și al Fiului (Marţi, 7 iulie 2020, 20:24)

        anton_carpati [utilizator] i-a raspuns lui Coresponedntu

        și al Mamei minore, Amin.
  • +2 (10 voturi)    
    ROMANIA 2020 (Marţi, 7 iulie 2020, 14:50)

    voxpopulix [utilizator]

    Asta se intampla cand politicienii sunt mana in mana cu interlopii, care acum mai conduc si politia.


    Retele de trafic de carne vie, abuzuri nepedpsite, copii care trec prin cosmaruri de neimaginat.


    Totul se trage de la clasa politica, de la mafia PSD/PNL/UDMR/PDL care a condusa Romania de 30 de ani.

    TOTI cei care sunt in aceste partide sunt in politica pentru a face bani, pentru a se proteja de lege.

    NICI UN POLITICIAN din aceasta mafie NU ARE CA SCOP O TARA MAI BUNA!
  • +4 (10 voturi)    
    Citam "fenomenul s-a cronicizat" (Marţi, 7 iulie 2020, 14:52)

    Lok [utilizator]

    Sunt tot mai putine de la an la an.
    2018 - 17981
    2019 - 16831
    Trendul e ok. Mai trebuie timp. Unde va este graba?
    Si nici un cuvant despre culturi sau etnii in care mamele minore sunt la ordinea de zi, cu toate ca fenomenul este recunoscut si acceptat.
  • -4 (18 voturi)    
    ce nu ne spune statistica (Marţi, 7 iulie 2020, 14:53)

    Adran [utilizator]

    e ca in vest mamele mai tinere de 18 ani isi omoara copiii prin avort mai cu spor decat in Romania.
    • +4 (10 voturi)    
      In occident se avorteaza mai putin decat in Romani (Marţi, 7 iulie 2020, 16:43)

      toubib [utilizator] i-a raspuns lui Adran

      Aveti la indemana statistici publice, puteti sa va convingeti. Daca nu ar fi marii nostri frati de la rasarit care sa avorteze mai mult, am fi primii din Europa.
  • -4 (8 voturi)    
    Pe vremea lui Ceasca (Marţi, 7 iulie 2020, 15:00)

    Leo55 [utilizator]

    Daca o fetita ramanea insarcinata la 11 ani, partidul nu se supara. Daca nu se considera viol totul era bine mersi, nici vorba de posibilitatea de a face avort.
    Legea interzicea si atunci sexul cu un minor da doar pana cand acesta implinea 14 ani! Dar daca nu era reclamat nimeni nu era nicio problema (a se vedea cazurile minoritarilor si nu numai). Crestea natalitatea si asta dadea bine la statistici
    • +3 (5 voturi)    
      Zau ? (Marţi, 7 iulie 2020, 16:14)

      Akylas [utilizator] i-a raspuns lui Leo55

      Si ce legatura are ce era pe timpul lui ceasca cu ce e acum ?
      • -1 (3 voturi)    
        pai, (Marţi, 7 iulie 2020, 17:10)

        Cezy [utilizator] i-a raspuns lui Akylas

        probabil la gara din Pascani....Hai sa scoatem si Anatomia si fiziologia omului din programa scolara!
  • +10 (12 voturi)    
    ... (Marţi, 7 iulie 2020, 15:08)

    tirolez [utilizator]

    Cate sunt de etnie? De ce se inchid ochii la practica de a casatori cu forta fetite incepand cu 12 ani? Dar cum sa atentam la traditiile minoritatilor? Milioane de vorbe seci, dar toata lumea ocoleste aceasta problema dureroasa. Inclusiv , de fapt, mai ales aparatorii drepturilor minoritatii respective. Care sar 3 metri in sus cand sunt bruscati de fortele de ordine persoane agresive din etnie, dar cand niste fete minore sunt practic vandute de familie ca o marfa oarecare... tac!
    • -2 (6 voturi)    
      Adevărat. (Marţi, 7 iulie 2020, 17:28)

      anton_carpati [utilizator] i-a raspuns lui tirolez

      Dar e vorba de 8261 de fete pe an. Câte pot să fie de etnie romă? Presupun că la etnia romă vă referiți prin "de etnie" și nu la maghiari sau lipoveni.
  • -7 (15 voturi)    
    Acesta e efectul promovării (Marţi, 7 iulie 2020, 15:11)

    Un cititor [utilizator]

    pornografiei și educației sexuale de către liberalii democrați. „Unde lipsește Dumnezeu, orice e posibil”, zicea Dostoevski.
    • -3 (3 voturi)    
      pai, (Marţi, 7 iulie 2020, 17:13)

      Cezy [utilizator] i-a raspuns lui Un cititor

      acum cate sute de ani, ca statistica de care se face vorbire e de anul acesta?
  • +9 (11 voturi)    
    Curiozitate (Marţi, 7 iulie 2020, 15:32)

    RCM [utilizator]

    Înainte de a sări la concluzii, cred că ar fi necesar și corect să se amintească și distribuția pe etnii a mamelor minore. E arhicunoscută tradiția rromilor de a-și căsători copiii în perioada pubertății, lucru pe care ei nu îl consideră deloc anormal sau de combătut.
  • -3 (9 voturi)    
    Statul trebuie sa sustina cei mai vigurosi copii (Marţi, 7 iulie 2020, 15:33)

    D-or [utilizator]

    Asta e adevarata avutie nationala.

    Statul trebuie sa sustina prin programe speciale, dedicate, atit cresterea acestor copii deosebiti, cu cel mai corect ADN posibil, cit si continuarea educatiei si a integrarii sociale a tinerelor mame.
    • +2 (4 voturi)    
      "cel mai corect ADN posibil" (Marţi, 7 iulie 2020, 17:29)

      anton_carpati [utilizator] i-a raspuns lui D-or

      :))))) mor
      • -2 (4 voturi)    
        Speranta de viata depinde de virsta parintilor (Marţi, 7 iulie 2020, 18:04)

        D-or [utilizator] i-a raspuns lui anton_carpati

        E statistica de necontestat. In familiile cu multi copii, cei mai longevivi sunt primii nascuti.

        Asta e, ca ne convine sau nu. Stiu, noi ne permitem sa fim parinti din ce in ce mai tirziu, dupa ce ne facem cariera, ne cumparam casa, etc.

        Dar e bine ca exista si "rezerve" de ADN sanatos.

        Ati citit Ciuleandra? Boierii ofticosi cautau tarancute zdravene pentru a avea copii si nepoti sanatosi.
        • 0 (0 voturi)    
          Ok. (Marţi, 7 iulie 2020, 20:27)

          anton_carpati [utilizator] i-a raspuns lui D-or

          Mulțumesc pentru informație.
  • 0 (10 voturi)    
    Totusi (Marţi, 7 iulie 2020, 16:15)

    Akylas [utilizator]

    Si totusi, in pofida acestor numere alarmante, destul de multi romani nu inteleg de ce este nevoie de educatie sexuala in scoli....
    • -2 (6 voturi)    
      pacat: (Marţi, 7 iulie 2020, 17:20)

      Cezy [utilizator] i-a raspuns lui Akylas

      ca nu pot da mai multe plusuri,
      ca multi parinti inca sunt contemporani cu Dostoevski!!!!
  • +5 (9 voturi)    
    statistici deformate (Marţi, 7 iulie 2020, 17:27)

    nectarie [utilizator]

    Mai intai deformezi cifrele in Romania, incluzand in total si numarul de nasteri cu mame de 18 si 19 ani.

    Apoi iei tari ca Slovenia, Danemarca si Luxemburg, cu populatii de la 6 pana la 30 de ori mai mici decat cea a Romaniei si vorbesti de cifre absolute de nasteri in randul minorelor (deci 18 ani neimpliniti). Si uite asa iese infograficul cu informatia denaturata pe care vrei sa o bagi pe gat.

    Ma bucur ca de 8 ani nu mai dau 2% celor de la Salvati Copiii. ONG-urile sunt o gaura neagra de fonduri, rezultate praf-in-ochi, servicii la supra-supra pret si agende de multe ori dubioase.

    La fel si cu BLM, cand procentele nu te avantajeaza, o iei in cifre absolute si faci sa iasa povestea.
  • +1 (1 vot)    
    Ce nu se spune (Marţi, 7 iulie 2020, 21:19)

    wintershadow [utilizator]

    este ce etnie au mamele minore.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by