Credincioșii care doresc să ia sfintele paști (prescuri) o pot face doar de la cea mai apropiată parohie și trebuie să treacă în declarația pe propria raspundere locul deplasarii, precizând „pentru ridicarea Sfintelor Paști”. În privința Sf Lumini, aceasta va fi adusă la scările blocurilor de către voluntari sau autorități, iar în acest sens, 2 sau 3 locatari dintr-o scară de bloc pot oferi lumina primită de la voluntari tuturor vecinilor.

Noaptea de InviereFoto: Agerpres

Care va fi programul ce trebuie respectat (conform MAI):

  • pâinea binecuvântată (prescuri) va fi distribuită credincioșilor în zilele de vineri și sâmbătă, în intervalul 07.00-17.00, în toate parohiile.
  • distribuirea Sfintei lumini adusă de la Ierusalim se va face de către voluntarii parohiilor și de către echipajele de ordine publică, sâmbătă seară începând cu ora 20.00.

Angajații parohiei și voluntarii, în calitate de organizatori, vor asigura respectarea distanței sociale pe perioada distribuitrii paștilor, având ca semn distinctiv o banderolă albă pe braț.

În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților care distribuie Sf. Lumina în casele credincioșilor, cât și a voluntarilor care vor avea asupra lor cartea de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, mască și mănuși de protecție.

Ce trebuie să respecte credincioșii:

  • Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei, în afară curții sau a imobilului în care locuiesc, dar cu evitarea aglomerației, păstrând restricția de maximum 3 persoane. În acest sens, 2 sau 3 locatari dintr-o scară de bloc pot oferi lumina primită de la voluntari tuturor vecinilor.
  • În declarația pe propria raspundere, la locul deplasarii, credinciosul va face precizarea „pentru ridicarea Sfintelor Paști” și va trece numele lăcașului de cult din zona de rezidență a persoanei respective.