Sistemul de imigrație se aplică doar românilor care vor să se stabilească în Regat începând de anul viitor - Ambasadorul Marii Britanii
"Marea majoritate a lucrătorilor cu calificare nu vor avea nicio dificultate privind acest sistem. Este mai împovărător decât libera circulaţie, dar Guvernul este clar în acest sens: libera circulaţie trebuie să se încheie. Aceasta este maniera prin care vor fi umplute goluri din economia noastră dar şi nevoile românilor care vor să trăiască şi să lucreze în Marea Britanie vor fi satisfăcute", a afirmat diplomatul.
Potrivit unui document ce prezintă planurile Guvernului de la Londra, cetăţenii UE cu o calificare în meserie se pot înscrie pentru a se stabili în Marea Britanie, de la 1 ianuarie 2021, dacă vor cumula minimum 70 de puncte, acordate pentru criterii, precum calificarea în muncă, educaţie, dacă au deja un angajator în Regat şi dacă au un venit minim garantat. Andrew Noble a precizat că acest sistem a fost gândit de mult timp de Guvernul britanic, iar datele din documentul politic publicat la 19 februarie sunt trasate "în linii mari".
"Este un document-cadru, nu documentul de implementare. S-ar putea ca unele elemente să se schimbe între momentul prezent şi cel al implementării, pe 1 ianuarie. Nu ştiu cum va fi, dar ce este scris acolo nu va fi, literă cu literă, realitatea", a punctat Noble.

În spatele cifrelor (și al scandalurilor politice). Mărturii despre suferință și deznădejde în pandemie: „I-am dat prima palmă copilului”
S&P modifică perspectiva la stabilă, de la negativă/ De ce ar trebui să ne intereseze ratingul
Ludovic Orban: Orice ministru care își atacă premierul trebuie să își scrie mai întâi demisia
Turcan: Cei care lucrează la recalcularea pensiilor vor primi suplimente
Vaccinarea nu este suficientă. Economist român care locuiește la Londra, despre “lecția britanică”