Peste 70.000 de pietoni şi biciclişti au murit pe drumurile din UE între anii 2010 şi 2018

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 30 ianuarie 2020, 19:34 Actualitate | Esenţial


Biciclisti
Foto: pxfuel.com
Peste 70.000 de oameni care se deplasau cu bicicleta sau pe jos au murit pe drumurile din Uniunea Europeană (UE) între anii 2010 şi 2018, conform unui studiu publicat joi, siguranţa bicicliştilor îmbunătăţindu-se într-un ritm mult mai lent în comparaţie cu cea a automobiliştilor şi pietonilor, scrie agenția DPA, citată de Agerpres.

În aproape o treime din totalul deceselor rutiere au fost implicaţi biciclişti sau pietoni, „cei mai vulnerabili utilizatori rutieri”, potrivit Consiliului European pentru Siguranţa Transporturilor (ETSC), care a făcut apel la guvernele din UE să „investească mai mult” pentru a proteja aceste categorii.

Începând din 2010, numărul total al deceselor în rândul pietonilor a scăzut cu 19%, în timp ce numărul deceselor în rândul conducătorilor de automobile a scăzut cu 24%. Însă, în ceea ce îi priveşte pe biciclişti situaţia nu s-a schimbat, notează DPA. Acest lucru se explică atât prin numărul tot mai mare de persoane care se deplasează cu bicicleta pe drumurile europene, conform ETSC, cât şi prin lipsa acţiunilor din partea guvernelor şi a producătorilor de vehicule.

„UE se confruntă cu o multitudine de provocări: urgenţa climatică; decese rutiere şi răniri grave; poluarea aerului şi obezitatea”, a declarat Graziella Jost din cadrul ETSC, adăugând că mersul pe jos şi deplasarea cu bicicleta, în condiţii mai sigure, contribuie la rezolvarea tuturor acestora.

Aproape jumătate dintre decesele în care au fost implicaţi pietoni şi biciclişti au vizat persoane cu vârste de peste 65 de ani, acestea având mai puţine şanse de recuperare după o vătămare gravă.

Pentru îmbunătăţirea siguranţei rutiere, ETSC recomandă zone cu viteze mai mici de deplasare în trafic, reducerea numărului de automobilişti, treceri de pietoni mai sigure, piste de biciclete separate şi aplicarea mai strictă a regulilor.

ETSC, un organism independent care consiliază UE în privinţa siguranţei rutiere, a subliniat totodată că numărul real al deceselor rutiere ar putea fi mult mai mare.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1102 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by