Duminica aceasta, la summitul de la Berlin, se dorește găsirea unei căi pentru a pune capăt războiului civil din Libia. Uniunea Europeană vrea să stopeze fenomenul intensei migrații prin țara nord-africană. Declarația preliminară a summit-ului de azi, pusă la dispoziția agenției Reuters, prevede dezarmarea milițiilor anti-guvernamentale și sancțiuni mai dure, în cazul încălcării embargoului asupra armelor, decis de ONU. În plus, declarația negociată de Germania, ca gazdă, conține și un punct despre „mama tuturor războaielor”, adică petrolul.
În aceasta se subliniază faptul că Național Oil Corporation (CNP) din Tripoli este „singura companie petrolieră independentă și legitimă din Libia”, ale cărei facilități trebuie protejate, în timp ce se interzice utilizarea resurselor petroliere, de către alte grupuri și miliții din Libia. Sâmbătă, trupele generalului renegat, Chalifa Haftar, au ocupat un număr de cinci porturi în estul țării, care joacă un rol esențial în exporturile de petrol.
În dimineața zilei de duminică, încă era incert dacă părțile în război din Libia și președinții Rusiei și Turciei ar putea fi în sfârșit de acord, asupra textului declarației.
Merkel ca mediatoare
Sâmbătă, 11 ianuarie, cancelarul german, Angela Merkel, a făcut o vizită la Kremlin pentru un prânz comun de lucru cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, însoțită de ministrul german de externe, Heiko Maas. Despre această temă am relatat în detaliu, în articolul „Merkel la Moscova: „A vorbi unul cu celălalt este mai bine decât a vorbi unul despre celălalt”.
Una dintre problemele discutate a fost tocmai problema Libiei, care are o importanță deosebită pentru Berlin, nu în ultimul rând datorită marelui număr de imigranți africani, care vin în Europa prin această țară. Germania încearcă să arate inițiativă, iar guvernul german face presiuni pentru o soluție diplomatică în conflictul libian.
Tentativa ruso-turcă pentru încheierea unui armistițiu este binevenită, după cum se menționează în declarația cu 55 de puncte, a summit-ului de azi. „Solicităm tuturor părților în cauză să își dubleze eforturile pentru a pune capăt luptei, a reduce conflictul și a obține o încetare permanentă a focului”.
De asemenea, trebuie să fie retrase armele grele, aeronavele și artileria. Schimbul de prizonieri este necesar, ca măsură de consolidare a încrederii. Se mai stipulează și dezarmarea milițiilor, sau încorporarea lor în forțele de securitate ale statului libian. În plus, se subliniază că unicul scop al conferinței este de a sprijini procesul ONU de de-escaladare și găsire a unei soluții politice, în războiul civil din Libia.
Adversarii
Acolo se ciocnesc însă și două „capete tari”: Generalul Khalifa Haftar (76) și premierul Fayez al-Sarraj (59). Haftar vrea să răstoarne guvernul lui Al-Sarraj de la Tripoli, care este recunoscut de ONU.
Premierul libian se îndoiește de intențiile de pace ale adversarului său. „Îndelunga noastră experiență ne face să ne îndoim de intențiile, seriozitatea și angajamentul celeilalte părți.Toată lumea știe că își dorește puterea, cu orice preț”, a spus Al-Sarraj, despre Haftar.
Potrivit informațiilor din presa germană, ambii sunt prezenți la summit-ul din 19 ianuarie, de la Berlin. Informația a fost confirmată de ministrul german de externe, Heiko Mass, pentru Bild am Sonntag.
El a declarat publicației numite: „Sarraj și Haftar vor fi la Berlin”. Încă nu se știe dacă se vor așeza, amândoi, la masa de negocieri din cancelarie: „Din partea mea, ei pot să-și prezinte succesiv ideile pentru Libia. Însă ei fac parte din conferință. Sper că ambii vor profita de ocazia de a pune viitorul Libiei în mâini libiene.”
În cadrul conferinței, cancelarul Angela Merkel dorește să obțină o poziție comună între toate țările străine care au activat până acum de-o parte sau alta, în război. Ea a avertizat asupra unui război „delegat”, ca în Siria.
Cu puțin timp înainte de începerea conferinței, șefii de stat participanți evaluau diferit șansele succesului acesteia. Potrivit șefului statului turc, Recep Tayyip Erdogan, conferința este un „pas important” pentru consolidarea încetării focului, care a avut loc acum o săptămână.
Scurt istoric al conflictului libian
Când Consiliul de Securitate al ONU, condus de Franța, a adoptat Rezoluția 1973 pentru intervenție umanitară în martie 2011, Germania s-a abținut, ca membru nepermanent al Consiliului de Securitate.
Ministrul de externe de atunci, Guido Westerwelle (FDP), a fost criticat puternic, dar s-a dovedit că a acționat corect: în 24 de ore, operațiunea militară franco-britanică a provocat o „schimbare a regimului” care a depășit mandatul ONU, cu încălcarea dreptului internațional.
„Eternul conducător”, Muammar al-Gaddafi, anterior curtat de Europa, urma să fie eliminat, iar opoziția din Benghazi să fie consolidată. Războiul care a urmat, în numele umanității și democrației, a fost urmat de un haos total, cum s-a petrecut și în Irak și Afganistan.
Fostul președintele american, Barack Obama, a calificat participarea SUA la acest război drept cea mai mare greșeală din mandatul său. În ultimul său discurs teatral în mijlocul ruinelor antice, al-Gaddafi a avertizat împotriva liberalizării și a migrației în Europa, a „somalizării“ situației.
A fost preludiul unei lungi tragedii, care a lovit de atunci și regiunea Sahel, iar Europa este constant asaltată de bărci cu refugiați, dinspre Libia.
Interese multe, soluții puține
La conferința Libiei de la Berlin, se dorește încetarea de durată a focului, între numeroasele trupe și mercenarii care operează în țară, la care se alătură acum veteranii din Siria, venind prin Turcia. O serie de mandate de securitate ale Organizației Națiunilor Unite încredințează actualului șef al unității ONU, libanezul Ghassan Salameh, sarcini precum organizarea alegerilor și construirea societății civile.
Cu toate acestea, ONU este la fel de debusolat ca și europenii, care au priorități foarte diferite. Franța, al cărei fost președinte, Nicolas Sarkozy, a început războiul sprijinit ideologic de confidentul său, jurnalistul Bernard-Henri Lévy, este preocupată în primul rând de terorism. Acesta din urmă este proliferat prin contrabandă cu arme, iar haosul rezultat din căderea de la putere a lui al-Gaddafi a ajuns să se extindă în Mali și Burkina Faso.
Pentru Italia, ca fosta putere colonială, este vorba în primul rând despre imigrație. Începând cu 2016, Italia s-a angajat intens, pe diferite căi, să plătească oficialilor, pazei de coastă și comandanților angajați în război, pentru oprirea traficului de persoane. O metodă ineficientă, după cum s-a dovedit ulterior. Iar astfel, refugiații continuă să vină în Europa, vizând masiv și Germania, care vrea o soluție diplomatică a acestei probleme, nu în ultimul rând prin ambițiosul summit de azi.
