Vicepremierul Raluca Turcan a declarat că liberalii au decis să-şi angajeze răspunderea pe bugetul de stat, având în vedere faptul că în Parlament s-a dovedit că există „lipsă de responsabilitate şi de angajament pe termen lung a celor din PSD şi o lipsă de mobilizare la maximum din partea partidelor care susţin în momentul de faţă Guvernul”, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Guvernul Orban a solicitat preşedinţilor celor două Camere să amâne dezbaterea unor proiecte cu impact bugetar până când ştim exact pe ce piloni se poate construi bugetul de anul viitor şi care este, în sine, stabilitatea economiei româneşti, pentru că sunt unele proiecte bune care, dacă nu sunt adoptate într-un moment în care economia să le susţină, e foarte posibil să conducă (...) la inflaţie, devalorizarea leului şi scăderea puterii de cumpărare. Exact cum s-a întâmplat şi cu măsurile luate de PSD, unele creşteri de venituri, dar, pentru că nu au fost susţinute de creşterea economiei au ajuns să genereze pe fond scăderea puterii de cumpărare. Acest demers al PSD-ului este unul de şicanare şi constituie, dacă vreţi, un argument în plus pentru o decizie la care noi nu doream neapărat să recurgem, şi anume de a ne angaja răspunderea pe bugetul de stat. Am decis să mergem pe această variantă tocmai pentru că s-a dovedit că în Parlament există lipsa de responsabilitate şi de angajament, dacă vreţi, pe termen lung a celor din PSD şi, din nefericire, şi o lipsă de mobilizare la maximum din partea partidelor care susţin în momentul de faţă Guvernul”, a declarat Raluca Turcan, marţi, la postul tv Realitatea Plus.

Întrebată despre varianta trecerii bugetului prin Parlament în urma unui vot al unei majorităţi favorabile PNL, vicepremierul liberal a explicat: „Este riscant, pentru că majoritatea nu este una solidă pe care o avem acum, ne despart doar cinci voturi şi este foarte posibil ca pe nişte proiecte care sună bine, ca pe nişte proiecte pe care oamenii le gândesc din perspectivă electorală să se creeze alianţe de conjunctură care să-ţi măcelărească bugetul şi aşa construit pe nişte piloni fragili şi să ajungi ca, de la o faptă bună, sau nişte măsuri bune (...) să faci rău, de fapt, pe termen lung oamenilor.”

Despre calendarul exact al Guvernului în privinţa asumării bugetului de stat, Turcan a precizat: „Calendarul exact va conduce, sper eu, să avem un buget pe anul 2020 până la finalul acestui an”.

„Adică, săptămâna aceasta să facem o şedinţă de Guvern, (...) mâine, exact, să angajăm răspunderea, după care vom solicita Parlamentului să convoace plenul reunit pentru prezentarea în plenul reunit a angajării răspunderii, aşa dorim, luni, pe 23 (decembrie, n.r.), să prezentăm în Parlament proiectul de buget şi proiectul asigurărilor sociale şi, de asemenea, OUG 114”, a spus ea.

Raluca Turcan a precizat că, practic, Guvernul îşi angajează răspunderea pe mai multe proiecte de lege.

„Atenţie, nu este sărit rolul Parlamentului, pentru că în această perioadă parlamentarii pot depune amendamente, începând din momentul în care BPR-ul se convoacă - sper eu şi să nu şicaneze şi să încerce să blocheze adoptarea, în sfârşit, într-un termen legal a bugetului de stat pentru anul 2020 - parlamentarii pot depune amendamente, noi intenţionăm până duminică seară să lăsăm perioada de strângere a amendamentelor, luni să facem o şedinţă de Guvern, luni, pe 23 (decembrie - n.r.), şi să putem să prezentăm. (...) Şi, după ce se prezintă în plen, există trei zile în care Opoziţia poate să depună moţiune de cenzură. Dacă ei consideră că noi greşim atât de tare şi că soarta românilor este în pericol se pot mobiliza şi pot să depună o moţiune de cenzură care poate să conducă la demiterea acestui Guvern. (...) Dacă nu se depune, proiectul se consideră adoptat, după care, sper eu, să se întrunească una din cele două Camere, în data de 30 (decembrie - n.r.), astfel încât să anunţe termenul de contestare la Curtea Constituţională. Dacă nu se contestă la CCR intrăm, în sfârşit în anul 2020 cu un buget de stat care are marele avantaj că permite autorităţilor locale să-şi creioneze bugetele locale, proiectele de investiţii pe care vor să le susţină, şi în felul acesta un concept naţional să fie dus până-n ultima celulă administrativă”, a precizat vicepremierul.