Asociația "Inițiativa Pentru Justiție" a făcut plângere penală la Parchetul General împotriva procurorului șef adjunct al Secției de anchetare a magistraților Adina Florea, pentru abuz în serviciu, legat de deschiderea dosarului penal, în ianuarie, pe numele mai multor oficiali europeni, între care fostul prim-vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans.

Adina FloreaFoto: Agerpres

Asociația "Inițiativa Pentru Justiție”, condusă de procurorul Bogdan Pîrlog, cel care a deschis dosarul "10 August", a formulat această plângere penală luni.

Plângerea vizează demersul Adinei Florea, în calitate de procuror șef adjunct al Secției de anchetare a magistraților, de înregistrare a dosarului penal denumit generic "Timmermans".

Asociația de procurori spune că în acest dosar au fost făcute cercetări faţă de fapte pretins săvârșite de: Frans Timmermans (prim vice-președintele Comisiei Europene), Vera Jourova (comisarul european pe Justiție), Angela Cristea (șefa reprezentanței Comisiei Europene în România) şi Augustin Lazăr (procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție).

"Din cuprinsul denunțului rezultă că pretinsele infracțiuni au fost săvârșite prin adoptarea „Raportului Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare si de Verificare” (Raportul MCV) din 13.11.2018, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu", arată sursa citată.

Argumentele din denunțul penal:

  • "Având în vedere temeiul clasării (n.r. - faptele nu există), rezultă că Adina Florea, în calitate de procuror, a efectuat o urmărire penală completă cu privire la fapte pretins săvârșite de trei funcționari ai Uniunii Europene. În temeiul art. 11 lit. (a) din Protocolul nr. 7 la Tratatele Uniunii Europene, privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, funcționari Uniunii Europene beneficiază de imunitate de jurisdicție, pentru actele îndeplinite în calitatea lor oficială, inclusiv pentru afirmațiile scrise sau verbale.
  • Procedând astfel, Adina Florea, în calitate de procuror, funcționar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. a) C.p., în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu intenție, a îndeplinit o serie de acte de urmărire penală în dosarul penal nr. 295/P/2019 al SIIJ în mod defectuos – cu încălcarea art. 58 alin. (1) și (2) C.p.p. și art. 13 C.p. și rap. la art. 11 lit. (a) din Protocolul nr. 7 la Tratatele Uniunii Europene – cauzând prin aceasta o vătămare a drepturilor celor trei funcționari ai Uniunii Europene, dar și o vătămare a intereselor legitime ale României în relația cu Uniunea Europeană, a intereselor României în ceea ce privește funcționarea justiției ca parte a statului de drept, a intereselor procurorilor români legate de demnitatea profesiei, prin compromiterea imaginii lor pe plan internațional, și a intereselor legitime ale subscrisei, în calitate de asociație profesională a procurorilor, legate de realizarea unei justiții independente, imparțiale și performante, de protejarea statului de drept și promovarea demnității profesiei de procuror".

La sfârșitul lunii ianuarie, procurorul șef adjunst al Secției de anchetare a magistraților Adina Florea a înregistrat un dosar penal pe numele fostului prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, în urma unei plângeri depusă de site-ul Lumea Justiției.

Plângerea penală - formulată pentru infracțiunile de abuz în serviciu, comunicarea de informaţii false şi constituirea unui grup infracţional organizat - îi mai viza și pe fostul comisar european pe Justiție Vera Jourova, pe Augustin Lazăr, procuror general la acea vreme, pe Angela Cristea, fosta șefă a reprezentanței Comisiei Europene în România și pe cei care au redactat raportul MCV din 13 noiembrie 2018. Reprezentanții Comisiei Europene au reacționat atunci spunând că oficialii europeni pot fi anchetați doar de către Curtea Europeană de Justiție a Uniunii Europene.

În 27 martie, Secția specială a dispus clasarea dosarului pe motiv că faptele nu există.