Schimb de prizonieri între SUA și Iran, într-o mișcare de cooperare surprinzătoare

de DG     HotNews.ro
Sâmbătă, 7 decembrie 2019, 14:55 Actualitate | Esenţial


Donald Trump
Foto: Flickr/ The White House
SUA și Iranul au făcut un schimb de prizonieri, într-o mișcare de cooperare surprinzătoare pentru cei doi adversari, în condițiile în care relațiile s-au înrăutățit și mai mult în timpul mandatului președintelui american Donald Trump. Astfel cetățeanul american de orginie chineză Xiyue Wang a fost eliberat și s-a întors în America, în timp ce iranianul Massoud Soleimani a fost și el eliberat din închisoarea din SUA.

Wang, cetățean american și absolvent al Universității Princeton, lucra la o teză de cercetare în Iran, în 2016, când a fost reținut și închis pentru acuzația de spionaj.

Schimbul a fost facilitat de Elveția, transmite Reuters, prizonierul iranian fiind așteptat la Zurich de ministrul afacerilor externe de la Teheran Mohammad Javad Zarif.

Într-o declarație de presă a Casei Albe, Trump nu a menționat nimic despre eliberarea prizonierului iranian, însă a mulțumit guvernului elvețian pentru ajutorul acordat în negocierile care au dus la eliberarea lui Wang.

"Eliberarea americanilor ținuți captivi este de o importanță vitală pentru administrația mea și vom continua să muncim din greu pentru a aduce acasă toți cetățenii noștri care sunt ținuți în detenție, pe nedrept, în afara țării”, a transmis liderul de la Casa Albă.

Elveția reprezintă interesele SUA în Iran, de când cele două state au întrerupt relațiile diplomatice, la scurt timp de la revoluția islamică din 1979.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1745 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by