Predoiu explică de ce amână o decizie legată de Secția specială / Despre abrogarea recursului compensatoriu: Reticenţa mea a fost legată de o ordonanţă de urgenţă

de Redactia     HotNews.ro
Marţi, 3 decembrie 2019, 9:20 Actualitate | Esenţial


Predoiu la audieri
Foto: Hotnews
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, spune că legea recursului compensatoriu trebuie înlocuită, însă reticenţa sa a fost legată de o ordonanţă de urgenţă, precizând că modificarea se va face prin asumarea răspunderii, așa cum a anunţat premierul Ludovic Orban. Predoiu explică, de asemenea, și de ce amână până anul viitor o decizie legată de controversata lege de anchetare a magistraților.

"Am spus că această lege trebuie înlocuită, reticenţa mea a fost legată de ordonanţă de urgenţă, se face, iată, prin asumare de răspundere şi am mai adăugat că ea trebuie însoţită de un pachet de măsuri, pachet de măsuri care va fi aprobat şi de către Guvern. De altfel, parte din aceste măsuri au fost aprobate săptămâna trecută printr-un memorandum prin care guvernul s-a angajat să finanţeze posturi suplimentare de 600 de locuri în sistemul de probaţiune. Urmează şi alte investiţii în sistemul penitenciar astfel încât să îmbunătăţim rapid condiţiile de detenţie şi să eliminăm acest subiect de pe agendă prin rezolvarea lui", a declarat Predoiu, într-o intervenţie la Digi24.

Potrivit acestuia, propunerea legislativă a PSD de abrogare a recursului compensatoriu prin vot în Parlament "nici nu încurcă, nici nu ajută".

"Este o reacţie a PSD-ului, pus în defensivă, care de bunăvoie n-a procedat la astfel de măsuri timp de aproape doi ani de zile, timp în care parlamentarii PNL, şi ai USR şi ai altor partide, PMP au solicitat sistematic abrogarea sau modificarea parţială a acestei legi. Iată că astăzi mai mult de nevoie cred că PSD-ul în discursul public şi-a schimbat poziţia. Noi ne vedem de drumul nostru, deciziile au fost corecte, se vor aplica etapizat, aşa cum se prevede şi în programul de guvernare şi până la capăt va vedea lumea că ceea ce s-a promis se va face. Nu ne încurcă, nici nu ne ajută, noi ne vedem de drumul nostru şi dacă în acest drum alţii se vor plia sau se vor da la o parte, cu atât mai bine, dar PNL îşi va duce la îndeplinire aceste măsuri", a afirmat Predoiu.

Predoiu a susținut că acum nu poate fi luată o decizie cu privire la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

"Cea de-a doua măsură foarte importantă, legată de Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie, am spus că nu poate fi luată în acest moment, deci în luna decembrie, pentru că este în curs un proces de consultare a magistraţilor în sistemul judiciar pe care l-a iniţiat Ministerul Justiţiei şi, pe de-o parte, nu avem formal un punct de vedere, un aviz al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru că încă nici n-am trimis acolo un proiect. (...) Faptul că vom intra să 'operăm' asupra secţiei speciale prin acte normative, evident, nu e niciun dubiu. E în programul de guvernare al PNL, a fost reafirmat de către mine la audierile de la Parlament, în urma cărora de altfel am obţinut votul în comisiile reunite ale Parlamentului, numai că vrem s-o facem ca la carte", a spus Predoiu.

Întrebat dacă va exista o asumare a răspunderii și pentru Secția specială, Cătălin Predoiu a declarat că este o decizie care se ia la nivel de premier și de foruri de conducere în PNL.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















3146 vizualizari

  • +3 (7 voturi)    
    asumarea raspunderii (Marţi, 3 decembrie 2019, 9:31)

    sorin3 [utilizator]

    Asumarea raspunderii se poate face o singura data intr-o sesiune.
    Sa intelegem ca PNL renunta la alegerea primarilor in doua tururi si creaza evenimentul emotional "recursul compensatoriu". Adica pentru a tine in puscarii inractori de drept comun lasam primarii (unii dintre ei liberali) sa fure in continuare?

    La alegerea primarilor in 2 tururi ar trebui adaugata si limitarea la 3 (poate 2) a numarului de mandate.
    • +3 (3 voturi)    
      Chestia cu limitarea, (Marţi, 3 decembrie 2019, 10:33)

      ABBV [utilizator] i-a raspuns lui sorin3

      este o prostie ....va dau doar de 2 exemple vizibile Cuj si Oradea. Nu inlocuiesti/limitezi oameni care au aratat ca se poate daca pui osul la treaba.
    • +2 (2 voturi)    
      Unde scrie... (Marţi, 3 decembrie 2019, 11:38)

      Kwisatz Haderach [utilizator] i-a raspuns lui sorin3

      ... că angajarea răspunderii se poate doar o singură dată pe sesiune?

      https://www.constitutiaromaniei.ro/art-114-angajarea-raspunderii-guvernului/

      Nu confundați cu limitarea numărului de moțiuni de cenzură, nu are nicio legătură cu angajarea răspunderii (vedeți și alineatul 4 al articolului 113 din Constituție):

      https://www.constitutiaromaniei.ro/art-113-motiunea-de-cenzura/
  • +1 (7 voturi)    
    nu se poate (Marţi, 3 decembrie 2019, 9:53)

    Ademordna [utilizator]

    "nu poate fi luată în acest moment, deci în luna decembrie, pentru că este în curs un proces de consultare a magistraţilor în sistemul judiciar pe care l-a iniţiat Ministerul Justiţiei", adica el.
    Deci nu se poate acum in decembrie pentru ca asa am planuit si executat eu, Pre2.
    Mai are cineva vreo indoiala ca Pre2 e coada de topor? Poate Orban, poate inca isi imagineaza ca si alegatorii PNL sunt la fel de usor de dus de nas ca alegatorii PSD. Din pacate pentru el, sunt usor de dus de nas spre USR.
    pnl-psd, aceeasi mizerie.
    • +1 (1 vot)    
      Ai grija Acum se merge cu, corabia PNL (Marţi, 3 decembrie 2019, 12:35)

      Zummm [utilizator] i-a raspuns lui Ademordna

      La turatie maxima. O sa fie paine o sa fi biniiii bai
  • -3 (5 voturi)    
    Se pare ca lumea a uitat despre acest TOVARAS (Marţi, 3 decembrie 2019, 9:57)

    Zummm [utilizator]

    Care a masacrat Codul Penal in legislativul PDL cu concursul PSD. Dar romanul are memoria scurta
    • 0 (2 voturi)    
      Masacrare care a băgat mulți infractori la zdup. (Marţi, 3 decembrie 2019, 11:54)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Zummm

      A trebuit să vină PSD și să-l angajeze pe Tudorel Toader,ca să mătrășească legile,încât infractorii să redevină liberi și să ne amenințe pe stradă.Că infractorii eliberați sunt fani PSD este faptul că nu atacă pesediști.Infractorii nu-i atacă pe ai lor.
  • +1 (1 vot)    
    dl Predoiu minte (Marţi, 3 decembrie 2019, 12:18)

    Atlantic [utilizator]

    Reticenta ministrului de a rezolva rapid problema recursului compensatoriu nu esta in nici un caz legata de optiunea ordonantei de urgenta-in primul rand referendumul interzice ordonantele de ugenta in domeniul justitiei,in al doilea rand insasi argumentatia sa de saptamana trecuta indica expres o reticenta fata de o procedura parlamenara grabita.
    Cred ca a fost silit de conducerea PNL sa isi schimbe pozitia si a cautat o iesire cat de cat onorabila din aceasta situatie dar vad ca subestimeaza grosolan puterea de intelegere a publicului.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by