Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Comisarul european pe justiție: Procurorul-șef european Laura Codruța Kovesi va face o treabă excelentă. Vrem să dăm un semnal puternic infractorilor

de DG     HotNews.ro
Joi, 17 octombrie 2019, 12:37 Actualitate | Esenţial


Vera Jourova si Laura Codruta Kovesi
Foto: Twitter
Comisarul european pe probleme de justiție, Vera Jourova, s-a întâlnit joi cu Laura Codruța Kovesi, felicitând-o pentru că a devenit primul procuror-șef european. Oficialul a mai spus că fosta șefă DNA va face ”o treabă excelentă” în ceea ce privește protejarea intereselor financiare ale UE, adăugând că în prezent Uniunea pierde anual cel puțin 50 de miliarde de euro din fraude cu fonduri europene.

”Această numire înseamnă că suntem la un pas de operaționalizarea Parchetului Public european. Kovesi va face o treabă excelentă în protejarea intereselor financiare ale UE. Vrem să transmitem un semnal puternic infractorilor în sensul în care suntem extrem de serioși în ceea ce privește lupta împotriva criminalității fiscale și protejarea banilor contribuabililor europeni. UE pierde anual în jur de 50 de miliarde de euro din cauza fraudelor VAT pe care parchetul le va investiga”, a transmis Vera Jourova.


Ea a mai salutat faptul că 22 de țări din UE s-au alăturat Parchetului european, comentând că speră ca Ungaria, Polonia și Suedia să vadă cât mai curând beneficiile aderării la această instituție.

Ultimul pas pentru numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef european a fost făcut, iar Parlamentul European a confirmat-o oficial pe fosta șefă DNA în funcția de conducere a Parchetului European. Decizia a fost luată în Conferința președinților grupurilor politice din Parlament.

Consiliul Uniunii Europene a formalizat luni numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror șef al Parchetului European (EPPO). Numirea ei mai trebuia confirmată de Parlamentul European.

"Prioritatea Consiliului este ca EPPO să fie operațional până în noiembrie 2020. În această privință, devenea urgentă numirea procurorului șef european. Dna Kövesi, primul titular al acestui post, va avea ca sarcină construirea EPPO de la zero. Treaba sa în cursul celor 7 ani de mandat va fi în special construirea structurii administrative și operaționale și stabilirea bunelor relații de colaborare cu autoritățile judiciare naționale. Consiliul va continua să monitorizeze evoluția pentru a se asigura că vom avea un Parchet eficient care va deveni piatra unghiulară în lupta noastră împotriva fraudei și corupției cu fondurile europene", a declarat Anna-Maja Henriksson, ministrul finlandez al Justiției. Finlanda deține în prezent președinția rotativă a UE.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2190 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version