Primarul PSD din Videle care i-a dat jos bannerele electorale lui Dăncilă revine în funcție, prin decizie a instanței

de Redactia     HotNews.ro
Miercuri, 16 octombrie 2019, 16:14 Actualitate | Esenţial


Nicolae Badanoiu
Foto: Facebook
Primarul orașului Videle, Nicolae Bădănoiu, suspendat printr-un ordin al prefectului, revine în funcție după ce a atacat în instanță decizia prefectului. Bădănoiu a fost ales din partea PSD, se află la al doilea mandat și este într-o relație tensionată cu actuala conducere a PSD Teleorman. De altfel, el ceruse demontarea bannerelor electorale pentru promovarea Vioricăi Dăncilă, pe motiv că ar fi fost montate ilegal în oraș.

Liber în Teleorman scrie că Bădănoiu a câștigat procesul intentat Instituției Prefectului Teleorman, privind anularea ordinului prin care acesta a fost suspendat din funcție, în 13 septembrie. “Suspendă executarea ordinului cu numărul 544 din 13.09.2019, emis de pârâta Instituția Prefectului Teleorman până la pronunțarea instanței de fond”, este decizia Tribunalului Teleorman.
Decizia instanței este excutorie, astfel că Bădănoiu se poate întoarce în funcție.

Edilul a fost suspendat din funcție printr-un ordin al prefectului din 13 septembrie și anunța atunci că va contesta decizia, susținând că se fac abuzuri împotriva sa.

Bădănoiu a fost ales din partea PSD și se află la cel de-al doilea mandat de primar al orașului Videle. Potrivit publicației locale Liber în Teleorman, relațiile acestuia cu PSD sunt tensionate de la Conferința Județeană a PSD Teleorman, din iulie, când Bădănoiu a vrut să candideze pentru funcția de președinte executiv, însă câștigător a fost Victor Drăgușin. Astfel, în urma unor tensiuni la partid, Bădănoiu și-a scris demisia din PSD, hârtie care a rămas la partid, însă poate fi folosită pentru suspendarea primarului aflat la al doilea mandat, mai notează publicația citată.

Bădănoiu a cerut demontarea bannerelor electorale pentru promovarea Vioricăi Dăncilă, pe motiv că ar fi fost montate ilegal în oraș. El a trimis o adresă către PSD Teleorman în care susținea că pentru montarea bannerelor este nevoie de un aviz de publicitate temporară, în condițiile legii.

Bădănoiu a fost achitat, în ianuarie, de complicitate la luare de mită, după ce în primă instanță primise trei ani de închisoare cu suspendare. El a fost judecat după un denunț făcut de viceprimarul Marius Nedelecu.

Nicolae Bădănoiu este un jucător împătimit la ”păcănele”, fiind văzut des în sălile de profil, potrivit Informația de Teleorman.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2009 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by