Firmele de pompe funebre din Alexandria nu mai pot expune coroane, sicrie şi cruci în afara magazinelor / Care este motivul acestei decizii luate de Consiliul Local
"Am primit sesizări de la mai mulţi cetăţeni în legătură cu sicriele, coroanele funerare şi crucile expuse pe trotuare, în faţa magazinelor de pompe funebre. Pe lângă aspectul inestetic, creează şi un disconfort psihic. Şi pot să spun că majoritatea sesizărilor au venit din partea unor persoane tinere, până în 30 de ani. Astfel, am iniţiat proiectul de hotărâre adoptat astăzi de consilieri", a declarat miercuri, pentru Agerpres, primarul Alexandriei, Victor Drăguşin.
Hotărârea Consiliului Local interzice expunerea articolelor funerare în faţa magazinelor. Acestea vor putea fi comercializate numai în spaţii special amenajate, dotate cu geamuri fumurii, care să mascheze aceste produse.
De asemenea, firmele pentru publicitate amplasate pe magazine sau în apropierea acestora nu trebuie să conţină însemne funerare. Hotărârea mai prevede ca în Piaţa Centrală din Alexandria coroanele să se comercializeze fără a fi expuse la vedere.
Firmele care nu respectă hotărârea Consiliului Local vor fi sancţionate de către Poliţia Locală cu suspendarea activităţii până la intrarea în legalitate.
În Alexandria îşi desfăşoară activitatea 12 firme de pompe funebre, majoritatea fiind situate în zona centrală a oraşului. În prezent, acestea etalează în faţa magazinelor coroane şi jerbe de diverse mărimi şi modele florale, cruci şi chiar capace de sicrie.
- +2 (2 voturi)O idee foarte buna! (Miercuri, 25 septembrie 2019, 18:58) dandra [utilizator]Cand se adopta aceasta masura si in Bucursti, mai ales in ghencea, unde sunt 17 magazine de pompe funebre si unde te deprimi in fiecare zi, in drum spre munca, cu atatea coroane si sicrie etalate afara, pe trotuar?raspunde trimite
- +1 (1 vot)Da, si eu zic ca e o idee foarte buna (Miercuri, 25 septembrie 2019, 19:38) LiviuX [utilizator]Poate putin cam exagerat cu geamurile fumurii. Dar cum sa expui pe trotuar asa ceva? Ce ar fi daca toate magazinele si-ar expune marfa pe trotuar? Ganditi-va la Lidl, Carrefour. Ce ar mai ramane din trotuare pentru pietoni? Parca nu sunt destule masini pe trotuare.raspunde trimite
- 0 (0 voturi)bun (Miercuri, 25 septembrie 2019, 20:44) andimi [utilizator]poate iau si altii exemplu, ca sunt zone in oras unde zici ca esti in city of the dead!raspunde trimite

De ce nu poți să-ți plătești online taxele și impozitele la toate primăriile? Ministrul Teleman ar vrea amenzi pentru instituțiile care nu se înrolează în Ghișeul.ro
Cine este Ioana Mihăilă, propunerea USR-PLUS pentru funcția de ministru al Sănătății
Conturul unui conflict militar Rusia - Ucraina, mai pronunțat ca niciodată: „Concentrarea de forțe rusești e mai mare ca în 2014. Nu excludem niciun scenariu, de la Putin ne putem aștepta la orice”
HARTĂ INTERACTIVĂ Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani - Suceava - Siret: Variantele de traseu analizate oficial