DIICOT informează luni că, în cazul Caracal, anchetatorii au continuat în ultimele zile perchezițiile la locuința lui Gheorghe Dincă și au audiat mai multe persoane. De asemenea, a fost dispusă expertizarea unor noi mijloace de probă de către Institutul Național de Medicină Legală și Institutul Național de Criminalistică.

Politia la locuinta suspectului din CaracalFoto: Captura YouTube

DIICOT precizează într-un comunicat că, „în perioada 15.08.2019 - 19.08.2019, procurorii DIICOT-Structura Centrală împreună cu polițiști specializați din cadrul Poliției Române, delegați în cauză, au continuat percheziția efectuată la domiciliul inculpatului Dincă Gheorghe, respectiv, activitatea de scanare și excavare a zonelor delimitate. De asemenea, în această perioadă au fost audiate persoane care aveau cunoștință despre fapte sau împrejurări care ar putea constitui probe în dosarul penal privind pe inculpatul Dincă Gheorghe”.

Prin urmare, DIICOT anunță că „în cauză a fost dispusă expertizarea unor noi mijloace de probă în scopul evaluării valențelor probatorii ale acestora de către Institutul Național de Medicină Legală “Mina Minovici” și Institutul Național de Criminalistică din cadrul IGPR”.

„Subliniem faptul că procurorii DIICOT, încă din data de 28.07.2019, au asigurat asistență familiilor celor două victime, prin intermediul specialiștilor din cadrul Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, în conformitate cu atribuțiile sale, prevăzute de art.3 din H.G. 460/2011 privind organizarea și funcționarea acestei instituții. Precizăm că, pe toată durata derulării procedurilor, procurorii DIICOT au asigurat drepturile procesuale ale tuturor părților din dosar”, mai transmite DIICOT în comunicat.