Scafandrii chemați să caute probe într-un lac din apropierea casei principalului suspect în cazul de la Caracal s-au retras, urmând să reia căutările duminică dimineață, au declarat pentru Mediafax surse locale. Scafandrii au găsit doar resturi animale.

Cercetari intr-un lac din CaracalFoto: Captura Digi 24

Timp de câteva ore, până la lăsarea serii, scafandrii au încercat să găsească probe în lac în cazul presupuselor crime pe care le-a săvârșit Gheorghe Dincă.

Căutările nu au avut succes, potrivit unor surse locale, scafandrii găsind doar resturi animale.

Acestea au declarat pentru Mediafax că duminică dimineața vor fi reluate căutările.

În casa lui Gheorghe Dincă, aflată la mică distanță de lacul în care au intervenit scafandrii, au fost găsite resturi umane și bijuterii ale fetei de 15 ani, Alexandra, dispărută în urmă cu două zile.

Polițiștii au acuzat că nu au putut intra în casa suspectă decât după ora 6 dimineața, din lipsa mandatului de percheziție. De cealată parte, procurorul de caz a precizat, într-un raport intern, că a emis mandatul la 3.00 noaptea, dar nu mai erau echipe de polițiști la muncă.

Principalul suspect, Gheorghe Dincă, a fost arestat pentru 30 de zile, dar nu sub acuzația de omor, ci de trafic de minori și viol.