Camera Deputaților și Senatul au adoptat cu majoritate de voturi, 270 "pentru", 3 împotrivă și 16 abțineri, declarația de susținere a noului Guvern de la Chișinău și angajamentul ferm pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Vot in ParlamentFoto: Agerpres

”Parlamentul României exprimă sprijinul pentru guvernul legitim al Republicii Moldova, constituit conform votului de încredere al Parlamentului Republicii Moldova la data de 8 iunie 2019. (...) Reiterează și întărește sprijinul permanent al României față de aspirațiile europene ale Republicii Moldova și așteaptă un angajament ferm din partea guvernului pentru continuarea parcursului european”, se arată în document.

Citiți textul integral aici

Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua săptămâna viitoare prima sa vizită oficială, care va avea loc la București în data de 2 iulie, urmând ca pe 4 iulie să se deplaseze la Bruxelles, a anunțat aceasta pe Facebook. Anunțul a fost făcut după o convorbire telefonică pe care a avut-o cu președintele Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a avut miercuri discuții telefonice cu președintele Republicii Moldova, cu noul premier Maia Sandu și cu vicepremierul Andrei Năstase, în contextul politic de la Chișinău de după instalarea noului Guvern.

Potrivit Administrației Prezidențiale, Iohannis a subliniat că România va sprijini transformările democratice reale, implementarea principiilor statului de drept, a angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere cu UE, precum și a reformelor necesare pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană.

Președintele le-a urat succes premierului Maia Sandu și vicepremioerului Andrei Năstase și a reiterat susținerea României și a sa personală, în condițiile angajamentului clar și concret al noului Guvern pentru parcursul european al Republicii Moldova, pentru avansarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, precum și pentru continuarea proiectelor de cooperare, mai ales a celor de interconectare strategică, derulate de România în Republica Moldova, componente importante ale Parteneriatului Strategic.