VIDEO Scandal Darius Vâlcov - protestatarul Ceaușescu. Au ajuns la poliție după ce Vâlcov a fost huiduit la instanță

de Redactia     HotNews.ro
Vineri, 21 iunie 2019, 13:58 Actualitate | Esenţial


Darius Valcov
Foto: Guvernul Romaniei
Fostul Darius Vâlcov a mers vineri la Poliție pentru a depune o plângere după ce protestatarul Marian Moroșanu "Ceaușescu” l-a huiduit la ieșirea de la Curtea de Apel București și a aruncat cu bani, strigându-i să meargă la pușcărie. La poliție s-a prezentat și protestatarul.



"O să fii coleg de celulă cu Dragnea! De ce ai furat? De ce îți bați joc de o țară? Tot la pușcărie ajungi, tot lângă Dragnea. Faceți bugetul din camera de pușcărie. (...) Ia bani”, a strigat protestatarul, după ce Darius Vâlcov a ieșit din Curtea de Apel București, unde a contestat controlul judiciar.

"Ceaușescu" a aruncat cu o bancnotă de 1 leu în Vâlcov.

Ulterior, Darius Vâlcov s-a prezentat la Secția 14 de Poliție pentru a depune plângere împotriva protestatarului.

La secția de poliție a fost și Marian Moroșanu: "Am înțeles că o să depună o plângere pentru că l-am agresat. (...) Aștept să văd dacă o să mă cheme, dacă îmi dă amendă. Încă nimic, am așteptat un proces-verbal, pentru că domnul penalul Vâlcov a cerut protecție și să meargă la secție pentru a depune plângere împotriva mea. Acolo a zis: Uitați ce-mi face. (...) Ei (polițiștii, n.r.) nu știau cine este”, a spus protestatarul la ieșirea din secția de poliție.

Întrebat de ce l-a huiduit pe Vâlcov, Moroșanu a spus că nu îl poate ierta: "Un condamnat penal și-a bătut joc de o țară. Auziți, el spune că vrea să fie lăsat liber. Nu pot să las un asemenea penal liber. Niciodată. Urmează toți condamnații penali din politică. Să plece toți să ne lase în pace".

Darius Vâlcov a mers vineri la Curtea de Apel București pentru a contesta controlul judiciar dispus de DIICOT. În cadrul măsurii preventive pentru 60 de zile, Vâlcov nu poate părăsi Slatina decât cu încuviințarea organelor competente. Darius Vâlcov a cerut instanței ridicarea controlului judiciar, el intenționând să plece din țară într-o călătorie anterior programată, a spus avocatul său, care a mai precizat că Vâlcov este angajat în mediul privat, în București.


















2575 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    tare omul (Vineri, 21 iunie 2019, 14:53)

    yyyxxx1981 [utilizator]

    (protestatarul)
  • +4 (4 voturi)    
    tin cu ceausescu. (Vineri, 21 iunie 2019, 14:58)

    optiunea-2 [utilizator]

    valcov e un arogant incult, taranoi manelist, s'a vazut cu traista plina si a crezut ca peste noapte este si destept. cred ca are si ceva de roma prin vene, brunetel, hahalera


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version