Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis a semnat vineri, decretul privind eliberarea din funcția de procuror a lui Stan Gheorghe, procuror-șef al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, prin demisie, începând cu 15 iunie. Cu aceeași dată, 15 iunie, Gheorghe Stan își va prelua mandatul de judecător la Curtea Constituțională, în locul lui Ștefan Minea.
Joi, Iohannis a semnat decretul pentru eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel Constanța a lui Cristian Deliorga, prin pensionare, începând cu 14 iunie. Și acesta urmează să își preia mandatul de la CCR.
Fostul șef al controversatei Secții de anchetare a magistraților a cerut să îi fie rezervat un post de procuror la secția specială, până la încetarea mandatului de la CCR. Solicitarea acestuia va fi discutată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii.
În 7 mai, Gheorghe Stan a fost numit de Camera Deputaților - la propunerea PSD - în funcția de judecător la Curtea Constituțională, pentru un mandat de 9 ani. Procurorul Gheorghe Stan a condus, alături de adjuncta sa, Adina Florea, Secţia specială pentru investigarea magistraţilor, iar anterior a fost procuror-adjunct al Inspecţiei Judiciare.
Tot în 7 mai, Senatul a votat pentru numirea fostului vicepreşedinte al CSM Cristian Deliorga în funcţia de judecător al CCR, propus tot de PSD. El o va înlocui pe Simona-Maya Teodoroiu la Curtea Constituţională, al cărei mandat expiră tot pe 15 iunie.
Acum, PSD il rasplateste cu scaun influent si bine platit, contand si pe viitor pe slugarnicia acestuia!
Coruptia ucide!
Mi-e teama ca vom afla cat de curand! Romania nu a scapat de butoaiele de pulbere, adunate de pesedisti atatia ani la rand, cu fiecare furt!
Cand CCR-ul e bolnav... tara intra in colaps. Sa nu ne prefacem ca nu stim!
s-au prostituat pentru Dragnea vreo cateva luni, iar acum au fost recompensati regeste
Înca 10 ani cu astia în functii va duce România într-un "paralelism" din care nu va mai scapa decât dupa 2-3 generatii.
Daca or mai fii "generatii" pe aici.