BEC prezintă, luni, la peste o săptămână după alegerile europarlamentare, rezultatele finale

de S.A.     HotNews.ro
Duminică, 2 iunie 2019, 23:34 Actualitate | Esenţial


Biroul Electoral Central
Foto: USER UPLOADED
Rezultatele finale la alegerile europarlamentare urmează să fie prezentate, luni, de Biroul Electoral Central (BEC), la mai bine de o săptămână după scrutin, a anunțat purtătorul de cuvânt al instituției, Marian Muhuleț conform Mediafax.

Marian Muhuleț a declarat că BEC urmează să primească prin Poșta Militară centralizarea rezultate de la trei Birouri Electorale Județene (BEJ), iar ședința Biroului Central nu a putut avea loc loc vineri din cauza restricțiilor de circulație dispuse în Capitală cu ocazia vizitei Papei Francisc.

Astfel, următoarea ședință a BEC va avea loc luni, de la ora 14.00, iar rezultatele finale ale alegerilor pentru Parlamentul European vor fi anunțate ulterior.

Anunțul BEC va veni la o săptămână de la data alegerilor, respectiv 26 mai, în condițiile în care la alegerile prezidențiale din 2014, turul al doilea de scrutin a avut loc pe 16 noiembrie, iar în patru zile au fost anunțate rezultatele finale. Tot în patru zile au fost anunțate și rezultatele finale la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014.

Ultima informare a Biroului Electoral Central a fost făcută, marți. Astfel, rezultatele parţiale centralizate după numărarea a aproximativ 96 % dintre voturile exprimate la alegerile europarlamentare, iar cifrele sunt: PNL- 26,89%, PSD-22,89 %, USR-PLUS-21,78%.

Pro România a obţinut 572.515 voturi (6,57%), UDMR are 472.359 de voturi (5,42%), PMP a obţinut 500.549 de voturi (5,75%). „Restul formaţiunilor sunt sub pragul de 5 %”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Muhuleţ.

Totodată, potrivit datelor BEC, la referendumul pe teme de justiţie, aproape 6 milioane de alegători au votat „Da” pentru întrebările de pe buletinele de vot, arată reprezentanții BEC.

Conform instituției, la referendumul pe teme de justiţie, din 7.229.939 de participanţi, 5.864.980 de răspunsuri au fost favorabile întrebării referitoare la interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie. La întrebarea privind interzicerea adoptării OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, 5.745740 de răspunsuri au fost favorabile.

În ceea ce privește refernedumul, pentru a fi considerat valid trebuie să treacă de pragul de prezenţă de 30%, dar şi de cel privind voturile valide.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1063 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version