Primarul New York-ului Bill de Blasio și-a anunțat intrarea în cursa pentru alegerile prezidențiale din 2020, fiind ultimul politician care se înscrie în cursa internă a democraților, alături de alți 22 de candidați. Cursa este însă condusă detașat de fostul vicepreședinte american Joe Biden, creditat de sondajele de opinie ca având cele mai mari șanse să îl învingă pe actualul lider de la Casa Albă Donald Trump.

HotNews.roFoto: Hotnews

Într-un video lansat joi, de Blasio a marșat pe lupta cu marile corporații și pe politicile sociale pe care le-a promovat în New York, inclusiv introducerea salariului minim de 15 dolari pe oră, asigurări de sănătate și concediu medical plătit. Pe lângă asta, el l-a atacat direct pe Donald Trump despre care spune că este un ”bătăuș”, pe care este însă pregătit să-l învingă în confruntarea din 2020.

"Sunt un newyorkez, știu demult că Trump este un bătăuș. Asta nu e nicio știre pentru mine și știu cum să îl dobori”, a de Blasio. ”Nu trebuie să cedezi în fața unui bătăuș, trebuie să îl confrunți. Donald Trump trebuie oprit, l-am mai înfrânt o dată și voi reuși să o fac din nou. Sunt Bill de Blasio și candidez la președinție pentru că este timpul să punem oamenii muncitori pe primul loc”, este mesajul edilului.

Intrarea în cursa electorală internă a lui De Balsio ridică numărul candidaților din partidul democrat la 23 cu nouă luni înaintea votului.

Primarul aflat la al doilea mandat a devenit în 2017 primul democrat care a fost reales în funcție în ultimii 30 de ani, notează CNN.

Chiar înainte de a-și anunța candidatura, el a fost criticat de unele publicații din New York, fiind cunoscută relația tensionată dintre edil și o anumită parte a presei. Cu toate acestea, la nivel național, profilul lui nu este unul foarte bine conturat.

Prima sa candidatură pentru primăria New York-ului a fost întâmpinată cu scepticism sau chiar ostilitate și dispreț.