Consilierul prezidențial Andrei Muraru a scris marți, într-o postare pe Facebook, despre ceremonia ce va avea loc săptămâna viitoare la Cotroceni pentru marcarea anului 2019 drept „Anul omagierii victimelor comunismului”, în contextul împlinirii a 30 de ani de la Revoluție, el precizând că ziua de 20 mai, în care va avea loc primul eveniment din cadrul acestui program omagial, a fost aleasă „pentru semnificația sa, întrucât amintește de primele alegeri libere desfășurate în perioada postcomunistă”.

Klaus IohannisFoto: Presidency.ro

„Anul acesta se împlinesc trei decenii de când România a devenit o țară democratică. Pentru a onora și elogia sacrificiile imense ale celor care au făcut posibilă libertatea noastră, Președintele Klaus Iohannis a decis lansarea Programului „30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989. 2019 – Anul omagierii victimelor comunismului”. Demararea seriei de evenimente speciale, care se vor desfășura pe tot parcursul acestui an, va avea loc pe 20 mai 2019, zi aleasă tocmai pentru semnificația sa, întrucât amintește de primele alegeri libere desfășurate în perioada postcomunistă”, a scris pe pagina sa de Facebook Andrei Muraru, consilier prezidențial în cadrul Departamentului de relații cu autoritățile publice și societatea civilă.

El punctează că „în unele state foste comuniste, implicarea autorităților s-a materializat deja în programe omagiale, demarate cu mult timp înainte. La noi nu s-a întâmplat nimic și nici nu există vreun semn că s-ar întâmpla ceva. Încă din vara anului trecut, Președintele Iohannis a solicitat autorităților să demareze pregătirile pentru proiectele și manifestările dedicate împlinirii, în 2019, a 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989”.

„Luând act de lipsa inexplicabilă de inițiativă a Guvernului și a Parlamentului României pentru a marca, așa cum se cuvine, împlinirea a 30 de ani de la căderea regimului comunist, Președintele României a decis lansarea acestui program”, arată Andrei Muraru.

Consilierul prezidențial mai subliniază că „în întregul său mandat, președintele Iohannis a fost profund atașat angajamentului său de a afirma idealurile Revoluției și de a încuraja prezentarea și punerea în valoare a diferitelor fațete ale rezistenței anticomuniste și reconstrucției democratice. Acest program este o continuare firească a acestor demersuri.

Primele alegeri parlamentare și prezidențiale din România de după evenimentele din decembrie 1989 au avut loc la 20 mai 1990, fiind, totodată, primele alegeri libere după mai bine de 50 de ani. În urma alegerilor din 20 mai 1990, dată cunoscută sub denumirea de Duminica Orbului, Ion Iliescu a fost ales președinte al României cu peste 85% din voturi.

Administraţia Prezidenţială a anunţat marţi că şeful statului va declara anul 2019 drept "Anul omagierii victimelor comunismului", în cadrul unei ceremonii publice care va avea loc luni la Palatul Cotroceni, în contextul împlinirii a 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989.

Potrivit sursei citate, acest eveniment va marca debutul seriei de activităţi care fac parte din programul preşedintelui Klaus Iohannis, care se va desfăşura pe durata acestui an.

La ceremonia solemnă "30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989. 2019 - Anul omagierii victimelor comunismului" vor participa foşti deţinuţi politic, disidenţi anticomunişti, revoluţionari, urmaşi ai familiilor eroilor martiri din Decembrie 1989, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale, reprezentanţi ai societăţii civile, precum şi jurnalişti.

UPDATE Ceremonia declarării Anului recunoştinţei - pe 20 mai. Iohannis: „Pe această dată au avut loc primele alegeri libere”

Și preşedintele Klaus Iohannis a afirmat marţi că va declara 2019 drept Anul recunoştinţei, chiar în ziua de 20 mai, dată la care au avut loc, în anul 1990, primele alegeri libere din România, scrie Agerpres.

"Săptămâna viitoare voi declara anul 2019 - Anul recunoştinţei, este anul în care vreau să ne arătăm recunoştinţa faţă de cei care au făcut posibilă marea schimbare în Decembrie '89 şi unii mai cârcotaşi m-au întrebat: şi atunci de ce începeţi în mai? Eu vreau să declar anul 2019 ca An al recunoştinţei care se încheie în decembrie cu o mare sărbătoare în cinstea Revoluţiei din Decembrie '89 şi încep atunci când a început votul democratic în România. Primele alegeri libere în România au avut loc pe 20 mai 1990. De aceea în mai", a explicat şeful statului, cu ocazia lansării celui de-al treilea volum al său "EU.RO - Un dialog deschis despre Europa", care a avut loc la Ploieşti.