Cristian Deliorga, fost procuror, a fost chestionat de membrii Comisie dacă un procuror ar trebui să devină magistrat.
"Am făcut parte din comisiile care au lucrat la legile justiției. la acea vreme eram procuror. Discuțiile au fost intense. Am susținut ca procurorul să fie magistrat. Procurorul trebuie să fie magistrat. Din 2011 sunt judecător la Constanța. În acești 36 de ani de magistratură în Constanța, nu am făcut altceva decât să încerc să aplic legislația în conformitate cu normele CCR", a spus Deliorga.
Acesta a precizat că majoritatea deciziilor CCR din ultima perioadă au fost de interpretare.
"Avalanșa foarte mare a sesizărilor la CCR a determinat CCR să aibă un volum foarte mare de activitate. Este posibil ca la această avalanșă să existe anumite motivări, dar deciziile Curții în marea lor majoritate din ultima perioadă sunt de interpretare", a afirmat candidatul pentru funcția de judecător CCR.
Daniel Fenechiu, candidatul PNL pentru funcția de judecător, a declarat că un politician poate fi și magistrat al Curții.
”Un jurist în politică poate să vizeze două fiuncții, politică și juridico-politică, astfel poate fi ministrul Justiției și judecător CCR. Indiferent că vin din politică, raționamentul juridic nu mi-a fost afectat niciodată de politic. În 7 ani de politică încă gândesc juridic. Curtea trebuie să fie gardianul Constituției, de principiu. Dar ce te faci în momentul în care ești gardianul Constituției și nu poți să interpretezi o chestiune constituțională? Poți să faci o analiză cu câte decizii ale CCR au fost de interpretare. Membrii CCR pot să fie inclusiv oameni care să vină din poloitică. Nu știu dacă e bine sau rău. Într-o viitoare reglementare a CCR ar fi bine să depolitizăm Curtea", a declarat Fenechiu.
Candidatul USR la funcția de judecător CCR din partea Senatului este Mircea Ursuța și a fost audiat prin videoconferință.
Comisia juridică a Senatului a adoptat, cu unanimitate de voturi, raport favorabil pentru toți candidații la postul de judecător al CCR. PSD l-a propus pe fostul vicepreședinte al CSM Cristian Deliorga, PNL pe senatorul Daniel Fenechiu, USR pe Mircea Ursuța Daraban.
Senatul va avea plen începând cu ora 12.00 în care va decide asupra persoanei ce urmează să ocupe funcția de judecător a Curții Constituționale. Procedurile parlamentare vin în contextul în care mandatul actualului judecător CCR Simona-Maya Teodoroiu expiră pe 15 iunie.
a aratat ca nu este impartial!
ca doar si pnl nu e departe de psd...
Iar celălalt ipochimen, Fenechiu, spune că poate fi și hoț, pardon, politician, și judecător. Și ne mai mirăm că nici chiloții de pe noi nu sunt ai noștri, că legea și legalitatea sunt doar niște mofturi, niște „fițe” în Rrromânistan.