Imagini cu răsăritul și apusul văzute de pe Marte, surprinse de sonda spațială Insight

de DG     HotNews.ro
Joi, 2 mai 2019, 13:36 Actualitate | Esenţial


Rasarit vazut de pe Marte
Foto: Twitter
Sonda spaţială InSight a Agenţiei spaţiale americane a surprins recent o serie de imagini cu un răsărit şi un apus văzute de pe Marte, anunță NASA, potrivit Agerpres.

O cameră montată pe braţul robotic al sondei a realizat fotografiile la 24 aprilie şi 25 aprilie, în cea de a 145-a zi a misiunii marţiene. Cele două imagini au fost surprinse în jurul orelor marţiene 05:30, respectiv 18:30.

Deoarece soarele se află la o distanţă mai mare de Marte decât de Pământ, văzut de pe Planeta Roşie acesta are doar două treimi din dimensiunea observată de pe Terra, a explicat NASA.

O cameră poziţionată sub puntea sondei a surprins de asemenea imagini în care pot fi observaţi nori pe cerul marţian, la apus. Versiunile ''brute'' şi cele corectate ale acestor imagini au fost publicate de NASA.




''Surprinderea răsăriturilor şi apusurilor de soare a fost o tradiţie pentru misiunile pe Marte", a declarat Justin Maki din cadrul echipei misiunii InSight.

Prima misiune care a transmis imagini asemănătoare a fost Viking 1, care a surprins un apus de soare la 21 august 1976. Doi ani mai târziu, Viking 2 a reuşit să obţină o imagine cu un răsărit, la 14 iunie 1978. De atunci, imagini cu răsărituri şi apusuri văzute de pe Marte au fost transmise, printre altele, de misiunile Spirit, Opportunity şi Curiosity.

Sonda InSight a asolizat pe Marte la 26 noiembrie 2018 în cadrul unei misiuni de doi ani pentru explorarea adâncurilor Planetei Roşii. În luna aprilie, sonda a detectat şi măsurat ceea ce oamenii de ştiinţă cred a fost un seism produs pe Marte (''marsquake''), aceasta fiind prima dată când o posibilă mişcare seismică a fost înregistrată pe o altă planetă decât Terra.

Zgomotul de slabă intensitate, caracterizat de cercetătorii drept un posibil cutremur produs pe Marte, echivalentul aproximativ al unui seism de pe Terra cu magnitudinea 2,5, a fost înregistrat pe 6 aprilie, cea de-a 128-a zi marţiană - zilele pe Marte sunt cunoscute şi sub denumirea de ''sol'' - de când InSight se află pe Planeta Roşie.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















3489 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    imagini "brute"? (Joi, 2 mai 2019, 15:49)

    James Bond [utilizator]

    1. Imaginile brute
    Nu exista conceptul de imagine "bruta". Probabil va referiti la imaginile in format RAW. Acestea sunt imagini "neprocesate", pe care camera foto le inregistreaza fara nicio ajustare. Deoarece imaginile in format RAW au diferite standarde de la producator la producator, imaginile sunt convertite in formate digitale standard (jpeg, png, etc).

    2. Dimensiunile Soarelui vazut de pe Marte
    La o distanta de 230.000.000 km fata de Soare, si la un diametru de 1.400.000 km al Soarelui, acesta ocupa un sector pe bolta martiana cu o valoare de aproximativ 0.3488 grade de cerc

    La o distanta de 150.000.000 m a Terrei fata de Soare, acesta ocupa un sector pe bolta cereasca de aproximativ 0.5348 grade de cerc.

    Matematic, intr-adevar, dimensiunile aparente ale Soarelui vazut de pe Marte sunt la 65% din cele ale Soarelui vazut de pe Terra. Problema este ca in imaginile incarcate in articol, Soarele apare extrem de mic, probabil la 1/10 din dimensiunile sale asa cum apare la rasaritul pe Terra.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version