Dragnea a încercat să blocheze și tragerea la sorți a noilor completuri de cinci judecători
Reprezentanţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au declarat pentru Agerpres că solicitarea a fost depusă vineri dimineaţa. Aceştia au precizat că Dragnea solicita ca tragerea la sorţi să fie realizată în conformitate cu decizia CCR de miercuri.
De asemenea, Dragnea a solicitat anularea hotărârii Colegiului de conducere de la Instanţa supremă, prin care s-a decis tragerea la sorţi a completurilor de cinci.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desemnat prin tragere la sorţi, vineri, în şedinţă publică, membrii completurilor de cinci judecători pentru anul 2018, după decizia Curţii Constituţionale.
În urma tragerii la sorţi, Completul 1 penal este format din: Rodica Cosma, Valentin Horia Şelaru, Simona Cristina Neniţă, Francisca Maria Vasile şi Ioana Alina Ilie.
Acest complet are pe rol, printre altele, dosarul DGASPC Teleorman, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în prima instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare.
"Sper să se sfârşească epopeea completurilor de cinci, deşi, sinceră să fiu, am dubii în legătură cu acest aspect", a declarat Cristian Tarcea, după tragerea la sorţi.
Curtea Constituţională a admis, miercuri, o sesizare a premierului Viorica Dăncilă şi a decis că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completurilor de 5 judecători.
CCR a dispus că Instanţa supremă trebuie să ia de îndată măsurile necesare pentru constituirea completurilor de 5, în sensul desemnării prin tragere la sorţi a tuturor membrilor acestor completuri.
Până la decizia CCR, erau traşi la sorţi doar patru judecători din aceste completuri, iar al cincilea era membru de drept, fiind, după caz, preşedintele sau vicepreşedintele Instanţei supreme, respectiv şeful Secţiei civile sau penale.

Experiențe personale: 5 tineri din România povestesc cum au folosit pandemia pentru a se reinventa
Cum să devii imun la reclame pentru a nu-ți arunca banii aiurea. Ghidul minimalistului fericit
România și trenurile internaționale - O istorie de 130 de ani, de la trenurile ce parcurgeau peste 3.000 de km până la rutele mult mai scurte din prezent
Walker, Texas Ranger, se întoarce! / Vești bune pentru fanii Indiana Jones / Noi dovezi despre formarea găurilor negre supermasive
Dragnea: presedinte FIFA!
Pana atunci nu.
Ce ai vrea, sa-i facem pana atunci?
Fizic nu avem ce sa-i facem, ca ar insemna sa fie transformat in martir "in lupta cu statul paralel".
Are toate motivele sa o faca, asa cum a spus deja ideologul Partidului:
"PENTRU CA PUTEM!"
Domnilor și doamnelor judecători, să știți că ne pasă de Romania și vă vedem.
Dacă ne părăsesc și judecătorii, putem judeca și singuri.
cu infractorii,pe bani și pe privilegii,trebuie să fim
in stare să ne facem singuri dreptate,cu orice risc!
In continutul articolului
Reprezentanţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au declarat pentru Agerpres că solicitarea a fost depusă vineri dimineaţa. Aceştia au precizat că Dragnea solicita ca tragerea la sorţi să fie realizată în conformitate cu decizia CCR de miercuri. De asemenea, Dragnea a solicitat anularea hotărârii Colegiului de conducere de la Instanţa supremă, prin care s-a decis tragerea la sorţi a completurilor de cinci.
Unde a solicitat Dragnea suspendarea trageri la sorti? Din articol nu rezulta. Baieti apucati-va de treaba si relatati adevarul nu inchipurile voastre.
Supararea cand imi vine,
Trag la sorti pana-mi convine.... :)))
În calitate de președinte al Camerei Deputaților?
În calitate de președinte al psd?
În calitate de inculpat? Putea s-o facă prin avocați.
Nu el a depus constestația la CCR ci guvernul, el nefiind membru al acestuia.
Nu cumva ceea ce a făcut el se incadrează perfect în categoria abuzului de putere și amestec în justiție?
Și atunci???
Aaaa, că a căzut din lac în puț, asta e treaba borfașilor ca el. La pușcărie.
Titlul e gresit, nu a incercat nicidecum sa blocheze tragerea la sorti. A asteptat sa vada cine iese (binenteles ca a stiut din secunda urmatoare cine a fost tras din palarie) iar avocatul lui, aflat la fata locului a depus o cerere de amanare (evident, la zece minute dupa incherea tragerii la sorti) ca si cum dorea sa faca asta de mai mult timp. Un mizerabil absolut acest individ detestat de toti romanii. Stia exact ora tragerii la sorti si umbla cu porcarii de scoala primara. Acum sa vedeti cate contestatii o sa bage pe acest motiv, nemernicul si sa vedeti daca nu golanii din CCR nu o sa-i dea dreptate.