Fostul ministru Valerian Vreme, achitat de Înalta Curte în dosarul Microsoft. Decizia nu e definitivă

de G.S.     HotNews.ro
Vineri, 2 noiembrie 2018, 9:46 Actualitate | Esenţial


Valerian Vreme (foto arhiva)
Foto: AGERPRES
Fostul ministru Valerian Vreme a fost achitat de magistrații instanței supreme în dosarul în care a fost acuzat de abuz în serviciu, decizia nefiind definitivă, transmite Mediafax. El a fost acuzat că a încheiat fără organizarea unei licitaţii publice un contract de cumpărare a unor produse software Microsoft în şcoli.

Magistrații instanței supreme l-au achitat pe fostul ministru Valerian Vreme în dosarul Microsoft, în care a fost acuzat de abuz în serviciu, însă decizia poate fi atacată de procurori.

Fostul ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Valerian Vreme a fost trimis în judecată în luna septembrie 2017, de procurorii DNA, el fiind acuzat de abuz în serviciu, după ce a încheiat, fără organizarea unei licitaţii publice, un contract de cumpărare a unor produse software Microsoft în şcoli.

Conform rechizitoriului procurorilor, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012, Vreme Valerian, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, a încheiat, fără organizarea unei licitaţii publice, cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract „ce avea ca obiect închirierea, pe o durată de 16 luni şi 13 zile, cu opţiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în şcoli”.

„Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care Acordul-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent. De menţionat este faptul că D.Con-Net AG a achiziţionat licenţele respective la preţul de 2.612.805 euro. Ulterior, în acelaşi context, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a achitat către D.Con-Net AG suma totală de 13.904.599 Euro”, conform procurorilor anticorupţie.

Prin acest demers s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu Ministerului Comunicaţiei şi Tehnologiei Informaţiei, în valoare totală de 11.291.794 euro, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea D.Con-Net AG.

















723 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    inca (Vineri, 2 noiembrie 2018, 12:23)

    cucuveauamov [utilizator]

    un succes marca DNA. "Si sa nu uitam, noi suntem DNA"
  • 0 (0 voturi)    
    OH. (Vineri, 2 noiembrie 2018, 18:06)

    letsoc [utilizator]

    Justitia ( aia oarba , cu balanta ) l-a rugat pe Tudorel sa-i tina putin locul . Avea si ea nevoie la toaleta . Hai noroc si-o moarte usoara , NC .


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version