Angajații Administrației Străzilor au intrat în grevă în semn de protest față de decizia Primăriei de desființare a instituției

de DG     HotNews.ro
Luni, 22 octombrie 2018, 10:40 Actualitate | Esenţial


Primaria Capitalei
Foto: Hotnews
Angajații Administrației Străzilor din Capitală au intrat, luni, de la ora 10.00, într-o grevă spontană, la sediul instituției, deoarece sunt nemulțumiți de decizia Municipalității de a desființa instituția la care lucrează.

„Suntem nemulțumiți de decizia Consiliului General al Municipiului București de a desființa Administrația Străzilor. Prin această decizie, toți angajații vor fi concediați, și este vorba de 370 de persoane. Asta reiese din hotărâre, că vom primi preavize și nu vom fi transferați la Companiile Municipale”, a declarat, pentru Mediafax, Dan Georgescu, președintele sindicatului din Administrația Străzilor.

Potrivit acestuia, pe perioada grevei de două ore, angajații nu vor face intervenții în teren.

„Indiferent de natura incidentului, nu vom interveni. De exemplu, dacă o intersecție rămâne fără energie, aceasta va merge pe indicatoare si pe prioritate de dreapta. Vrem să urmăm pașii necesari pentru a se ajunge la o grevă generală”, a mai declarat Georgescu.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a decis, la ultima ședință, desfiinţarea a patru instituţii din subordinea PMB, precum Administraţia Străzilor, Administraţia Lacuri Parcuri, a Cimitirelor şi cea a Fondului Imobiliar.

Potrivit proiectului care s-a aflat pe ordinea de zi suplimentară, şi care a fost aprobat de consilieri, se prevede ca în termen de 90 de zile de la aprobarea acestei hotărâri, cele patru instituţii să fie desfiinţate.

De asemenea, în termen de 30 de zile, potrivit proiectului de hotărâre, instituţiile ce urmează să fie desfiinţate sunt obligate să declanşeze procedurile de disponibilizare a unui număr de 1.300 de posturi.

În expunerea de motive a proiectului, justificarea desfiinţării acestor instituţii este evitarea „paralelismului”, în contextul în care există deja companii municipale cu aceleaşi atribuţii. De altfel, atribuţiile instituţiilor ce urmează să fie desfiinţate vor fi preluate de noile companii municipale.


















1482 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Mda (Luni, 22 octombrie 2018, 21:33)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    De parca pesedistilor le pasa de cetateni...


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version