Referendumul pentru familie nu va putea fi monitorizat informatic pentru prevenirea votului ilegal/ Societatea civilă solicită premierului modificarea urgentă a legislației
AEP mai arată că "textul actual al Legii nr. 3/2000 nu conține prevederi referitoare la SIMPV sau trimiteri corespunzătoare la textul Legii 208/2015 și nici prevederi referitoare la operatorii de calculator care asigură funcționarea SIMPV. Prin urmare, în prezent nu există temei legal pentru utilizarea SIMPV în cazul unui referendum". Vezi aici răspunsul intergral al AEP.
În aceste condiții, societatea civilă solicită modificarea legislației prin Ordonanță de Urgență. Legislația în vigoare este deficitară și nu reglementează conform normelor internaționale în domeniu procedurile privind organizarea referendumului, se precizează într-o scrisoare deschisă transmisă premierului Viorica Dăncilă, dar și șefilor celor două camere parlamentare, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.
Organizațiile semnatare atrag atenția asupra gravelor lipsuri legislative aferente Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului în contextul în care pe data de 7 octombrie este previzionată organizarea unui referendum național privind modificarea Constituției. "Legislația în vigoare este deficitară și nu reglementează conform normelor internaționale în domeniu procedurile privind organizarea referendumului, incluzând formarea birourilor electorale, campania pentru referendum, procedurile pentru contestații, cele privind observarea sau crearea transparenței necesare pentru a asigura încrederea publică în proces", se arată în scrisoare.
"În acest context, considerăm că una dintre problemele principale este lipsa Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV), care a fost introdus pentru alegerile locale (Legea 115/2015) și alegerile parlamentare (Legea 208/2015). Reglementările respective nu se regăsesc în Legea 3/2000. SIMPV este un sistem care a contribuit semnificativ la creșterea încrederii publice în procesele electorale și considerăm că este absolut necesară utilizarea acestuia în condițiile în care nu ar exista alte metode eficiente de verificare a votanților în timp real și nici pentru prezentarea unor informații esențiale despre prezența la referendum, votul pe listele suplimentare sau utilizarea urnei speciale. Ultimele două instrumente au generat dezbateri semnificative în sfera publică în timpul referendumului din 2012 și a alegerilor prezidențiale din 2014, când au existat suficiente suspiciuni privind utilizarea abuzivă a acestora. Conform legii actuale, situația potențialelor voturi multiple ar trebui verificată de către AEP, fapt care este total contraproductiv și care ar însuma resurse semnificative de timp, fonduri și personal. Verificarea trebuie realizată preventiv, iar datele publicate în timp real", se mai precizează în scrisoare.
Organizațiile semnatare solicită adoptarea cât mai curând a unei ordonanțe de urgență care să reglementeze utilizarea SIMPV pentru organizarea referendumului, asigurând în același timp o perioadă suficientă de timp Autorității Electorale Permanente și celorlalte instituții implicate în procesul de punere în funcțiune a SIMPV pentru a pregăti sistemul și personalul aferent în condiții optime. Potrivit organizațiilor neguvernamentale, trebuie preluate prevederile privind filmarea procedurilor de numărare a voturilor în secțiile de votare și cele referitoare la organizarea votării și observarea, din Legea 208/2015.
"De asemenea, susținem că organizarea proceselor electorale și a referendumurilor nu se poate realiza exclusiv prin reglementări în regim de urgență, astfel că solicităm introducerea ca prioritate legislativă în Parlament modificarea Legii 3/2000 pentru a satisface recomandările internaționale în domeniu, precum cele incluse în rapoartele OSCE/ODIHR privind România. Încheiem prin a sublinia faptul că un referendum sau orice alt proces electoral nu ar trebui să aibă loc în condițiile în care legislația care reglementează organizarea acestora (în speță Legea 3/2000) nu este coerentă și nu permite organizarea lor în condiții de transparență, corectitudine și încredere publică", se mai precizează în scrisoare.
Scrisoarea deschisă a fost semnată de Asociaţia pentru Dezvoltare, Transparenţă şi Participare Publică “CIVICA” (CIVICA), Centrul pentru Studiul Democrației, CENTRAS - Centrul de Asistenta pentru Organizatii Neguvernamentale, Centrul pentru Resurse Civice, Centrul pentru Inovare Publică, Centrul Român pentru Politici Europene, Centrul de Resurse pentru Participare Publică, Expert Forum (EFOR), Freedom House, Funky Citizens, Forum Apulum, Geeks for Democracy, Mircea Kivu, Sociolog și Andrei Tiut, Politolog.
Citeste mai multe despre sistem informatic alegeri referendumul pentru familie societatea civila referendum
Stii cum e vorba aia...”tara arde si baba se piaptana”!
Asta ca sa se mai abata atentia de la legile justitiei, de la marea amnistie(pe care si-o doreste Dragnea), de la faptul ca ii cam fuge pamantul de sub picioare...
Maimutelor!! tara are alte nevoi!!!
Pervers mic ce esti!
Ia zi, o sa votezi?
Cineva zicea ca prin referendumul asta, poporul BOR vrea sa definească “binele” pentru toată lumea din România.
Pai așa pot vota prin referendum ca toată lumea sa meargă obligatoriu la biserica Duminica și toată lumea sa doneze 10% din venituri bisericii ortodoxe, vrând-nevrând. Și exemplele pot continua.
Părerea mea ca referendumul ar trebui declarat neconstituțional, pentru ca pune la îndoiala egalitatea in drepturi a tuturor cetățenilor. Luat pur logic, egalitatea in drepturi presupune compararea drepturilor a oricăror doi cetățeni oarecare. In cazul unui bărbat A și a unei femei B, dacă bărbatul A are dreptul sa se căsătorească cu o femeie, egalitatea in drepturi înseamnă ca și femeia B ar trebui sa aibă același drept. Și viceversa.
Acum despre argumentele CpF:
- Căsătoriile homoxesuale are diminua din calitatea familiilor heterosexuale! Cum? Eu unul recunosc ca sunt prea prost ca sa-mi dau seama cum căsătoria a doi bărbați sau doua femei oarecare îmi afectează mie viața de familie? Poate sa-mi explice cineva asta la nivelul meu de inteligenta (IQ 122)?
Și apropo de protejarea familiei. Adulterul nu e un pericol pentru familie. De ce nu il interzicem și nu aplicam indicațiile din Biblie pentru vinovați?
- Părerile celor de la CpF trebuie respectate! A! De ce trebuie sa respect o părere cu care nu sunt de acord? Ce? Trebuie sa respect părerile celor de la ISIS, NSPD, a imamilor din Arabia Saudita sau Iran l, sau ale lui Donald Trump? Respect o părere când mi se pare corecta, informata și de bun simt. Nu respect orice bazaconie și prostie!
Sper ca lumea sa nu fie atât de proasta și sa se lase atrasa in jocul asta al lui Dragnea (mare apărător al familiei tradiționale într-adevăr) in asociere cu popii burtoși și mari păcătoși!
De fapt consider referendumul asta ca un test de inteligenta pentru poporul Roman. Tare ma tem ca rezultatele vor fi dezamăgitoare.
dar daca 3 oameni se iubesc, indiferent de sex, de ce sa nu se poata casatori?
Legea noua, adica Noul Testament, e clara in aceasta privinta, sunt numeroase exemple pt cine e cu adevarat interesat.
Dreptul de a se casatori e acelasi pentru toata lumea, indiferent de orientarea sexuala: pentru orice barbat cu o femeie, pentru orice femeie cu un barbat.
Dreptul e același pentru toată lumea când pornești de la premiza ca
Femeie = Barbat (in drepturi).
Dacă o femeie se poate căsători cu un bărbat (femeie + bărbat = OK), și bărbat = femeie, atunci o femeie se poate căsători cu o femeie (femeie + femeie = OK).
Ca poate ajungem si la familii de roboti, :o
Mare este gradina lui Dumneazeu si multi "intregi la minte" ii sar gardul.
Vai de pesedeaua voastra.
Mure, frate, voi vreti multe mure!
Make a photo?
si eu sunt foarte deschis, nu sunt pentru casatoria traditionala, intre un barbat si o femei, sunt pentru casatoria intre oricate persoane de orice sex
Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii.
Adica se da un copy paste din lege in Constitutie. Ce ar mai fi de zis?
Altfel, daca ar fi o tema falsa, de unde atata indarjire pe toate canalele de a nu se face, de a incuraja ne[prezentarea, etc?
Exista explicatii logice si foarte simple pentru toate falsele argumente impotriva referendumului.
Deci, ce alte neclaritati aveti? Alta intrebare :)
Zic de-acu:
- observatorii vor fi dati afara din sectii si batuti ca sunt homosexuali.
- vor disparea saci intregi cu buletine de vot; vor aparea alti saci, in alte locuri. Cine pazeste sacii, nu jandarmeria?
- vor fi saci de liste cu votanti morti, cu votanti plecati din tara si cu votanti care de fapt nu au votat. Cine a initiat referendumul, nu Dragnea cel condamnat deja de frauda la ultimul??
- nu vei mai gasi de inchiriat niciun mijloc de transport cu capacitatea mai mare de 4 locuri. Va fi o mobilizare exemplara.
- vor fi sate cu prezenta la vot de 250-300%. Votat 90% pentru.
lista e deschisa
de acum incolo alegerile, referendumurile si alte prostii "democratice" vor fi organizate de dragnea, numarate de dragnea si validate de dragnea.
asadar, 30 de ani de acum incolo veti priza psd la intensitati mari. veti trai intr-un continuu spatiu-timp dragnian de o sa va iasa pe nas.
retineti cifrele astea: 12.2016 - 39. ele sunt cheia sfarsitului Romaniei ca tara si ca natiune.
e o repetitie pt fraudarea alegerilor de la anu.. cele prezidentiale.. si peste 2 ani cele locale si parlamentare...
vrea conu` dragnea sa vada unde sunt punctele slabe de tot pierd ei alegerile (mai ales la prezidentiale) si vrea sa le rezolve de pe acum...
unde se poate "interveni" unde se poate 'inchide ochii" etc...
ajungem mai rau ca prin Botswana.. sau ce stat african are un dictator ca al nostru care deja face repetitii pt fraudarea alegerilor libere
Un bărbat putea sa se căsătorească cu doua sau mai multe femei (700 in cazul lui Solomon).
Dacă bărbatul murea, fratele bărbatului trebuia sa se căsătorească cu soțiile fratelui mort. Dacă nu existau frați disponibili, femeile puteau rămâne împreuna!
As merge la un referendum pentru reducerea numarului de parlamentari, pentru legi speciale mai aspre pentru parlamentari deoarece greselile lor incarca nota noastra de plata a tuturor pe termen lung, as merge la un referendum pentru plafonarea veniturilor din pensii la un cuantum rezonabil (raportat la salariul minim garantat de stat - pana la urma, daca ai avut salarii mari, ti-ai pus deoparte, ai facut investitii, etc.), la un referendum pentru limitarea numarului de mandate de parlamentar / primar / etc.- sunt multe alte lucruri pentru care ar trebui sa mergem la referendum. Ah, da, si desigur, la depunerea candidaturii nu se cere cazier judiciar cum ni se cere noua tuturor la angajare?