Ambasada Suediei a revenit cu un nou mesaj, contrazicând afirmațiile Brigăzii Rutiere, care susținea că a primit un mesaj de la autoritățile suedeze în care se spunea că mașinile cu numere personalizate nu pot circula în afara Suediei. Reacția vine în condițiile în care polițiștii i-au deschis dosar penal lui Răzvan Ștefănescu, care circula în România cu numărul personalizat suedez ”M...PSD”.

Politistii dau jos numerele cu M..e PSDFoto: captura facebook

Mesajul actualizat al reprezentanței diplomatice:

”După contactarea, în această dimineață, a autorității responsabile, Agenția Suedeză pentru Transport, vrem să facem următoarele clarificări:

- Potrivit Agenției Suedeze pentru Transport, plăcuțele personalizate de mașină sunt valabile și în interiorul, și în exteriorul granițelor Suediei

- Deținătorii numerelor de mașină personalizate ar trebui să aibă și numerele originale, pentru a putea să le schimbe dacă țara în care ajunge nu acceptă numărul personalizat

- Țările de destinație decid căror vehicule le este permis să circule. Autoritățile suedeze nu pot influența țările de destinație în privința vehiculelor cărora le este permis să circule”.

Brigada Rutieră a informat luni că ”Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis către structurile teritoriale de poliţie o adresă prin care a solicitat analizarea întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 334, alin. (4) din Codul penal (conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă), de către conducătorul acestui autoturism”, a transmis luni Brigada

Sursa citată anunță că adresa a fost întocmită în urma unei informări trimise Poliției Române, prin canalele de cooperare polițienească internațională, de autoritățile suedeze (Biroul Interpol Stockholm), în care se menționa faptul că numărul de înmatriculare în cauză este valabil doar pe teritoriul național al Suediei, nefiind valabil pe teritoriul altor state.

"De asemenea, în urma verificării în bazele de date, s-a constatat că autoturismul deține alt număr de înmatriculare decât cel aplicat. Totodată, art. 36, alin. (3) cu trimitere la pct. 1 din Anexa nr. 2 din Convenţia de la Viena (8 noiembrie 1968) ratificată de România prin Decretul nr. 318 din 1980, stipulează că „numărul de înmatriculare prevăzut la art. 35 şi 36 ale Convenţiei trebuie să fie compus fie din cifre, fie din cifre şi litere (...)” context în care se confirmă lipsa de valabilitate a numărului aplicat pe autoturism şi astfel permisiunea de a folosi, pe teritoriul României, doar numărul permanent, care figurează și în bazele de date", mai arată Brigada Rutieră.