Prefect: Garantez că pe 30 august se va circula pe podul de la Mărăcineni

de G.S.     HotNews.ro
Luni, 25 iunie 2018, 13:45 Actualitate | Esenţial


Podul de la Maracineni
Foto: Wikimedia Commons / Andrei Stroe
Podul metalic de la Mărăcineni va fi redeschis în 30 august, a anunţat luni prefectul de Buzău, Carmen Ichim, potrivit Agerpres. Prefectul a dat asigurări că "lucrările sunt în grafic".

"În fiecare zi se ţine legătura atât cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Infrastructură Rutieră, inclusiv cu constructorul şi cu dirigintele de şantier. Pot să garantez că, pe 30 august, sigur se va circula pe pod", a declarat, într-o conferinţă de presă, prefectul Carmen Ichim.

Potrivit sursei citate, sunt verificate atât respectarea graficului de lucrări, cât şi calitatea lucrărilor.

"Dacă se lucrează în ritmul acesta, este posibil să fie redeschis cu o săptămână mai devreme, dar 30 august este un termen rezonabil, un termen bun", a spus Ichim.

Podul metalic de la Mărăcineni, construit în anul 1932, a fost închis la sfârşitul lunii aprilie în vederea unor ample lucrări de reparaţii.



















1403 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    pana atunci (Luni, 25 iunie 2018, 13:48)

    mmmircea [utilizator]

    Toata Moldova sa stea la coada, sa astepte... ma baiatule, astia ne trateaza pe toti ca pe asistatii psd-ului, care zac la cozi ore in sir ca sa primeasca pomana si umilinta.
  • +1 (1 vot)    
    Simplu (Luni, 25 iunie 2018, 15:06)

    Cataleya [utilizator]

    "Pot să garantez că, pe 30 august, sigur se va circula pe pod"
    Se urca el pe bicicleta, traverseaza podul si gata povestea.
    A promis ca se va circula pe pod?
    A circulat?
    Ce mai vreti?
    • +1 (1 vot)    
      asta vroiam si eu sa scriu, (Luni, 25 iunie 2018, 16:51)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Cataleya

      prefectul a spus ca se va circula, nu si cu ce mijloc se va circula sau cum se va circula. Asa ca e posibil ca 2-3 pietoni, mai cu simtul riscului in sange (eventual alpinisti utilitari) sa poata sa traverseze podul. No pain, no game.
      Cat despre automobile, tiruri si basculante sunt convins ca nu vor putea circula.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version